BURSELE LUMII Avans pe bursele europene, la început de săptămână

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 30 martie 2021

Avans pe bursele europene, la început de săptămână

Declin puternic al acţiunilor Credit Suisse, din cauza unui avertisment de pierderi

Bursele din Europa au crescut ieri, în majoritate, chiar dacă investitorii sunt precauţi din cauza creşterii numărului de îmbolnăviri de Covid.

Euronext Paris

- Titlurile lanţului hotelier Accor SA au stagnat la 32,23 euro la ora locală 16.00, după publicarea datelor oficiale arată că regiunea pariziană a pierdut anul trecut venituri legate de turism în valoare de 15,50 miliarde de euro, din cauza prăbuşirii numărului de vizitatori, în contextul pandemiei.

- Acţiunile grupului industrial Alstom SA au câştigat 1,4%, ajungând la 41,50 euro la ora 16.01. Alstom a anunţat că a câştigat un contract pentru a furniza Renfe, operatorul feroviar naţional spaniol, 152 de trenuri de mare capacitate pentru o valoare totală de peste 1,4 miliarde euro.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,6%, la 6.024,69 puncte.

Deutsche Börse

- Acţiunile Deutsche Bank AG, cel mai mare grup bancar din Germania, au coborât cu 2,5%, la 10,18 euro la ora 16.16, cele ale Commerzbank AG au crescut cu 0,08%, la 5,21 euro. Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a anunţat că sumele deţinute în conturile private au crescut anul trecut cu 182 de miliarde de euro, experţii apreciind că economiile cetăţenilor s-au majorat în urma reducerii ocaziilor de a cheltui banii, potrivit Deutsche Welle.

- Titlurile companiei aeriene Deutsche Lufthansa AG au câştigat 0,8%, ajungând la 11,02 euro la ora 16.04. Swiss, divizie a Deutsche Lufthansa, ar putea anunţa noi concedieri în trimestrul al doilea, din cauza impactului pandemiei asupra traficului aerian, a declarat directorul general al companiei, Dieter Vranckx, citat de SonntagsBlick.

- Indicele DAX a crescut cu 0,6%, 14.839,35 puncte la ora 16.05.

SIX Swiss Exchange

- Titlurile Credit Suisse Group AG au consemnat un declin de 16,1%, la 10,46 franci la ora 16.06. Banca elveţiană a avertizat că va consemna pierderi în primul trimestru după ce un fond speculativ la care avea poziţii a intrat în faliment.

- Indicele SMI a coborât cu 0,2%, la 11.096,66 puncte la ora 16.07.

New York Stock Exchange

Bursele din SUA au scăzut ieri, în deschidere, după ce Nomura şi Credit Suisse au avertizat că vor avea pierderi din cauza fondului de hedging care a intrat în faliment.

- În acest context, acţiunile băncii de investiţii Morgan Stanley au coborât cu 3,1%, la 77,54 dolari la ora locală 10.04, cele ale Goldman Sachs Group Inc. - cu 0,1%, la 326,86 dolari.

- Titlurile JPMorgan Chase & Co., cel mai mare grup bancar american, s-au depreciat cu 1%, la 153,43 dolari la ora 10.05, cele ale Citigroup Inc. - cu 1,8%, la 71,70 dolari.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,02%, la 33.080,58 puncte la ora 10.06, S&P 500 a coborât cu 0,4%, la 3.956,91.

Nasdaq

- Acţiunile gigantului de e-commerce Amazon.com Inc. au pierdut 0,6%, ajungând la 3.035,09 dolari la ora 10.07. Sindicatul german Verdi a convocat o grevă de patru zile la şase depozite ale Amazon din Germania, începând de duminică seara, pentru a încerca să oblige compania să recunoască acordurile de negocieri colective.

- Indicele Nasdaq Composite a coborât cu 0,9%, la 13.018,46 puncte la ora 10.09.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au urmat un curs mixt ieri, în condiţiile creşterii numărului de îmbolnăviri de Covid în SUA, respectiv pe fondul impunerii unor sancţiuni Statelor Unite, din partea Chinei.

- Titlurile casei nipone de brokeraj Nomura Holdings Inc. au pierdut 16,3%, ajungând la 603 yeni, după ce aceasta a atras atenţia asupra unei potenţiale pierderi de două miliarde de dolari la subsidiara din SUA.

- Acţiunile gigantului bancar Mitsubishi UFJ Financial Group Inc. au coborât cu 1,8%, la 618 yeni, cele ale Sumitomo Mitsui Financial Group Inc., cu 1,1%, la 4.170 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,7%, la 29.384,52 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile companiei petroliere Oil Search Ltd. au înregistrat un declin de 0,7%, la 4,19 dolari australieni, cele ale rivalei Woodside Petroleum Ltd. - de 0,5%, la 24,43 dolari australieni. Cotaţiile petrolului au scăzut după eliberarea navei care a blocat Canalul Suez zilele trecute.

- AcţiunileTabcorp Corp., cea mai mare companie de jocuri de noroc din Australia, s-au depreciat cu 2,7%, la 4,69 dolari australieni, după ce aceasta a respins o ofertă de 3 miliarde de dolari pentru divizia sa Wagering & Media.

- Titlurile companiei miniere Fortescue Metals Group Ltd. au urcat cu 2,1%, la 20,58 dolari australieni, cele ale Rio Tinto Ltd. - cu 1,8%, la 112,26 dolari australieni, în baza speranţelor legate de investiţiile viitoare pe care le vor face SUA în infrastructură.

- Indicele S&P/ASX 200 a coborât cu 0,4%, la 6.799,50 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb