CA SĂ SPRIJINE REDUCEREA PREŢURILOR LOCALE India oferă pieţei un plus de 2 milioane de tone de grâu

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 februarie 2023

India oferă pieţei un plus de 2 milioane de tone de grâu

India, care este al doilea mare consumator de grâu din lume, a interzis exporturile de profil în mai 2022 Marii cumpărători mondiali de grâu, expuşi la creşterile de preţuri

India va furniza un plus de două milioane de tone de grâu către consumatorii mari din ţară, precum morarii, ca parte a eforturilor menite să susţină scăderea preţurilor de pe piaţa de profil, care au ajuns la un nivel record luna trecută, anunţă Reuters, citând Guvernul de la New Delhi.

Această alocare, pe lângă cele trei milioane de tone anunţate luna trecută, ar putea ajuta la domolirea preţurilor locale, care se situează peste costul de cumpărare fixat de guvern, de 21.250 de rupii (256,77 dolari) tona şi care a alimentat inflaţia în ianuarie.

India, care este al doilea mare consumator de grâu din lume, a interzis exporturile de profil în mai 2022, după ce o creştere bruscă a temperaturilor a redus producţia. Interdicţia a fost instituită chiar dacă cererea de export a crescut în contextul deficitului global de grâu declanşat de conflictul Rusia-Ucraina.

Preţurile grâului au înregistrat o corecţie de aproape 25% de când guvernul a anunţat, luna trecută, eliberarea de stocuri pe piaţa liberă, notează Reuters.

Guvernul a încercat să scadă preţurile pentru a se asigura că poate cumpăra cantităţi mari de la fermieri în noul sezon, conform unui dealer din New Delhi. Acesta a declarat: "Fermierii nu vor vinde guvernului dacă preţurile pieţei rămân peste preţul de cumpărare oferit de Executiv".

Anul trecut, achiziţiile de grâu efectuate de stat au scăzut cu 53%, până la 18,8 milioane de tone, deoarece preţurile pieţei au crescut peste nivelul la care guvernul cumpără produsele de bază de la fermierii autohtoni.

India creşte o singură cultură de grâu pe an, cu plantare în octombrie şi noiembrie, iar recoltarea începe din martie.

Statele din nord-vest care cultivă grâu au asistat la o creştere bruscă a temperaturii, care ar putea reduce producţia de grâu ca anul trecut, menţionează un dealer din Mumbai.

Temperaturile maxime din unele state indiene au crescut, săptămâna aceasta, la 39 de grade Celsius, ceea ce este cu până la 9 grade peste normal, potrivit Departamentului de Meteorologie al Indiei.

Reuters: Importanţi cumpărători de grâu din Asia şi Orientul Mijlociu fac achiziţii în avans pentru numai două-trei luni

Speriaţi de preţurile mari şi volatile, marii cumpărători mondiali de grâu şi-au redus achiziţiile în avans, dar asta îi face mai expuşi la posibilele explozii viitoare ale preţurilor, astfel încât la final vor transfera majorările de preţuri pe seama consumatorilor, care se luptă deja cu inflaţia alimentelor, transmite Reuters.

Potrivit analiştilor şi traderilor consultaţi de Reuters, importanţi cumpărători de grâu din Asia şi Orientul Mijlociu fac în prezent achiziţii în avans pentru numai două-trei luni, în condiţiile în care de obicei cumpărau în avans cantităţile de grâu necesare pentru o perioadă de până la şase luni.

În mod normal, durează câteva luni pentru ca avansul preţurilor cerealelor să ajungă la consumatori, pentru că firmele de morărit au stocuri şi pot traversa perioadele de volatilitate a preţurilor. Însă, în condiţiile în care stocurile se reduc şi există puţine livrări contractate în avans, consumatorii, în special cei din ţările sărace, vor resimţi mai rapid impactul exploziei preţurilor, notează Agerpres.

"Procesatorii de grâu şi utilizatorii finali au devenit mai conservatori în achiziţiile lor din cauza volatilităţii pieţei. Preţurile pe piaţa cu amănuntul rămân ridicate şi inflaţia alimentelor este o problemă foarte serioasă", spune Phin Ziebell, economist la National Australia Bank.

Cotaţiile futures pentru grâu au atins un nivel record în luna martie a anului trecut, la Bursa din Chicago, după ce Rusia a invadat Ucraina, un mare exportator mondial de grâu, iar evoluţiile meteo nefavorabile din alte regiuni producătoare au dus la diminuarea livrărilor. Între timp, cotaţiile futures au scăzut cu 48%, dar preţurile contractelor cu livrare fizică sunt în continuare ridicate pe fondul incertitudinilor cu privire la evoluţiile din zona Mării Negre, precum şi cu privire la recolta de grâu a SUA.

În prezent, grâul rusesc cu livrare în Asia de Sud-Est se vinde pentru aproximativ 340 de dolari pe tonă. Înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, grâul din zona Mării Negre se vindea în Asia pentru 260 de dolari pe tonă, subliniază Ole Houe, director la firma de brokeraj agricol IKON Commodities din Sydney. Din cauza preţurilor mari, cumpărătorii nu sunt dispuşi să îşi asume riscul de a cumpăra grâu pentru nevoile viitoare, chiar dacă asta îi expune la posibilitatea unor preţuri şi mai mari dacă livrările se vor reduce, precizează Ole Houe.

"Există suficient grâu disponibil din regiunea Mării Negre şi din Australia şi preţurile ar putea să scadă peste trei luni. Dar dacă Rusia va opri exporturile, lucrurile se vor schimba în mod dramatic, şi tona de grâu ar putea să se scumpească cu 50 de dolari. Pentru cumpărători, se pare că aşteptarea oferă recompense mai mari decât asumarea de poziţii forward", spune Ole Houe.

USDA: Stocurile mondiale de grâu vor scădea

Potrivit analiştilor, firmele de morărit şi alţi cumpărători de grâu îşi reduc stocurile de grâu. Datele Departamentului american al Agriculturii (USDA) arată că stocurile mondiale de grâu pentru anul agricol care se va încheia în luna iunie 2023 sunt prognozate să scadă până la 269,34 milioane de tone, de la 276,70 milioane tone în urmă cu un an. Potrivit USDA, stocurile de grâu ale Egiptului, cel mai mare importator mondial, ar urma să scadă până la 3,4 milioane de tone la finele lunii iunie, cel mai redus nivel din ultimii 18 ani. De asemenea, stocurile din India sunt estimate să ajungă în luna iunie la 12,6 milioane de tone, mai puţin de jumătate faţă de nivelul stocurilor în urmă cu doi ani.

"Tot ceea ce se întâmplă acum îi forţează pe oamenii să tranzacţioneze numai poziţii pe termen scurt, mai mult decât de obicei", conchide un trader de cereale din Kansas City.

Cotaţia futures a gazelor naturale cu livrare în luna martie era de 49,4 euro pentru un Megawatt-oră ieri, în deschiderea sesiunii de la Bursa din Amsterdam. Preţul a crescut ulterior până la 51 de euro, iar la ora 13.14 atingea 50,2 euro.

------------------

Preţul futures al barilului de petrol Brent cu livrare în luna aprilie a scăzut cu 0,8% în a doua parte a zilei de ieri, la ICE Futures Europe, atingând 82,37 dolari. La Nymex SUA, preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în aprilie a coborât tot cu 0,8%, la 75,77 dolari barilul la ora locală 08.12.

------------------

Cotaţia futures a aurului cu livrare în aprilie a urcat cu 0,3%, la 1.847,30 dolari uncia ieri, la Comex New York, la ora 08.11, cea spot - cu 0,1%, la 1.837,39 dolari/uncie.

------------------

Preţul grâului cu livrare în luna mai a scăzut cu 1,2% ieri, la Bursa din Chicago (CBOT), ajungând la 7,54 dolari/buşel la ora 08.09, cotaţia porumbului cu livrare în mai - cu 0,4%, la 6,78 dolari/buşel.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb