Carmistin accelerează investiţiile, mizând pe producerea de hrană bio

V.G.
Companii / 9 ianuarie 2023

Carmistin accelerează investiţiile, mizând pe producerea de hrană bio

Grupul Carmistin continuă strategia de investiţii şi dezvoltare durabilă, prin accesarea de noi finanţări, arată un comunicat de presă remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, acestea vor fi direcţionate atât către divizia dedicată creşterii animalelor, producţiei de ouă bio şi agriculturii ecologice, cât şi către noile proiecte destinate utilizării energiei verzi. Creditul sindicalizat, în valoare de 42 milioane euro - o extensie importantă a liniei de finanţare existente la nivelul companiei, este derulat în comun de Banca Comercială Română SA (în calitate de coordonator, aranjor principal mandatat, bookrunner, agent de documentaţie, garanţii şi plăţi), CEC Bank (în calitate de aranjor principal mandatat), OTP Bank, EximBank, First Bank şi Intesa Sanpaolo Bank (în calitate de creditori).

Sumele atrase au ca destinaţie creşterea capacităţii de producţie, diversificarea portofoliului de produse, îmbunătăţirea continuă a calităţii acestora şi dezvoltarea a două proiecte de producere a energiei electrice şi termice în sistem de cogenerare pentru consumul companiilor din grup.

În ciuda contextului economic instabil de anul trecut, Carmistin a continuat politica de dezvoltare, având avantajul integrării pe verticală şi acoperind toate etapele necesare producerii de alimente, de la eclozare si hrănire, pâna la procesare şi distribuţia cărnii.

"Un astfel de nivel de integrare ne permite să controlăm costurile de producţie, să sporim eficienţa şi să ne adaptăm la noile condiţii de piaţă. Organizaţia noastră are potenţialul de a ajunge un jucător major în sectorul agribusiness regional şi global şi este important să avem susţinerea băncilor partenere, astfel încât să asigurăm competitivitatea faţă de concurenţa internaţională şi să implementăm politici sustenabile de dezvoltare", a declarat Cristina Anghel, Finance Coordinator Carmistin.

"Carmistin are în ADN performanţa şi dezvoltarea continuă, susţinută de un plan investiţional adaptat pieţelor globale. Avem nevoie de o astfel de viziune şi de acţiuni strategice pentru a crea produse agroalimentare cu valoare adăugată mare, dar şi pentru a susţine dezvoltarea rurală a României, cu atât mai mult cu cât o temă importantă în 2022, la nivel global, a fost combaterea insecurităţii alimentare prin creşterea producţiei durabile, lanţuri noi de aprovizionare, multilateralism şi solidaritate", a declarat Ana-Maria Samuilă, Head of Agribusiness & Food BCR.

Grupul Carmistin, poziţionat în prezent între primii trei producători de carne din România, cu o cifră de afaceri de peste 1,8 miliarde RON şi 2.700 angajaţi în toata ţara, preconizează crearea a încă 650 noi locuri de muncă doar în 2023.

Grupul cuprinde peste 20 companii active în producţia de carne de pasăre şi ouă, creşterea porcilor, creşterea bovinelor, dar şi în producţia de cereale, în cadrul Carmistin fiind integraţi în prezent fermieri cu peste 10.000 hectare teren cultivat, din care peste 30% reprezentând agricultura bio.

Obiectivul Carmistin este de a deveni cel mai mare producător de proteină animală din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb