BVB Închideri pozitive pentru indici

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 7 noiembrie 2022

Închideri pozitive pentru indici

Rulajul se găseşte la cote de avarie

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri în ultima sesiune de tranzacţionare a săptămânii, în ton cu aprecierile din pieţele europene. Indicele BET, ce captează evoluţia celor mai lichide 20 titluri de la BVB, a avut un avans de 0,56%, la 10.890 de puncte, în timp ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,17%, până la 826 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 25,4 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului, de 89 milioane de lei, circa 85% din rulaj provenind din schimburile cu acţiuni.

Echipa de la Prime Transaction a scris, în raportul său zilnic: "Indicii BVB au înregistrat evoluţii preponderent pozitive în ultima şedinţa de tranzacţionare a săptămânii. BET-FI a fost singurul emitent care a închis în scădere, -1,01%, în timp ce BET-BK a avut cel mai mare avans, cu o evoluţie de 0,94%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 5,19 milioane euro, în uşoară scădere comparativ cu şedinţa de ieri (n.r. joi). Din indicele BET, notăm evoluţiile acţiunilor societăţilor: Transelectrica (TEL), 2,53%, Digi Communications (DIGI), 2,05% şi Banca Transilvania (TLV), 1,95%. Titlurile a doar trei emitenţi au închis şedinţa de tranzacţionare în scădere: Alro (ALR), -0,71%, Purcari Wineries (WINE), -0,46% şi Romgaz (SNG), -0,13%. De asemenea, notăm şi avansul de 9,11% înregistrat de titlurile Erste Group Bank (EBS), după publicarea rezultatelor pentru trimestrul al treilea 2022".

În piaţa "regular", topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile OMV Petrom (SNP), ce au cumulat un rulaj de 3,6 milioane de lei, titlurile SNP încheind ziua în stagnare, la preţul de 0,452 lei.

Acţiunile Erste Group Bank au urcat până la preţul de 134,75 lei, pe fondul unor tranzacţii de 3,5 milioane de lei.

Pe poziţia a treia a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au stagnat la preţul de 1,78 lei, în condiţiile unui rulaj de 1,65 milioane de lei.

Acţiunile Digi Communications (DIGI) s-au apreciat cu 2,05%, până la preţul de 29,8 lei, pe fondul unor schimburi de 1,54 milioane de lei.

În piaţa "deals" a avut loc un schimb cu acţiunile Transilvania Investments (TRANSI), în valoare de 3,58 milioane de lei, tranzacţia fiind realizată la preţul unitar de 0,285 lei, cu 0,35% peste referinţa din piaţa "regular".

Indicele compozit BETPlus s-a apreciat cu 0,58%, la 1.630 de puncte, în timp ce indicele BET-XT, ce grupează cele mai lichide 30 de titluri ale BVB, a urcat cu 0,33%, până la 962 de puncte.

Indicele BETAeRO, al companiilor listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, s-a apreciat cu 0,46%, până la 839 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Erste Group Bank" (EBS): +9,11%

2. "Farmaceutica Remedia" (RMAH): +4,23%

3. "Impact Developer & Contractor" (IMP): +3,36%

5. "Compa" (CMP): +2,88%

5. "Transelectrica" (TEL): +2,53%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Mecanica Ceahlău" (MECF): -3,01%

2. "Dafora" (DAFR): -2,82%

3. "Evergent Investments" (EVER): -1,94%

4. "SIF Muntenia" (SIF4): -1,94%

5. "SIF Banat-Crişana" (SIF1): -1,20%

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. E euforie pe burse: Federatia Rusa va fi demantelata iar globalistii vor imparti prada?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb