BVB Acţiunile "Electroputere" au crescut cu peste 14%, pentru a doua şedinţă consecutiv

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 octombrie 2011

Acţiunile "Electroputere" au crescut cu peste 14%, pentru a doua şedinţă consecutiv

Titlurile companiei "Electroputere" Craiova (simbol EPT) s-au apreciat, ieri, cu 14,03%, la 0,0577 lei/acţiune, după ce şi miercuri au crescut cu 15%.

Ieri, au fost tranzacţionate 133.000 acţiuni EPT, la preţuri cuprinse între 0,050 lei şi 0,0581 lei/titlu.

"Electroputere" a avut Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor, pe 11 septembrie, când acţionarii au luat act de retragerea lui Ulrich Peltz din Consiliul de Administraţie al societăţii şi au aprobat ca Daruwala Zubair să intre în CA.

Acţionarii societăţii au mai aprobat contractarea de noi credite, suplimentare celor aporobate în şedinţa de la finele lunii ianuarie, anul acesta, în valoare de maxim şapte milioane de euro, pentru finanţarea activităţii curente, urmând ca, în funcţie de necesităţi, conducerea societăţii să decidă orice altă utilizare a banilor, fără să mai aibă nevoie de mandat special din partea acţionarilor.

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri, a scăzut, ieri, cu 1,16%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, era în scădere cu 0,98%.

Totodată, indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), a consemnat un recul de numai 0,25%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborât cu 0,98%.

Titlurile Fondului Proprietatea au rămas cele mai lichide, cu operaţiuni de 8,5 milioane lei, şi au asigurat 58% din rulajul pieţei. Cotaţia FP a ajuns la 0,452 lei, fiind în scădere cu numai 0,18%.

Pe piaţa obligaţiunilor şi pe cea a produselor structurate au fost realizate operaţiuni de câte 2,4 milioane lei.

Astfel, lichiditatea totală a BVB a fost de 19,8 milioane lei (4,5 milioane euro), sumă cu 14% mai redusă decât rulajul de miercuri.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) şi Erste (EBS) au consemnat cele mai vizibile corecţii din piaţă, de 2,96% şi, respectiv, de 3,36%. Cotaţia titlurilor OMV Petrom a coborât la 0,295 lei, iar acţiunile băncii austriece au ajuns la 74,7 lei (17,31 euro).

Operaţiunile cu titluri Erste au însumat la BVB 2,8 milioane lei (663.000 de euro), iar pe bursa de la Viena totalizau 27,8 milioane euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb