CAMPIONATUL MONDIAL Germanul Daum, principala vedetă a echipei naţionale!

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 30 august 2016

Echipa naţională de fotbal a demarat, începând de ieri, pregătirile oficiale pentru startul în campania de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia. Această campanie oferă şi o premieră, echipa va fi condusă de un antrenor străin, este vorba de germanul Cristoph Daum. Aşteptările de la experimentatul tehnician, foarte apreciat în Europa, în special în Germania şi Turcia, sunt foarte mari, de altfel acesta este şi cel mai bine plătit selecţioner din istoria echipei tricolore, va câştiga 2.200.000 de euro în cei doi ani de contract. Obiectivul fixat este clar, calificarea, după 20 de ani, la un turneu final de Campionat Mondial, dar se aşteaptă de la el şi o schimbare la nivelul "exprimării" echipei pe teren, una mai ofensivă, mai atractivă pentru public. Pentru Federaţia Română de Fotbal, calificarea ar reprezentat o lovitură financiară extraordinară.

Începând de duminică, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia au început să sosească jucătorii convocaţi, primii sosiţi fiind Pantilimon, Chiricheş, Grigore, Toşca, Filip, Enache, Achim, Bicfalvi, Hoban, Stanciu, Maxim, Popa, Andone şi Rotariu. Pentru meciul cu Muntenegru, care va avea loc duminică 4 septembrie, la Cluj, selecţionerul a convocat următorul lot lărgit: portari: Ciprian Tătăruşanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra) - fundaşi: Cristian Săpunaru (Astra), Valerică Găman (Karabukspor), Vlad Chiricheş (Napoli), Cosmin Moţi (Ludogorets), Dragoş Grigore (Al Sailiya), Alin Toşca (FC Steaua Bucureşti), Alexandru Măţel (Dinamo Zagreb), Steliano Filip (Dinamo), Gabriel Enache (FC Steaua Bucureşti) - mijlocaşi: Vlad Achim (FC Steaua Bucureşti), Eric Bicfalvi (Tom Tomsk), Ovidiu Hoban (Hapoel Be'er Sheva), Răzvan Marin (FC Viitorul), Nicolae Stanciu (FC Steaua Bucureşti), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Gabriel Torje (Terek Grozny), Romario Benzar (FC Viitorul), Adrian Popa (FC Steaua Bucureşti)- atacanţi: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Deportivo La CoruZa), Claudiu Keşeru (Ludogorets), Dorin Rotariu (Dinamo). Portarul Ciprian Tătăruşanu s-a accidentat în ultimul meci disputat pentru Fiorentina şi a fost înlocuit cu Cristian Bălgrădean (Concordia Chiajna). În linii mari, acesta este lotul pe care Daum se va baza în aceste preliminarii şi după cum se poate observa nu diferă foarte mult de ceea ce propunea Anghel Iordănescu în ultimul mandat. Jucătorii sunt la rândul lor foarte curioşi să-l cunoască pe noul antrenor. Atacantul Bogdan Stancu afirmă că informaţiile despre antrenor, primite de la colegi, sunt foarte bune: "Nu-l cunosc foarte bine pe domnul Daum, însă am auzit numai lucruri bune despre dânsul, am şi un coleg la echipă care a lucrat cu dânsul la Fenerbahce şi am auzit doar lucruri bune".

În clasamentul FIFA al echipelor naţionale, formaţia tricoloră ocupă locul 25, în timp ce adversarele sale din aceste preliminarii se află pe următoarele poziţii: Polonia (16), Danemarca (44), Muntenegru (95), Kazahstan (96), Armenia (102).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb