BURSELE LUMII Avans pe bursele europene, în aşteptarea rezultatelor alegerilor din Georgia

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 7 ianuarie 2021

Avans pe bursele europene, în aşteptarea rezultatelor alegerilor din Georgia

Pieţele acţiunilor din Europa au crescut ieri, investitorii fiind atenţi la alegerile din statul american Georgia, aşteptate să fie câştigate de democraţi.

London Stock Exchange

- Titlurile companiei petroliere britanice BP Plc au urcat cu 5,8%, la 288,25 pence la ora locală 15.16, cele ale grupului anglo-olandez de profil Royal Dutch Shell Plc - cu 5,5%, la 1.468,20 pence, ca urmare a avansului cotaţiilor de pe piaţa de profil.

- Acţiunile băncii britanice Standard Chartered Plc s-au apreciat cu 9,7%, la 511,20 pence la ora 15.17, cele ale HSBC Holdongs Plc, cu 9,4%, la 414,25 pence, în condiţiile în care sectorul bancar european a înregistrat câştiguri importante în sesiunea bursieră de ieri. În acelaşi domeniu, titlurile Barclays Plc au crescut cu 8,9%, la 155,90 pence la ora 15.19.

- Indicele FTSE 100 a câştigat 3,7%, ajungând la 6.856,30 puncte la ora 15.19.

Euronext Paris

- Titlurile producătorului francez de anvelope Michelin SCA au coborât cu 0,3%, la 104,20 euro la ora 16.05. Compania a anunţat că în următorii trei ani va renunţa la aproximativ 2% din forţa sa de muncă globală, ca parte a planului de simplificare şi de creştere a competitivităţii în Franţa.

- Acţiunile BNP Paribas SA, cel mai mare grup bancar francez, s-au apreciat cu 6,7%, la 45,80 euro la ora 16.06, cele ale rivalului mai mic Soci G ale SA - cu 8%, la 18,15 euro.

- Titlurile Cr it Agricole SA au registrat un plus de 4,8%, la 10,75 euro la ora 16.08.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 1,3%, la 5.634,19 puncte la ora 16.09.

New York Stock Exchange

Bursele americane au fluctuat ieri dimineaţă, în condiţiile în care investitorii pariau că democraţii vor obţine majoritatea în Senatul SUA, în urma alegerilor din statul Georgia.

- În acest context, acţiunile companiei auto Ford Motor Co. s-au apreciat cu 1,3%, la 8,76 dolari la ora locală 10.08, cele ale rivalei General Motors Co. - cu 2,2%, la 42,59 dolari.

- Titlurile grupului industrial General Electric Co. au crescut cu 5,4%, la 11,36 dolari la ora 10.09.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 1%, la 30.694,63 puncte la ora 10.10, S&P 500 - cu 0,5%, la 3.746,35.

Nasdaq

- Acţiunile companiei de comerţ online Amazon.com Inc. au consemnat un declin de 1,1%, la 3.184 dolari la ora 10.11. Amazon a anunţat marţi că a achiziţionat 11 avioane Boeing 767-300 de la companiile aeriene Delta Air Lines Inc. şi WestJet Airlines Ltd., pentru a-şi accelera şi majora capacitatea de livrare, în contextul creşterii comenzilor online, ca urmare a pandemiei de coronavirus.

- Titlurile grupului tehnologic Apple Inc. s-au depreciat cu 1,9%, la 128,55 dolari la ora 10.13, cele ale reţelei se socializare online Facebook Inc. - cu 2,1%, la 265,39 dolari, în aşteptarea rezultatelor alegerilor din Georgia.

- Indicele Nasdaq Composite a coborât cu 0,3%, la 12.776,94 puncte la ora 10.14.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au avut un curs mixt ieri, în contextul creşterii tensiunilor dintre SUA şi China, respectiv al alegerilor din statul american Georgia.

- Acţiunile companiei auto nipone Toyota Motor Corp. au urcat cu 0,08%, la 7.818 yeni, cele ale rivalei Honda Motor Co. - cu 2%, la 2.875 yeni, chiar dacă există temeri legate de impactul impunerii unei noi stări de urgenţă în Japonia, începând cu finele acestei săptămâni.

- Pe aceeaşi piaţă, titlurile Nissan Motor Co. au câştigat 2,9%, ajungând la 554 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a coborât cu 0,4%, la 27.055,94 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile producătorului de petrol Woodside Petroleum Ltd. s-au apreciat cu 1,7%, la 23,18 dolari australieni, cele ale rivalului Santos Ltd. - cu 2,1%, la 6,47 dolari australieni, ca urmare a avansului cotaţiilor de pe piaţa de profil. În acelaşi sector, acţiunile Origin Energy Ltd. au crescut cu 2,1%, la 4,89 dolari australieni, cele ale Beach Energy Ltd. - cu 2%, la 1,83 dolari australieni.

- Acţiunile Insurance Australia Group Ltd. au urcat cu 1,1%, la 4,70 dolari australieni. Compania de asigurări a anunţat că a finalizat programul de reasigurare pentru catastrofe pe 2021.

- Indicele S&P/ASX 200 s-a depreciat cu 1,1%, la 6.607,10 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb