Bursele din Europa au înregistrat câştiguri ieri, după publicarea indicelui PMI pentru zona euro, care arată că declinul sectorului industrial a încetinit în iunie. Indicele a ajuns la 47,5 puncte luna aceasta, de la 31,9 în mai.
• Euronext Paris
- Acţiunile grupului industrial francez Alstom SA au urcat cu 1,7%, la 43,13 euro, deşi Poliţia italiană a arestat 13 persoane, printre care se numără şi directorii subsidiarelor italiene ale grupurilor Alstom şi Siemens AG (Germania), în cadrul unei anchete cu privire la suspiciuni de corupţie în atribuirea unor contracte pentru metroul din Milano, conform Parchetului din acest oraş.
- Titlurile companiei aeriene franco-olandeze Air France-KLM s-au depreciat cu 1,8%, la 4,28 euro. Comisia Europeană şi Japonia au semnat luni un acord privind siguranţa aviaţiei civile, care va stimula şi mai mult cooperarea deja strânsă dintre UE şi Japonia şi va consolida competitivitatea industriei aviatice a UE, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar.
- Indicele CAC 40 a câştigat 1,4%, ajungând la 5.017,68 puncte.
• Deutsche Börse
- Titlurile Deutsche Bank AG, cel mai mare grup bancar german, au crescut cu 2,2%, la 8,52 euro, cele ale rivalului mai mic Commerzbank AG - cu 3,9%, la 4,05 euro. Criza provocată de pandemia de coronavirus creează un context favorabil pentru fuziuni şi achiziţii în rândul băncilor din zona euro, atât în privinţa tranzacţiilor interne, cât şi a celor transfrontaliere, în urma reducerii marjelor de profit, a afirmat ieri Andrea Enria, preşedintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul Băncii Centrale Europene (BCE).
- Acţiunile companiei auto Bayerische Motoren Werke AG (BMW) au înregistrat un avans de 1,8%, la 58,41 euro, cele ale Daimler AG - de 1%, la 37,08 euro, chiar dacă Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a estimat, în noile sale prognoze publicate ieri, că piaţa auto europeană ar urma să înregistreze în acest an o scădere istorică de 25%, din cauza pandemiei de coronavirus.
- Indicele DAX a crescut cu 2,1%, la 12.523,76 puncte.
• Nasdaq
Bursele din SUA au crescut în prima parte zilei de ieri, pe fondul îmbunătăţirii datelor care arată evoluţia sectorului industrial.
- Titlurile companiei farmaceutice Gilead Sciences Inc. au urcat cu 0,01%, la 75,68 dolari la ora locală 11.44. Societatea anticipează că până la sfârşitul acestui an va livra peste două milioane de serii de tratament cu Remdesivir pentru Covid-19.
- Acţiunile Apple Inc. au crescut cu 2,4%, la 367,34 dolari la ora 11.45. Gigantul tehnologic a prezentat o nouă versiune de iOS, care va include numeroase noutăţi.
- Titlurile companiei aeriene American Airlines Inc. s-au depreciat cu 7,3%, la 13,84 dolari la ora 11.46, după ce aceasta a atras aproape două miliarde de dolari printr-o emisiune de acţiuni noi. Emisiunea a avut un preţ de 13,50 dolari/acţiune, adică mai mic decât cotaţia titlurilor companiei la finele zilei anterioare, de 14,92 dolari.
- Indicele Nasdaq Composite a urcat cu 1,3%, la 10.187,46 puncte la ora 11.49.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au crescut ieri, în majoritate, după ce oficialii SUA au informat că nu se pune problema renunţării la acordul comercial cu Beijingul.
- În situaţia dată, titlurile producătorului auto japonez Toyota Motor Corp. au urcat cu 1,1%, la 6.896 yeni, cele ale rivalului Honda Motor Co. - cu 1%, la 2.879 yeni. În acelaşi domeniu, acţiunile Nissan Motor Co. s-au apreciat cu 1,7%, la 423 yeni, cele ale Subaru Corp. - cu 1%, la 2.372 yeni.
- Indicele Nikkei 225 a câştigat 0,5%, ajungând la 22.549,05 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Acţiunile companiei de servicii financiare AMP Ltd. au urcat cu 7,9%, la 1,90 dolari australieni, după ce Reserve Bank of Australia (banca centrală) a aprobat vânzarea operaţiunilor de asigurări AMP Life către firma britanică Resolution Life.
- Titlurile lanţului de retail Woolworths Group Ltd. au coborât cu 0,8%, la 36,38 dolari australieni. Gigantul australian a informat că aşteaptă profiruri anuale uşor mai mici decât cele din exerciţiul financiar anterior.
- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,2%, la 5.954,40 puncte.