BVB Tranzacţii de 80,8 milioane lei, peste cele din şedinţa anterioară

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 28 aprilie 2021

Tranzacţii de 80,8 milioane lei, peste cele din şedinţa anterioară

Creşteri pe linie pentru indici

Valoarea tranzacţiilor din şedinţa de ieri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la 80,85 milioane lei, peste cea din şedinţa anterioară, de 59,6 milioane lei, cel mai mare aport, de 30,6 milioane lei, venind din parte schimburilor cu titlurile Fondul Proprietatea (FP). Acţiunile fondului închis de investiţii au încheiat ziua a 1,71 lei, în creştere cu 1,18%.

În contrast cu scăderile din pieţele europene, indicii de la BVB au avut creşteri. Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la bursa noastră, s-a apreciat cu 0,94%, la 1.001,95 puncte, în timp ce indicele BET-FI, al SIF-urilor şi Fondul Proprietatea, a avut un avans de 0,94%, până la 48.281,89 puncte.

Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "Toţi indicii BVB au închis şedinţa pe plus, BET având cea mai mare creştere, de 0,99%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 16,4 milioane euro, peste media anului curent. Fondul Proprietatea a fost cel mai lichid emitent, asigurând peste 37% din rulajul de azi. Din indicele BET, notăm creşterea acţiunilor emitenţilor Purcari Wineries (WINE), 3% şi OMV Petrom (SNP), 2,06%. La polul opus, titlurile Sphera Franchise Group (SFG) au înregistrat cea mai mare corecţie, de 1,16%".

După acţiunile Fondul Proprietatea, pe următoarea poziţie în topul lichidităţii din piaţa "regular" s-au situat titlurile Banca Transilvania (TLV), care au urcat cu 1,23%, la 2,465 lei, pe fondul unui rulaj de 7,21 milioane lei.

Poziţia a treia a acestui clasament a fost ocupată de titlurile OMV Petrom (SNP), ce au cumulat schimburi de 4,36 milioane de lei, acţiunile producătorului de petrol şi gaze încheind şedinţa bursieră în apreciere cu 2,06%, la preţul de 0,4465 lei.

Titlurile Romgaz (SNG) au coborât cu 0,15%, la 32,4 lei, pe fondul unor tranzacţii în sumă de 1,44 milioane de lei.

În piaţa AeRO, a fost înregistrat plasamentul privat al acţiunilor emise de Agroserv Măriuţa, compania care deţine brandul Lăptăria cu Caimac, în valoare de 19,39 milioane de lei.

Pe segmentul obligatar, valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 5,88 milioane lei. Cele mai mari tranzacţii, în sumă de 2,78 milioane lei, au fost realizate cu titlurile de stat Fidelis denominate în euro, ce au fost listate în luna martie a acestui an (simbol R2603AE), ultimul schimb fiind făcut la un preţ cu 0,25% peste valoarea nominală.

Indicele energetic BET-NG a urcat cu 0,78%, la 815,18 puncte, în timp ce indicele compozit BETPlus s-a apreciat cu 0,98%, până la 1.694,39 puncte.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,79%, la 2.177,84 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "COS Târgovişte" (COS): +14,04%

2. "Rompetrol Well Services" (PTR): +8,03%

3. "Condmag" (COMI): +5,00%

4. "Bucovina-Club de Munte" (BCM): 4,76%

5. "Electrocontact" (ECT): +4,62%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Uamt" (UAM): -8,60%

2. "Patria Bank" (PBK): -2,13%

3. "Biofarm" (BIO): -1,54%

4. "Electromagnetica" (ELMA): -1,54%

5. "Prebet" (PREB): -1,23%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb