Carl Icahn şi-a majorat participaţia la Apple cu 500 milioane de dolari

V.B.
Companii #IT / 26 ianuarie 2014

Miliardarul Carl Icahn şi-a majorat participaţia la Apple cu 500 milioane de dolari, la circa 3,6 miliarde de dolari, şi a făcut din nou apel la extinderea, de către companie, a unui program de răscumpărare de titluri, printr-o scrisoare deschisă de şapte pagini, adresată acţionarilor Apple, informează Bloomberg.

În scrisoarea depusă şi la Comisia Americană pentru Bursă şi Valori Mobiliare (SEC), se arată: "Având în vedere că Apple are numerar de 130 de miliarde de dolari şi un profit net anual anticipat la 40 de miliarde de dolari, precum şi faptul că este dificil de găsit în istorie o perioadă mai bună de împrumutat bani, pare rezonabilă răscumpărarea unor acţiuni în valoare de 50 de miliarde de dolari în anul fiscal 2014".

Carl Icahn (77 de ani) a dezvăluit pentru prima oară participaţia la Apple în luna august, când acţiunile erau tranzacţionate la aproximativ 468 dolari pe unitate. Între timp, preţul acţiunilor Apple a urcat cu 19 procente. Acţiunile Apple erau cotate vineri la circa 556 dolari pe unitate.

Icahn a devenit miliardar cumpărând participaţii la companii şi făcând, apoi, presiuni asupra conducerilor acestora, ca să facă schimbări care să crească valoarea titlurilor.

Înainte de implicarea lui Icahn, Tim Cook, directorul general al Apple, a anunţat un plan de returnare către acţionari a 100 de miliarde de dolari, sub formă de dividende şi de răscumpărări de titluri, mai scrie Bloomberg.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb