Capitalul social al STB va fi majorat prin aportul în natură al unor substaţii electrice şi al unui imobil de pe Calea Giuleşti, după ce două proiecte de hotărâre pe aceste subiecte au fost adoptate în şedinţa CGMB de marţi.
În raportul de specialitate al proiectului privind imobilul de pe Calea Giuleşti se menţionează că STB justifică solicitarea privind această majorare de capital având în vedere că prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) 2016-2030 Regiunea Bucureşti-Ilfov se prevede necesitatea identificării unei soluţii în vederea relocării activităţii Depoului Victoria într-o locaţie care să fie corespunzătoare din punct de vedere tehnic, urbanistic şi economic continuării activităţii de transport public în Municipiul Bucureşti, în conformitate cu nevoile cetăţenilor.
"Având în vedere relocarea prevăzută în PMUD 2016-2030 a depoului Victoria, mărirea parcului auto, precum şi procedura de achiziţionare a unui teren în imediata apropiere a imobilului, necesitatea preluării terenului situat în Bucureşti, Calea Giuleşti, nr 250, sector 6 este evidentă, în vederea unei bune funcţionări a activităţii STB SA", menţionează STB.
Proiectul de hotărâre stipulează că se aprobă participarea Municipiului Bucureşti, prin CGMB, la majorarea capitalului social al STB SA prin aportul în natură al imobilului de pe Calea Giuleşti nr. 250, compus din teren de 9.132 m şi construcţii având regim de înălţime P, în suprafaţă totală construită la sol de 1.409 m, prin emisiune de noi acţiuni, la valoarea evaluată.
În raportul de specialitate se precizează că imobilul de pe Calea Giuleşti este proprietatea Municipiului Bucureşti, domeniu privat, conform unei hotărâri a CGMB din 31 iulie 2019.
Cel de-al doilea proiect de hotărâre adoptat prevede trecerea din domeniul public al Municipiului Bucureşti în domeniul privat al Municipiului Bucureşti a 11 substaţii electrice de tracţiune, cu toate echipamentele energetice supraterane şi subterane aferente. Proiectul stipulează că se aprobă participarea Municipiului Bucureşti, prin CGMB, la majorarea capitalului social al STB SA prin aportul în natură al acestor substaţii electrice cu toate echipamentele energetice supraterane şi subterane aferente, prin emisiune de noi acţiuni, la valoarea evaluată.
În raportul de specialitate al proiectului se precizează că scopul acestei majorări de capital social solicitate de STB SA e de a susţine activitatea societăţii. "Totodată, se urmăreşte exploatarea eficientă şi posibilitatea modernizării a restului de substaţii electrice dotate cu echipamente învechite", relevă sursa citată.