BVB Acţiunile Petrom, din nou preferate de investitori

Mihaela Popescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 iunie 2005

Tranzacţiile bursiere au debutat în această săptămînă pe fondul unui interes scăzut al investitorilor pentru cumpărare. Mai mult, în a doua parte a şedinţei în piaţă au început să apară vînzători, însă fără prea mult avînt. În aceste condiţii, indicii BET şi BET C au încheiat la valori cu puţin mai ridicate decît nivelurile lor din ziua de vineri, iar singurul pe scădere a fost BET-FI (-0,5%). Valoarea totală de tranzacţionare a fost de circa 88 miliarde lei, mică, dar totuşi mai ridicată decît cea vineri.

Titlurile SIF au avut un început de şedinţă bun, chiar cu creşteri notabile în prima parte. Alin Brendea, broker al Prime Transaction, ne-a declarat că spre finalul zilei de ieri au apărut în piaţă vînzătorii, astfel încît preţurile au început să scadă chiar mai mult decît cele de vineri.

SIF Oltenia (SIF5) a fost cel mai tranzacţionat titlu din întreaga piaţă, cu un rulaj de 24,4 miliarde lei. Cursul a scăzut la final la un minim de 12.600 lei/acţiune (-1,6%), la care a şi închis. SIF Moldova s-a situat pe locul doi, între SIF-uri, valoarea tranzacţiilor înregistrînd aproape 13 miliarde de lei. Cursul, în schimb, s-a depreciat cu 0,9%.

Petrom Bucureşti

Petrom (SNP), a închis şedinţa de ieri cu un volum total de peste 2,5 milioane de acţiuni tranzactionate, în valoare de 10,26 miliarde lei. "După o săptămînă bună, în care cotaţiile SNP creşteau încontinuu, ieri a avut loc o stabilizare a acestei evoluţii. De fapt, SNP a debutat în această şedinţă pe scădere, deschizînd la 3940 lei/acţiune, însă, pe parcurs, cumpărătorii au dus preţul pînă la un maxim de 4090 lei", spune Alin Brendea. Cursul nu a stat mult timp la acest nivel, iar după corecţie s-a stabilizat în jurul palierului de 4000 lei/acţiune pînă la final, închizînd la 3990 lei (fără variaţie faţă de închiderea de vineri).

Rompetrol Rafinare Constanţa

Cursul acţiunilor Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) nu a reuşit să urce ieri decît cu 1% faţă de vineri. Aceasta s-a întîmplat la finalul şedinţei, după ce un cumpărător a achiziţionat circa 350.000 acţiuni pînă la preţul de 799 lei/acţiune. Alin Brendea spune că înaintea acestui ordin cursul scăzuse pînă la 790 lei, însă trebuie menţionat că deschiderea s-a făcut tot la 799 lei, iar o scădere ceva mai mare a avut loc în a doua parte a şedinţei. Valoarea totală de tranzacţionare a depăşit cu puţin 2 miliarde lei, ceea ce e mult mai puţin decît valorile realizate de RRC de obicei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb