Campania electorală întreruptă în Japonia, după împuşcarea fostului prim-ministru Shinzo Abe

G.D.
Internaţional / 8 iulie 2022

Sursa foto: www.pixabay.com

Sursa foto: www.pixabay.com

Actualizare Shinzo Abe, primul şef de Guvern din Japonia ajuns în ţara noastră în ianuarie 2018, nu a avut de cine să fie primit la Palatul Victoria, conform Ziare.com.

În programul stabilit al vizitei, premierul nipon urma să aibă discuţii cu Mihai Tudose şi să participe la un dejun oferit de acesta.

Însă premierul român a demisionat cu o seară înainte de venirea oaspetelui străin. iar evenimentele oficiale au fost anulate.

Vizita în România a premierului Japoniei, Shinzo Abe, a fost afectată de criză politică de la Bucureşti, a comentat postul Euronews, care a surprins absurdul situaţiei în titlul materialului.

"Este cineva acolo? Vizita lui Shinzo Abe în România intervine în cel mai prost moment", titrau cei de la Euronews, arătând că liderul japonez nu s-a putut întâlni cu premierul român, dat fiind că acesta din urmă a demisionat cu o seară înainte.

"Premierul Japoniei a călătorit 8.700 de kilometri pentru a efectua o vizită istorică în România, dar a descoperit că omologul sau român nu mai era în funcţie pentru a-l întâmpina. Shinzo Abe este primul şef de guvern din Japonia care efectuează o vizită la Bucureşti.

Dar momentul este nefericit: vizita intervine după ce premierul României, Mihai Tudose, şi-a dat demisia luni seară deoarece a pierdut susţinerea propriului partid", observă Euronews.

"Demisia a afectat programul lui Shinzo Abe, care a vizitat România în cadrul unui turneu în ţări est-europene. Shinzo Abe a anulat vizita la Guvern, dar au avut loc întrevederi la nivel inferior între oficiali români şi delegaţia din Japonia", nota Euronews, menţionând că Shinzo Abe a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis.

---

Principalele formaţiuni politice din Japonia şi-au suspendat astăzi campania în vederea alegerilor legislative de duminică, după ce fostul prim-ministru Shinzo Abe a fost împuşcat mai devreme în cursul dimineţii în timp ce ţinea un discurs la un eveniment electoral, informează Reuters, dpa şi Kyodo, potrivit Agerpres.

Premierul Fumio Kishida a plecat din prefectura Yamagata (nord) pentru a reveni la Tokyo, iar guvernul său a creat o celulă de criză, toţi membrii cabinetului fiind rugaţi să se reunească în capitala ţării.

Autorităţile nipone nu au dat detalii despre starea în care se află fostul premier Abe (67 de ani). Potrivit Kyodo, care citează poliţia, acesta a fost împuşcat din spate în jurul orei 11:30 dimineaţa, în timp ce ţinea un discurs în faţa unei gări din oraşul Nara (vest), şi a fost transportat la spital, aparent fără semne vitale. Fostul prim ministru (Partidul Democrat Liberal, LDP) se afla în oraş pentru a susţine un candidat al partidului.

O sursă guvernamentală a indicat pentru Kyodo că suspectul reţinut este un fost membru al Forţelor de autoapărare (armata niponă).

Ambasadorul SUA în Japonia, Rahm Emanuel, a asigurat într-o declaraţie că Statele Unite sunt "întristate şi şocate" de acest atac, adăugând că "guvernul SUA şi poporul american se roagă pentru sănătatea lui Abe-san, familia sa şi poporul nipon".

Shinzo Abe a deţinut cel mai îndelungat mandat de până acum în fruntea guvernului japonez (decembrie 2012 - septembrie 2020).

Sondajele de opinie indică o victorie răsunătoare pentru Partidul Liberal Democrat, aflat la guvernare, la alegerile de duminică pentru Camera Consilierilor (camera superioară a legislativului japonez).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb