Bradul de fier şi libertatea presei

Ce au în comun? Ambele sunt construcţii artificiale, falsuri, care ocupă un loc enorm în spaţiul public şi au ca principală funcţie amăgirea nevoii de autenticitate a oamenilor. În cazul de faţă, nevoia de tradiţie, de bucurie a sărbătorii, de feeric, de libertate. Oamenii dau buzna, se calcă în picioare, ca să guste din erzaţ, deşi falsitatea ingredientelor este uşor de recunoscut. Măcar e pe gratis, iar altceva, oricum, nu li se oferă!

Monstruozitatea unui "brad de fier" ar trebui să ne lase împietriţi. Ea însumează tot ceea ce se află la polul opus faţă de valorile tradiţiei. Cea care a asimilat simbolul Pomului Vieţii, din cultura pre-creştină, cu sărbătorile Crăciunului şi ale Anului Nou. Cea care vorbeşte despre sîmburele indestructibil al Vieţii; despre dimensiunea spirituală a Vieţii, fără de care existenţa "biologică" rămîne lipsită de sens; despre verticalitatea şi stabilitatea Axei Vieţii, în jurul căreia diversitatea şi haosul schimbării, din viaţa cea de toate zilele, îşi regăsesc sensul. Naşterea lui Iisus, ciclică, în tradiţia creştină, se suprapune perfect acestui mesaj, îl întăreşte şi îi dă o formă concretă, vizibilă. "Bradul de fier" este, pe cale de consecinţă, nu doar un kitsch, ci şi un "manifest" anti-creştin, anti- cultural! Un monument ridicat prostiei, ignoranţei, nepăsării faţă de tradiţii, faţă de logica şi mesajul lor, al batjocurii faţă de credinţa oamenilor, atîta cîtă a mai rămas. "Bradul de fier" este unitatea perfectă de măsură pentru distanţa astronomică care ne separă, faţă de tot ceea ce este autentic, într-o societate în care falsul a devenit materia primă din care se alcătuiesc realităţile vieţii politice.

Las implicaţiile antropologic-filosofice pe seama specialiştilor şi mă grăbesc să parcurg puntea care ne leagă de tema libertăţii presei. Un subiect nu tocmai comod, nici pentru politicieni şi nici pentru oamenii de presă, de aceea mai degrabă ocolit şi ocultat, decît dezbătut. Asta, în ciuda faptului că libertatea presei a fost una dintre puţinele valori autentice care au născut din zgura revoluţiilor şi a reformelor ratate.

Libertatea presei, ca valoare autentică, suferă acelaşi proces, prin care bradul, fiinţa vie, a fost înlocuit cu "bradul de fier"!

Primul pas către falsificare a fost încercarea de monopolizare a libertăţii presei. Vă mai aduceţi aminte de vigoarea cu care îşi decretau libertatea instituţiile presei, în Decembrie 1989? Ca să nu existe niciun dubiu, cu privire la adevăraţii deţinători ai "libertăţii", în Televiziune, noii propietari îşi puneau semne distinctive, brasarde tricolore! A existat, apoi, în evoluţia presei de la noi, un moment în care libertatea a fost identificată cu diversitatea. Dreptul şi posibilitatea de a scoate un ziar, pentru o zi, o lună, un an, poate mai mulţi, în care să scrii ce vrei, cum vrei, despre ce vrei. Nu puţini o consideră "perioada fastă" a presei din România, mai ales a celei scrise. Este epoca "titanilor", cea în care s-a construit mitul "formatorului de opinie". Atunci, presa trăia din ceea ce vindea şi chiar dacă nu s-au făcut "marile averi", cel puţin cîţiva condeieri şi directori de ziare au evadat cu succes din lumea trăitorilor din leafă! Nimeni nu mai băga de seamă că, încet, încet, libertatea profesată de presă devenea doar libertatea de a scrie ceea ce "cititorii fidelizaţi" voiau să găsească, fiecare în gazeta lui. Epoca ediţiilor în sute de mii de exemplare, care chiar se vindeau, a apus repede. Monopolul presei scrise asupra "libertăţii" a fost repede "uzurpat" de "presa vizuală". Odată cu intrarea pe piaţă a "trusturilor de imagini", singura libertate a presei a fost aceea de a structura credibil şi pe cît posibil statornic "publicuri". Nu pentru a le predica virtuţile libertăţii de exprimare, ci pentru a le livra, la pachet, pe ore şi structuri bine evidenţiate, marilor producători, deveniţi, inevitabil, marii achizitori ai spaţiilor de reclamă. Din acel moment, presa este dominată de o singură regulă a supravieţuirii care este, desigur, şi regula libertăţii ei: "Ai public, ai bani!", din reclamă, se-nţelege! Nu contează ce scrii, cum scrii, ce produci, cum produci, important este să ai public şi acesta să fie fidelizat, pe ore şi minute. Îl livrezi şi cu asta basta!

Ceva mai subtil, astăzi, instituţiile de presă, devenite trusturi, care înglobează toate formele de exprimare, scrisă, audio, video, se "autentifică" nu prin libertatea pe care o practică, ci prin certificatul de "advocat al cauzei bune"! Presa "autentică" este cea care susţine "cauza". Monopolul asupra cauzei este, desigur, tot o chestiune de brasardă! Şi de bani! Bradul viu a fost înlocuit cu bradul de fier!

Dacă asta linişteşte pe cineva, atunci românii care se vor duce să se "bucure" la "bradul de fier" trebuie să ştie că el nu s-a ridicat doar la Bucureşti, ci, aşa cum ne informează "presa liberă", prin multe alte capitale ale lumii avide de falsuri "globalizate".