BURSELE DIN LUME Avans pe pieţele din Europa

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 11 mai 2016

Avans pe pieţele din Europa

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut ieri, investitorii speculând că recentele vânzări masive de titluri au fost depăşite.

Titlurile "Credit Suisse Group" AG, a doua mare bancă elveţiană, au urcat cu 2,6%, la 13,78 franci, după ce aceasta a raportat, pentru perioada ianuarie-martie, o pierdere sub aşteptări.

În schimb, acţiunile "UniCredit" SpA, cea mare bancă din Italia, au scăzut cu 1,5%, la 2,95 euro. Câştigul băncii a scăzut cu 21% în primul trimestru din 2016, deoarece veniturile mai scăzute şi costurile legate de reorganizare au compensat reducerea creditelor neperformante.

Titlurile "ING Groep" NV din Olanda s-au apreciat cu 3,3%, la 10,54 euro.

Acţiunile "Volkswagen" AG, cel mai mare constructor auto european, au consemnat un avans de 3%, la 138,30 euro, iar cele ale PSA "Peugeot Citroen" din Franţa - de 2,9%, la 13,76 euro, pe fondul creşterii vânzărilor de autoturisme lunare în China.

Titlurile celei mai mari companii italiene de utilităţi, "Enel" SpA, au câştigat 2,3%, atingând 3,98 euro. Profitul "Enel" a crescut cu 15,9% în primul trimestru din acest an, la 9,9 milioane de euro, în baza majorării competitivităţii.

Acţiunile companiei petroliere britanice BP Plc au urcat cu 0,6%, la 353,65 pence, ca urmare a ascensiunii cotaţiilor ţiţeiului.

Titlurile companiei germane de telefonie "Deutsche Telekom" AG s-au apreciat cu 1,2%, la 15,63 euro. Comisia Europeană a lansat, ieri, o investigaţie amănunţită asupra deciziei Autorităţii de reglementare a telecomunicaţiilor din Germania de a-i permite grupului "Deutsche Telekom" să-şi modernizeze reţeaua de cabluri, pe fondul îngrijorărilor că astfel va fi afectată concurenţa.

Acţiunile grupului ceh de utilităţi CEZ AS s-au depreciat cu 0,1% pe piaţa germană, la 15,98 euro. CEZ a raportat că, în primul trimestru, cifra sa de afaceri a scăzut cu 4%, la 51,9 miliarde de coroane.

La ora 16.35 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,3%, la 6.132,53 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,1%, la 4.325,93, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,4%, la 10.020,64.

SUA, în urcare

În SUA, acţiunile au crescut ieri, în deschidere, odată cu avansul cotaţiilor materiilor prime.

Titlurile "Freeport-McMoRan" Inc., cel mai mare producător mondial de cupru, s-au apreciat cu 1,9%, la 10,72 dolari, iar cele ale companiei petroliere "ConocoPhillips" - cu 1,1%, la 42,12 dolari.

Acţiunile gigantului industrial "General Electric" Co. (GE) au câştigat 1%, ajungând la 30,16 dolari. GE a decis să cumpere o divizie a grupului sud-coreean "Doosan Engineering and Construction" Co., care produce componente de bază pentru centralele electrice cu ciclu combinat.

Titlurile companiei de divertisment "Walt Disney" Co. au urcat cu 0,7%, la 106,02 dolari. "Disney" urma să-şi anunţe, ieri, rezultatele financiare.

La ora 10.00, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,6%, la 2.071,69 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,9%, la 17.859,49, Nasdaq Composite - cu 0,4%, la 4.768,70.

Scăderea yenului, impuls pentru pieţele asiatice

În Asia, acţiunile au urcat ieri, ca urmare a deprecierii yenului japonez.

Titlurile companiei auto japoneze "Toyota Motor" Corp. s-au apreciat cu 2,2%, la 5.677 yeni, iar cele ale producătorului de electronice "Sony" Corp. - cu 3%, la 2.681,5 pence.

Acţiunile "Asics" Corp. au urcat cu 11%, la 2.362 yeni, după ce producătorul nipon de încălţăminte şi echipamente pentru sport a raportat câştiguri peste estimările analiştilor.

Titlurile companiei petroliere chineze "PetroChina" Co. au crescut cu 0,2% pe piaţa din Hong Kong, la 5,36 dolari HK, după avansul cotaţiilor ţiţeiului. În schimb, titlurile "Woodside Petroleum" Ltd. au pierdut 3,3%, ajungând la 26,44 dolari australieni.

Acţiunile "China Minsheng Banking" Corp. au înregistrat un avans de 1,8%, la 7,19 dolari HK, iar cele ale "China Merchants Bank" Co. - de 1,6%, la 16,72 dolari HK, în aşteptarea datelor privind noile împrumuri acordate în yuani, în luna aprilie.

Titlurile "Lenovo Group" Ltd., cel mai mare producător mondial de PC-uri, au coborât cu 8,3% pe piaţa din Hong Kong, la 5,23 dolari HK, după ce "Morgan Stanley" şi "HSBC Holdings" Plc şi-au modificat în sens negativ recomandarea pentru aceste acţiuni.

Acţiunile casei nipone de comerţ "Mitsui & Co." au scăzut cu 1,9%, la 1.284,5 yeni. Compania a anunţat o pierdere netă de 83,4 miliarde yeni pentru anul fiscal încheiat în martie.

Titlurile producătorului nipon de airbag-uri "Takata" Corp. au pierdut 7,4%, ajungând la 315 yeni. Compania a estimat pierderi anuale de 13 miliarde yeni (120 milioane de dolari) pentru exerciţiul fiscal încheiat în martie. Anterior, "Takata" anticipa un profit de 5 miliarde de yeni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 2,2%, la 16.565,19 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 0,4%, la 20.242,68, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,4%, la 5.342,79.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb