Aproximativ 4 milioane de români utilizează cel puţin o dată pe săptămână internetul, potrivit Studiului de Audienţă şi Trafic Internet (SATI), dat publicităţii, marţi, de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT).
Potrivit studiului, 3.909.000 de români din mediul urban, cu vârste cuprinse între 14 şi 64 de ani, utilizează internetul cel puţin o dată pe săptămână.
Studiul online SATI, care costă aproximativ 200.000 de euro pe an, a demarat pe 1 octombrie 2007, finalizându-se la începutul lunii martie 2008. Metodologia după care s-a realizat cercetarea a cuprins înregistrarea utilizatorilor unui site, aproximativ 15.000 de chestionare online şi crearea unei baze de date necesare softului de media planning.
"Este un moment extrem de important pentru piaţa online din România, pentru că acum este emis certificatul de naştere al acesteia, asociindu-se un studiu despre cifre demografice, într-o industrie care are un buget de peste 10 milioane de euro", a declarat preşedintele BRAT, Silviu Ispas, referindu-se la proiectul SATI.
BRAT este o structură asociativă constituită în scopul verificării independente şi obiective a indicatorilor de performanţă ai diverselor produse media şi oferirea către membrii asociaţiei de servicii de marketing. În prezent, BRAT reuneşte 200 de editori de presă scrisă şi site-uri web şi 43 de agenţii, regii şi clienţi de publicitate.