După debutul "furtunos" de marţi, ieri titlurile "Transelectrica" au avut o lichiditate cu mult scăzută (10-20% faţă de sesiunea precedentă), intrând practic în normalitate, ne-a precizat Adrian Ceucă, de la SSIF "Broker". Piaţa a avut o lichiditate bună, "Petrom" fiind cea mai tranzacţionată companie. Valoarea totală a zilei de ieri a fost de 50.536.867 lei (14,4 milioane euro), mai mare cu 9% faţă de cea din şedinţa de marţi.
Volumul a avut o creştere impresionantă, de +560%, atin-gând 73.644.803 titluri transferate. O evoluţie bună pentru toţi indicii bursieri de data aceasta, care au încheiat şedinţa pe plus. BET, indicele care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni de pe piaţă, a avut creşterea cea mai bună, de +1,59%. Acesta a fost urmat de indicele care urmăreşte evoluţia preţurilor la care se tranzacţionează acţiunile celor cinci SIF-uri, care s-a apreciat cu 1,47%. Ultimul a fost BET-C, care pe fondul creşterii celorlalţi, a sporit şi el cu 1,24%.
În ceea ce priveşte evoluţia acţiunilor "Transelectrica" (simbol TEL), Doru Cionca de la "Romcapital" ne-a spus că era de aşteptat o evoluţie mai slabă miercuri, după ce marţi au ţinut capul de afiş, aceasta pentru că majoritatea investitorilor mici şi-au vândut deja participaţiile. Domnia sa ne-a precizat că titlurile rămase aparţin investitorilor de portofoliu, care preferă să le păstreze.
După închiderea şedinţei, au rămas în piaţă ordine de cumpărare pentru 350.000 de acţiuni TEL şi de vânzare 80.000, ne-a precizat Gabriel Rotaru de la "Intercapital".
Campioane la transferurile de ieri au fost titlurile SNP ale "Petrom", care au avut cel mai mare volum, 32.673.500 acţiuni tranzacţionate, cu o valoare de 17.982.307 lei (35,5% din valoarea totală). Gabriel Rotaru crede că investitorii vor fi tentaţi să facă tranzacţii cu acţiuni SNP, datorită amânării avizului Ministerului Justiţiei în legătură cu pachetul de 8% care trebuia cedat angajaţilor. Domnia sa a apreciat că, în pofida aşteptărilor, această decizie a fost una benefică pentru "Petrom".
Titlurile RRC ale "Rompetrol Rafinare" au evoluat şi ele bine, cele 14.089.500 titluri transferate au contribuit decisiv la formarea volumului de pe piaţă, împreună cu acţiunile SNP. Cotaţia acţiunilor RRC a crescut cu 4,43% faţă de şedinţa anterioară, încheind la 0,0790 lei/acţiune. Doru Cionca de la "Romcapital" apreciază că titlurile RRC sunt subevaluate, comparativ cu cele ale companiilor cu profil similar din străinătate. La creşterea de ieri, atât a RRC cât şi a titlurilor "Petrom", brokerul citat crede că a contribuit într-o mică măsură şi scăderea preţului petrolului.
Cotaţia acţiunilor "Banca Transilvania" evoluează constant de câteva zile, în aşteptarea alocării acţiunilor gratuite ale băncii în urma majorării capitalului social. Gabriel Rotaru ne-a spus că niciun investitor nu este interesat să vândă decât după alocare.
SIF 2 "Moldova" şi SIF 5 "Oltenia" au fost din nou printre cele mai active, atât Adrian Ceucă, cât şi Doru Cionca declarându-ne că majoritatea banilor obţinuţi din vânzarea acţiunilor "Transelectrica" au fost investiţi în titluri SIF.
Toţi brokerii citaţi s-au arătat optimişti în privinţa titlurilor "Transelectrica" şi cele ale companiilor petroliere ("Petrom", "Rompetrol"). "O dată cu începutul lunii septembrie este aşteptată o nouă creştere a lichidităţii pe bursă", a afirmat Doru Cionca.