BVB BET a marcat cea de-a patra zi de apreciere consecutivă

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 iulie 2017

BET a marcat cea de-a patra zi de apreciere consecutivă

Creştere de 14,84% pentru "Armătura"

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a bifat, ieri, cea de-a patra zi de creştere la rând, cotaţia acestuia apreciindu-se cu 1,21%, faţă de cea de închidere din şedinţa de miercuri. Volumul înregistrat a fost de 49,1 milioane lei, în apropierea valorii medii zilnice din acest an.

Brokerii de la "Prime Transaction" au detaliat evoluţia pieţei: "Piaţa a accelerat creşterea astăzi (n.r. ieri), indicii apreciindu-se cu până la 1,63%, în cazul BET-NG. Indicele sectorului energetic a fost ajutat de evoluţiile bune ale acţiunilor OMV Petrom (SNP), +2,10%, Romgaz (SNG), +1,78%, Nuclearelectrica (SNN), +1,31%, Electrica (EL), +1,66%, Transgaz (TGN), +1,28% şi Transelectrica (TEL), +1,05%. Alte creşteri mari de preţ au venit de la titlurile Digi Communications (DIGI), +2,51% şi Banca Transilvania (TLV), +1,72%. Valoarea tranzacţiilor a crescut până la 10,7 milioane de euro, dintre care 10,4 milioane pe piaţa de acţiuni, 100 de mii pe cea de obligaţiuni şi 200 de mii pe cea de certificate".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "OMV Petrom" (SNP), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 8,47 milioane de lei. Preţul de închidere al transferurilor cu titluri SNG a fost de 0,3155 lei/unitate.

Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) au încheiat şedinţa de tranzacţionare în urcare cu 0,23%, la preţul de 0,872 lei/titlu, în urma unui rulaj de 7,06 milioane de lei.

De asemenea, au fost schimbate titluri ""Digi Communications NV" (DIGI) de 6,65 milioane de lei, ultimul preţ de tranzacţionare fiind de 40,8 lei/acţiune.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "Banca Transilvania" (TLV), cu un rulaj de 6,53 milioane de lei, preţul acţiunii închizând la 2,96 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" au fost înregistrate, în total, trei tranzacţii.

Două dintre acestea, însumând 4,55 milioane lei, au fost realizate cu titluri DIGI, la preţul unitar de 40 lei, cotaţia emitentului urcând cu 0,5%.

A mai fost încheiat un transfer "deal" cu titluri SNP, în valoare de 0,26 milioane de lei, la preţul 0,3095 lei/acţiune, în apreciere cu 0,16%.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o creştere de 1,16%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,35%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,8%, iar indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 1,13%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Armătura" (ARM): +14,84%

2. "Mecanică Fină" (MECE): +5,75%

3. "Vrancart" (VNC): +3,66%

4. "Digi Communications NV" (DIGI): +2,51%

5. "Electroargeş" (ELGS): +2,44%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Conted" (CNTE): -6,06%

2. "Oltchim" (OLT): -2,99%

3. "Cemacon" (CEON): -2,79%

4. "Comelf" (CMF): -2,73%

5. "Ropharma" (RPH): -2,58%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb