Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă a USR împotriva ministrului Energiei

S.B.
Politică / 22 iunie 2022

Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă a USR împotriva ministrului Energiei

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca moţiuna simplă a USR împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu să fie dezbătută în plenul de luni, iar votul să fie dat miercuri, informează news.ro.

USR a anunţat, marţi, că a depus o nouă moţiune simplă împotriva ministrului Energiei. Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu le-a transmis celor de la PSD că au şansa şi să scape de Virgil Popescu, şi să arate că le pasă cu adevărat de preţurile la carburanţi.

"PSD, aveţi şansa şi să scăpaţi de Virgil Popescu, şi să arătaţi că vă pasă cu adevărat de preţurile la carburanţi. USR a depus o nouă moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu. Acest om nu mai trebuie să ocupe o funcţie publică nu de azi, ci din decembrie, când, în plină iarnă, milioane de români au fost obligaţi să plătească facturi uriaşe la energie, fără ca statul să ia vreo măsură", a scris Moşteanu pe Facebook.

El a precizat că, dacă vor să scape de ministrul Energiei, cei de la PSD sunt aşteptaţi să voteze moţiunea simplă.

"Dacă vor să reducă preţul la carburanţi, soluţia e simplă. Nu vă mai opuneţi proiectului USR de reducere a TVA-ului la carburanţi de la 19% la 5%! E un proiect depusă încă din urmă cu 5 luni. Am făcut repetate solicitări în Comitetul Liderilor de a introduce proiectul la vot, PSD, PNL şi UDMR s-au opus mereu. Fără TVA şi accize, un litru de benzină ar scădea de la 8.62 lei/litru la 5.35 lei/litru. Un litru de motorină ar scădea de la 9.18 lei/litru la 5.98 lei/litru. Adoptaţi proiectul USR. Votaţi moţiunea simplă USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu", a mai afirmat Moşteanu.

Moţiunea simplă se sintitulează "Virgil Popescu trebuie să plece. Românii aşteaptă soluţii!".

"Domnul Virgil Popescu şi-a atins limita competenţei cu mult înainte să fie ministru. Însă, cu sprijinul inexplicabil al colegilor săi din PNL şi al preşedintelui Klaus Iohannis, el a fost numit în toate guvernele din ultimii ani. Sub mandatele lui Virgil Popescu, preţul energiei pentru populaţie şi companii a crescut constant. Preţul gazelor a crescut constant. Preţul energiei electrice a crescut constant. Preţul carburanţilor a crescut constant. Am ajuns să plătim peste 9 lei pe litrul de benzină sau motorină! Domnului ministru îi place să ofere ca explicaţie contextul internaţional. Însă nicio secundă nu a explicat de ce a refuzat cu încăpăţânare să aplice soluţii aflate la îndemâna sa. Soluţii propuse de USR şi acceptate în diverse declaraţii publice inclusiv de partenerii domniei sale de guvernare. De cinci luni, proiectul de reducere a TVA la carburant stă în sertare. De ce nu adoptaţi soluţia, domnilor? Cum scrie PSD pe Facebook: Românii aşteaptă soluţii", scriu iniţiatorii.

USR mai precizează că "rezultatele activităţii celui mai slab ministru al Energiei din câţi a avut România se văd: scăderea accentuată şi constantă a nivelului de trai pentru populaţie şi dificultăţi majore întâmpinate de companiile care activează în România".

"Credem că în cazul domnului Popescu nu mai este vorba numai de incompetenţă, ci şi de rea-voinţă militantă. De aceea trebuie să plece imediat de la conducerea unei instituţii pe care nu ştie, nu poate şi nu vrea să o conducă în interesul public", mai scrie în moţiune.

Aceasta este a doua moţiune simplă depusă de USR împotriva ministrului Virgil Popescu. Prima a fost respinsă de plenul Camerei Deputaţilor pe data de 9 februarie.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Nu npleaca. E hot , dar e hotul " nostru"

    avand in vedere criza energetica si pretul petrolului care s-a dublat si al gazului care a crescut de 4 ori in ultimul an pe pietele internationale, cred ca se descurca destul de bine

    Groparul sistemului energetic va fi tinut in brate de PSD, PNL si UDMR, Aceste partide sunt groparii Romaniei.

    De ce nu exista nici un plan de redeschidere a minelor? Poate pentru ca prietenii adevaratilor sefi ai lui Virgilica, cei care s-au ocupat de lucrarile de inchidere a minelor, incasand milioane de euro - fonduri europene, se tem ca se va descoperi ca n-au facut lucrarile de consolidare prevazute in proiect si care ar fi facut posibila inceperea in cel mai scurt timp a exploatarii, ci doar au bagat banii in buzunar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb