Carrefour nu renunţă la planurile de expansiune din Bulgaria, în pofida crizei economice

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 15 decembrie 2008

Retailerul Carrefour, unul din cei mai mari comercianţi cu amănuntul din Europa, nu va renunţa la investiţiile planificate pentru o expansiune rapidă în Bulgaria, în ciuda crizei economice globale, au spus surse apropiate de companie, citate de Dnevnik.

Lanţul de hipermarketuri a anunţat recent că a încheiat un nou contract pentru deschiderea unui magazin de 10.000 mp în oraşul bulgar Ruse. Hipermarketul urmează a fi inaugurat în cadrul centrului comercial Grand Plaza Mall, care are ca termen de finalizare anul 2010.

Potrivit reprezentanţilor companiei, Carrefour şi-a pregătit intrarea pe piaţa bulgară încă de acum câţiva ani şi va inaugura mai multe magazine în 2009, urmând a construi o reţea de 30 supermarketuri şi hipermarket-uri în următorii cinci ani.

Carrefour l-a concediat în 18 noiembrie pe directorul executiv Jose Luis Duran, iar reprezentanţii companiei au anunţat că se vor concentra tot mai mult pe extinderea reţelelor în ţări cu economii emergente.

Carrefour a vândut recent un centru comercial aflat în construcţie în Sofia către fondul de investiţii grecesc Assos Capital şi vizează deschiderea de magazine în majoritatea marilor centre comerciale.

Carrefour, care deţine aproape 15.000 hipermarketuri şi supermarketuri în 30 de ţări din întreaga lume, a raportat vânzări de peste 82 de miliarde de euro în 2007.

În România, Carrefour are 9.200 de angajaţi în reţeaua de hipermarketuri şi peste 1.000 de angajaţi în supermarketurile Carrefour Express. Compania a realizat în 2007 o cifră de afaceri de 866 milioane de euro, în creştere cu 42,2% faţă de 2006.

Retailerul francez Carrefour a înregistrat în primul semestru din 2008, pe piaţa din România, vânzări totale de 508 milioane de euro, în creştere cu 40,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Carrefour România a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 866 milioane de euro, cu o creştere de 42,2% faţă de 2006.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb