Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urcat ieri, însă avansul a fost limitat după ce SUA a anunţat, pentru aprilie, vânzări retail aproape nemodificate faţă de luna anterioară.
Titlurile societăţii franceze de construcţii "Bouygues" SA au crescut cu 3,1%, la 38,11 euro. Compania a raportat pierderi trimestriale mai mici decât estimările.
Acţiunile "SABMiller" Plc, al doilea mare producător de bere la nivel internaţional, s-au apreciat cu 1,9%, la 3.568 pence, după ce acesta a raportat un profit anual brut peste aşteptări.
Titlurile companiei elene de telefonie "Hellenic Telecommunications Organization" SA (OTE) au urcat cu 3,8%, la 8,51 euro. Profitul net al OTE a scăzut cu 27,6% în primul trimestru din 2015, însă declinul este sub estimările analiştilor.
În schimb, acţiunile "Deutsche Telekom" AG au scăzut cu 2,3%, la 16,26 euro. Compania germană a oferit aproximativ 900 milioane de euro pentru participaţia pe care nu o deţine încă la compania slovacă de telecomunicaţii "Slovak Telekom" AS, spun surse apropiate situaţiei.
Titlurile RWE AG, a doua mare companie de utilităţi din Gemania, au pierdut 1,6%, ajungând la 22,45 euro, deşi aceasta a raportat creşterea profitului său net în primul trimestru din 2015, respectiv scăderea datoriei nete, ca urmare a vânzării diviziei petroliere "Dea".
Acţiunile "UBS Group" AG, cea mai mare bancă din Elveţia, s-au depreciat cu 0,5%, la 21,12 franci. Departamentul de Justiţie din SUA ia în considerare să renunţe la un acord din 2012, care prevede să nu fie pusă sub urmărire banca UBS pentru manipularea dobânzii Libor, semn că autorităţile americane amplifică presiunile asupra băncilor globale, potrivit Financial Times.
Titlurile grupului petrolier ungar Nyrt. au coborât cu 2,4%, la 14.920 forinţi. Autorităţile croate urmează să ofere MOL un nou acord de asociere pentru compania petrolieră locală INA, a declarat, ieri, ministrul croat al economiei, Ivan Vrdoljak.
La ora 17.00 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,5%, la 6.966,89 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,5%, la 5.021,43, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,1%, la 11.477,95.
• SUA, în urcare
La New York, acţiunile au crescut ieri, în deschidere, pe fondul unor tranzacţii de preluare.
Titlurile "Danaher" Corp., producător de echipamente medicale, au urcat cu 3%, la 88,60 dolari. Compania preia "Pall" Corp. pe 13,8 miliarde dolari. Acţiunile "Pall", societate cu activităţi în sectorul îngrijirii sănătăţii, s-au apreciat cu 5%, la 124,50 dolari.
Titlurile "Williams" Cos., producător de energie, au consemnat un avans de 6,3%, la 53,27 dolari, după ce acesta a anunţat achiziţia a 40% din "Williams Partners" LP. Acţiunile "Williams Partners" au câştigat 23%, ajungând la 58,28 dolari.
La ora 10.01, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,5%, la 2.108,52 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 18.097,22, Nasdaq Composite - cu 0,7%, la 5.008,62.
• Creşteri în sectorul petrolier din Asia
În Asia, acţiunile au crescut ieri, cele mai importante câştiguri fiind consemnate în sectorul petrolier.
Titlurile "Inpex" Corp., cel mai mare producător de ţiţei din Japonia, au urcat cu 1,6%, la 1.487 yeni, după ce preţul futures al acestei materii prime a depăşit 61 de dolari barilul. În acelaşi sector, acţiunile "Woodside Petroleum" Ltd., a doua mare companie de profil din Australia, s-au apreciat cu 0,6%, la 34,71 dolari australieni, la fel şi cele ale rivalului mai mic "Santos" Ltd., care au ajuns la 8,71 dolari australieni.
Titlurile "PetroChina" Co. au crescut cu 0,2% pe piaţa din Hong Kong, la 9,42 dolari HK.
Acţiunile producătorului indian de ţiţei NTPC Ltd. au pierdut 2,3%, afişând un preţ de 138,40 rupii. Cabinetul federal al Indiei a aprobat planul de vânzare a 5% din NTPC, respectiv 10% din distribuitorul de combustibili "Indian Oil" Corp., ale cărui titluri au câştigat 0,8%, ajungând la 335 rupii.
Acţiunile "Santen Pharmaceutical" Co., companie farmaceutică din Japonia, au înregistrat un avans de 14,3%, la 1.802 yeni. "Nomura Holdings" Inc. şi-a modificat în sens pozitiv estimările privind această companie, îndemnând la achiziţa de titluri "Santen".
Titlurile "China Resources Land" Ltd. au scăzut cu 6,3%, la 25,45 dolari HK. Dezvoltatorul imobiliar deţinut de stat a obţinut 1,3 miliarde de dolari dintr-o emisiune de acţiuni.
Acţiunile companiei auto nipone "Toyota Motor" Corp. s-au depreciat cu 1,1%, la 8.296 yeni, iar cele ale "Nissan Motor" Co. - cu 1%, la 1.246,5 yeni. "Toyota" şi "Nissan" vor rechema la service 6,5 milioane de maşini echipate cu airbaguri produse de "Takata" Corp., deşi nu au fost raportate accidente. Titlurile "Takata" s-au depreciat cu 1,6%, la 1.602 yeni.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Hong Kong a crescut cu 0,7%, la 19.764,72 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - tot cu 0,7%, la 5.715,15, Hang Seng al pieţei din Hong Kong a scăzut cu 0,6%, la 27.249,28.
1. Razboi monetar, clar...
(mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 14.05.2015, 11:39)
Deci, QE-ul european a dus la caderea cursului EUR/USD de la 1,36 la 1,05, pana la un moment dat. Apoi, americanii s-au pus cu burta pe ei, ca doar comparam un QE american de 3 trilioane, deblocat in ultimii 3 ani, cu un QE european de aproximativ 1 trilion, deblocat de 2 luni si promitand sa continue inca vreo 16 luni. Deci, cine oare poate castiga batalia asta? Mai ales ca exista si niste greutati atarnate de gatul UE, cum ar fi Grecia, Ucraina, poate chiar Marea Britanie, plus toate teritoriile nationale care-si doresc autonomia, prin mai toate tarile dezvoltate ale UE. Deci, pietele europene au crescut cu 20%, exact cu cat a cazut EUR/USD, apoi au inceput sa scada proportional cu cresterea EUR/USD. Tanda pe manda. Calculati si veti vedea. Ideea e ca ceva se intampla totusi la nivel de investitori... Ori nu mai sunt , ori stau deoparte, ori , ori... Pietele sunt acum moarte complet. Nimeni nu mai intelege manipularea petrolului si a aurului. Cei care intelegeau nu mai inteleg acum. Unii au chiar iesit din afacere, dezamagiti de ce? De manipularea macro care se face acum, de aceea. Au intrat in "consultanta", dau sfaturi, ca vorbele nu costa, adica costa, dar pe audienta. Stau linistiti pen'ca s-au fript in ultimii 4 ani de nu s-au vazut si n-au de gand sa o ia "pe coaja" iar. Restul, corporatiile supravietuiesc, la nivelul de costuri pe care le au micsorate deja, doar prin cosmetica financiara, care nu face decat sa le arate mai bine indicatorii de rentabilitate. Dar cine-i mai ia in considerare si pe ei? Lucrurile sunt ciudate... si grecii astia nu se lasa... dar poti sa-i condamni?