Comisia Electorală din Marea Britanie a anunţat că a deschis o anchetă privind cheltuielile campaniilor Stronger In, pentru rămânerea Londrei în UE, şi Vote Leave, pentru Brexit, transmite BBC.
În total au fost cheltuiţi peste 32 de milioane de lire sterline în campania pentru referendumul din Regatul Unit, din iunie 2016, tabăra Leave primind donaţii în valoare de 16,4 milioane de lire, iar tabăra Remain în valoare de 15,1 milioane de lire sterline.
Declaraţiile de cheltuieli arată că lupta politică de dinainte de referendum a fost cea mai scumpă din istoria Marii Britanii.
Comisia Electorală a explicat că facturile şi chitanţele predate de cele două campanii par incomplete şi a cerut mai multe detalii privind unele plăţi.
Autorităţile au subliniat că este prea devreme pentru a spune dacă există nereguli sau nu, însă oficialii au atras atenţia că astfel de omisiuni subminează transparenţa.
Bob Posner, directorul finanţe politice al Comisiei Electorale, a afirmat: "Detaliile de cheltuieli care lipsesc subminează transparenţa şi face mai greu pentru publicul să înţeleagă".