Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au fluctuat ieri, în condiţiile în care avansul din sectorul minier a compensat pierderile din domeniul utilităţilor şi cel bancar.
Titlurile "BHP Billiton" Plc, cel mai mare grup minier din lume, au urcat cu 3,8%, la 1.391,50 pence, iar cele ale "Anglo American" Plc - cu 9%, la 1.237,50 pence, pe fondul avansului preţurilor de producţie din China - cel mai mare consumator mondial de materii prime.
Acţiunile "Renault" SA, al doilea producător auto major din Franţa, s-au apreciat cu 2,9%, la 88,21 euro, iar cele ale rivalului mai mare "Peugeot" SA - cu 1,2%, la 16,77 euro.
Marine Le Pen, candidat al formaţiunii de extremă dreapta la alegerile prezidenţiale din Franţa, a declarat, ieri, că va încerca să repatrieze producţia de automobile franceze şi a altor bunuri industriale.
Titlurile companiei auto germane "Bayerische Motoren Werke" AG (BMW) au scăzut cu 0,5%, la 89,38 euro. BMW a pierdut titlul de cel mai mare producător de automobile de lux din lume în favoarea "Mercedes-Benz", încheindu-şi dominaţia de peste un deceniu.
Acţiunile grupului german "Continental" AG au câştigat 2,1%, ajungând la 190,45 euro. Compania a raportat o creştere a vânzărilor cu 3% anul trecut, datorită rezultatelor diviziei auto şi a majorării cererii de anvelope de iarnă.
La ora 16.52 (ora României), indicele CAC 40 al pieţei din Paris a scăzut cu 0,03%, la 4.885,91 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt a urcat cu 0,1%, la 11.569,71.
Şi în SUA, acţiunile au fluctuat ieri, în deschidere, investitorii aşteptând conferenţa de presă a noului preşedinte ales, Donald Trump, şi lansarea sezonului de raportări financiare.
Titlurile "Valeant Pharmaceuticals International" Inc. s-au apreciat cu 8,8%, la 16,71 dolari. Compania canadiană a decis să înstrăineze către producătorul francez de cosmetice "L'Oreal" SA trei mărci de produse pentru îngrijirea pielii.
Acţiunile "Freeport-McMoRan" Inc., cel mai mare producător mondial de cupru, au crescut cu 4,6%, la 15,35 dolari, în baza datelor pozitive din China.
La ora 09.58, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,1%, la 2.267,29 puncte, Dow Jones Industrial Average - tot cu 0,1%, la 19.861,63.
În Asia, acţiunile au crescut ieri, după ce "Alibaba Group Holding" Ltd. din China a lansat o ofertă pentru privatizarea lanţului de magazine de "Intime Retail Group" Co., pe 2,6 miliarde de dolari. Titlurile "Intime Retail" au urcat cu 36% pe piaţa din Hong Kong, la 9,54 dolari HK. Avansul a fost cel mai important din 2007 până în prezent. Acţiunile "Chow Tai Fook Jewellery Group" Ltd., distribuitor de bijuterii din China, s-au apreciat cu 5,3%, la 6,51 dolari HK. Compania a anunţat că vânzările sale din China au sporit cu 4% în trimestrul trecut, în ritm anual.
Titlurile "Maoye International Holdings" Ltd. din China au câştigat 5,5%, ajungând la 0,77 dolari HK. Compania vrea să vândă 11,3% din "Maoye Communication & Network" Co. pe 1,4 miliarde de yuani (202 milioane de dolari).
Acţiunile "Otsuka Holdings" Co., companie niponă din sectorul îngrijirii sănătăţii, s-au apreciat cu 8,7%, la un record de 5.668 yeni, după ce aceasta a fost inclusă în indicele Nikkei 225.
Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a crescut cu 0,8%, la 22.744,85 puncte, Nikkei 225 al celei din Tokyo a scăzut cu 0,8%, la 19.301,44.