BVB Rulaj de doar 15 milioane de lei

A. I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 7 mai 2018

Rulaj de doar 15 milioane de lei

Volumul înregistrat în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii a fost de numai 15,05 milioane de lei, sub valoarea medie a acestui an, de circa 53 milioane de lei, în contextul în care prin piaţa "deal" nu a fost înregis­trată nicio tranzacţie.

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-au apreciat, în şedinţa de vineri, cea mai mare creştere, de 0,98%, fiind avută de ROTX, iar cea mai redusă, de 0,08%, de BET-NG.

Marcel Murgoci, director de operaţiuni în cadrul societăţii de brokeraj Estinvest, ne-a precizat: "În şedinţa de astăzi (n.r. vineri), piaţa a înregistrat o lichiditate redusă, de doar 3,2 milioane de euro, sub cea din şedinţa anterioară (n.r.-de 5,6 milioane de euro).

Din punctul de vedere al cotaţiilor am avut parte de evoluţie pozitivă, indicele BET urcând cu aproape 1%, în timp ce aprecierea BET-FI a fost mai redusă, de circa 0,4%, în ton cu evoluţia burselor externe.

Un alt element care a impulsionat pozitiv piaţa a fost ştirea legată de rezultatele financiare pentru primul trimestru ale BRD - Groupe Societe Generale (BRD), ceea ce a dus la urcarea cotaţiei băncii cu peste 3%, acest element influenţând şi creşterea preţului acţiunilor altor emitenţi de la BVB.

Probabil că, în momentul actual, investitorii aşteaptă rezultatele financiare ale emitenţilor pentru primul trimestru al acestui an şi este posibil ca, în funcţie de acestea, să crească volatilitatea preţurilor acţiunilor".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile BRD, cu o valoare tranzacţionată de 2,65 milioane de lei, ultima cotaţie a societăţii bancare fiind de 2,65 lei/unitate, în creştere cu 3,16%.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile Banca Transilvania (TLV), preţul de închidere al acţiunii emitentului fiind de 2,595 lei/unitate, în apreciere cu 3,39%, rulajul consemnat cu acţiunile TLV fiind de 2,51 milioane de lei.

Acţiunile Transgaz (TGN) au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 392 lei, în urcare cu 1,29%, pe fondul unei valori transferate de 1,45 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile Romgaz (SNG), care au încheiat ziua bursieră la preţul de 37,1 lei/acţiune, în contextul unui rulaj de 1,44 milioane de lei, cotaţia acţiunii SNG înregistrând o scădere de 0,27%.

Indicele BET-Plus, al celor mai tranzacţionate 40 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,89%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a avut un avans de 0,22%.

Indicele BET-XT, al celor mai tranzacţionate 25 de acţiuni ale bursei, s-a apreciat cu 0,87%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Armătura" (ARM): +15,00%

2. "Energopetrol" (ENP): +11,88%

3. "Romcarbon" (ROCE): +4,85%

4. "Conted" (CNTE): +4,46%

5. "Banca Transilvania" (TLV): +3,39%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Electroputere" (EPT): -4,76%

2. "Erste Group Bank AG" (EBS): -4,52%

3. "Zentiva" (SCD): -3,71%

4. "Sinteza" (STZ): -3,45%

5. "Biofarm" (BIO): -2,78%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb