Fondul Român de Garantare a Certificatelor de Depozit are nevoie de 3,75 milioane de dolari pentru punerea efectivă în practică şi aplicarea lui, potrivit estimărilor făcute de reprezentanţii "Agriteam Canada Consulting" Ltd, firma care a oferit consultanţă M-inisterului Agriculturii în vederea reali-zării acestui proiect. "Fondul necesar pentru crearea Sistemului certificatelor pentru Depozit nu este necesar să provină din surse bugetare, ci poate fi un împrumut al autorităţilor pentru înfiinţarea lui", a declarat, ieri, Tony Nezic, director de proiect la "Agriteam Canada Consulting" Ltd, cu ocazia unei conferinţe de presă.
În opinia domnului Nezic, constituirea acestui sistem al certificatelor de depozit în ţara noastră ar presupune costuri extrem de reduse în raport cu beneficiile aduse producătorilor agricoli. Potrivit unor calcule făcute de Tony Nezic, 90% din capacitatea de depozitare licen-ţiată, cifrată la aproximativ două milioane de tone, ar putea aduce finanţări de 300 milioane de dolari producătorilor agricoli.
Principalele obiective ale Sis-temului Certificatelor de Depozit sînt legate de sprijinirea industriei seminţelor de consum, pentru finanţarea rurală (a fermierilor care nu deţin mijloace financiare pentru activităţi productive), pentru eficientizarea şi restructurarea pieţelor agricole, cît şi pentru pregătirea integrării în UE. "Odată cu realizarea unei reţele de depozite licenţiate, crearea fondului de garantare a certificatelor de depozit, vom putea vorbi în final şi de Bursa de Cereale", a mai spus domnul Nezic.
În urmă cu trei ani, au fost reglementate, printr-o ordonan-ţă, modul de licenţiere a depozitelor şi a agenţilor economici care deţin spaţii special amenajate cu această destinaţie, precum şi regimul certificatelor de depozit pentru cereale şi seminţe olea-ginoase. Pentru asigurarea şi garantarea integrităţii cerealelor şi seminţelor oleaginoase depozitate, atît din punct de vedere cantitativ cît şi calitativ, actul normativ a prevăzut în-fiin-ţarea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit sub forma unei societăţi comerciale pe acţiuni, la care statul să deţină acţiunea de control. Certificatele de depozit vor fi acordate, de către silozurile licenţiate de autorităţile de profil, producătorilor care doresc să depoziteze anumite cantităţi de cereale, iar cu ajutorul acestora producătorii ar putea garanta împrumuturi bancare necesare finanţării unor activităţi. Licen-ţe-le vor fi acordate acelor silozuri/depozite care îndeplinesc condiţiile financiare şi tehnice pentru gradare şi depozitare, contra unei taxe stabilite şi a unei valabilităţi prestabilite.
Producătorul, care îşi depozitează seminţele la un siloz licenţiat, va primi de la depozitar, pe lîngă certificatul pe care va fi înscrisă cantitatea şi calitatea produsului, şi un titlu de gaj, care va fi cedat băncii de la care se solicită creditul. Certificatul de depozit constituie titlu negociabil la purtător, transmisibil, şi este un instrument negociabil cu titlu de credit, asupra căruia se poate constitui o garanţie reală.
"Sîntem pe drumul cel bun, trebuie să accelerăm, şi am putea avea o Bursa Agricolă la Brăila (petrol, cereale, carcase), dar şi cu sprijin venit din partea Ministerului Agriculturii. Este obligatorie o piaţă a cerealelor, mai ales că ţara noastră a fost < grînarul > Europei", ne-a declarat domnul Teodor Ancuţa, preşedintele Bursei Monetar Financiare şi de Mărfuri din Sibiu. "Dacă s-au găsit fonduri pentru constituirea unei Burse a Energiei ar trebui găsiţi bani şi pentru constituirea Bursei de Cereale la Brăila", a accentuat domnia sa.
În urmă cu doi, la Brăila au fost în vizită doi reprezentanţi ai "Chicago Board of Trade" (CBOT), care au spus că această bursă ar putea deveni Bursa Cerealelor din Europa de Sud-Est, ne-a mai spus domnul Ancuţa.