Bursa - fără reacţie la modificarea dobânzii de referinţă

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 27 martie 2008

Bursa - fără reacţie la modificarea dobânzii de referinţă

Căderea de ieri a Bursei este legată de deprecierile de pe pieţele străine şi nu de anunţul BNR

Bursa autohtonă a rămas fără reacţie la decizia de ieri a Băncii Naţionale a României să majoreze rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 9,5% pe an de la 9%.

Brokerii susţin că, în mod normal, o astfel de decizie ar trebui să producă efecte asupra pieţei de capital, dar că aceasta din urmă nu este încă destul de matură.

"Într-o piaţă matură, deciziile luate de către banca centrală privind modificarea dobânzii de referinţă ar avea o influenţă semnificativă şi asupra pieţei de capital, datorită faptului că o parte dintre inves­titori ar putea migra de pe o piaţă pe alta, în funcţie de sensul modificării dobânzii", ne-a explicat Horia Ilie, şef Compartiment Analiză, "BCR Securities".

"Prin urmare, creşterea dobânzii de referinţă a BNR cu 0,5 puncte ar fi trebuit să ducă la o scădere a interesului inves­titorilor pentru piaţa de capital.

Cu toate acestea, părerea mea este că decizia de azi (n.r. ieri) a BNR nu a influenţat semnificativ evoluţia bursei", a mai adăugat domnul Ilie.

În Statele Unite ale Americii, deciziile Federal Reserve (FED) din ultima perioadă cu privire la scăderea dobânzii de referinţă s-au reflectat imediat pe piaţa de capital, în sensul aprecierii cotaţiilor.

Mihai Chişu, broker la SSIF "IFB Finwest", ne-a explicat: "O creştere a dobânzii conduce la migrarea sumelor de bani dinspre bursă spre instrumente financiare bancare care beneficiază de îmbunătăţiri ale rentabilităţii. În mod invers, o scădere a dobânzii poate face ca mulţi investitori să-şi reorienteze plasamentele spre oportunităţi mai bune, cum ar fi piaţa de capital". În ceea ce priveşte piaţa românească, din păcate nu prea putem vorbi despre astfel de corelaţii deoarece numărul participanţilor la bursă este foarte mic, potrivit domnului Chişu. "Când numărul investitorilor la bursă şi valorile tranzacţionate vor fi de cel puţin zece ori mai mari, mă aştept ca astfel de decizii să aibă repercusiuni asupra bursei", a mai precizat domnia sa.

Alexandru Gavrilă, şef departament Analiză, SSIF "Romintrade", consideră că decizia BNR de a majora rata dobânzii de politică monetară poate avea următoarele implicaţii: -creşte cheltuielile de creditare pentru societăţile ce îşi finanţează activitatea de exploatare şi de investire prin credite bancare (în acest fel, decizia conduce la creşterea cheltuielilor financiare şi implicit la scăderea rezultatului exerciţiului); -scoate în evidenţă beneficiile finanţării prin intermediul pieţei de capital; - creşte costul de oportunitate asociat investiţiilor pe piaţa de capital; - arată fermitatea politicii monetare în demersul său de a ţine sub control aşteptările inflaţioniste.

Nicu Grigoraş, de la "Intercapital Invest", este de părere că, în general, piaţa de capital din România, înainte de începerea corelaţiei puternice cu pieţele de capital externe nu reacţiona pe termen scurt la ştirile venite din partea Băncii Centrale, sau chiar la ştirile macroeconomice, investitorii nefiind foarte atenţi la astfel de indicatori. "Corelarea pieţei la evoluţiile pieţelor externe a atras atenţia investitorilor spre astfel de indicatori, însă o atenţie deosebită este acordată indicatorilor raportaţi pe pieţele externe şi mai puţin asupra celor interni", ne-a spus domnia sa.

În şedinţa de tranzacţionare de ieri, indicii bursieri au înregistrat deprecieri, însă brokerii susţin că acestea nu au avut legătură cu anunţul BNR. Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,79%, la 6.833 puncte.

Mihai Chişu ne-a spus că indicii au avut o evoluţie negativă încă de la începutul şedinţei (înainte de anunţul BNR) şi au închis şedinţa în acelaşi registru, decizia BNR neavând nicio legătură cu acest lucru, la fel ca şi ultima creştere a dobânzii de referinţă, de un punct pocentual.

Domnul Gavrilă pune scăderile de ieri pe seama acţiunii conjugate a următoarelor forţe: decizia BNR de a majora rata dobânzii de politică monetară şi uşoara scădere înregistrată de cele mai dezvoltate pieţe externe de capital. "Cel puţin pe termen scurt, evoluţia celor mai dezvoltate pieţe externe de capital va conta, din păcate, mult mai mult decât orice decizie de politică monetară luată de BNR (cu condiţia ca aceste decizii să se menţină în limita rezonabilului)", ne-a spus domnul Gavrilă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb