Carrefour România: 18 unităţi de învăţământ participă la cea de-a doua etapă a proiectului "Gesturi mici pentru practici mari"

F.D.
Companii / 18 iulie

Carrefour România: 18 unităţi de învăţământ participă la cea de-a doua etapă a proiectului "Gesturi mici pentru practici mari"

Carrefour România şi Asociaţia InspirAction continuă programul educaţional "Gesturi mici pentru practici mari". Obiectivul principal al iniţiativei îl reprezintă promovarea educaţiei pentru economie circulară, încurajând în acelaşi timp reciclarea şi integrarea principiilor sustenabile în activităţile zilnice, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

În prezent, 18 unităţi de învăţământ din 10 judeţe participă la cea de-a doua etapă a proiectului "Gesturi mici pentru practici mari". Proiectul include sesiuni educaţionale despre reciclare pentru elevi, susţinute de profesori voluntari, dar şi un concurs de reciclare a recipientelor de plastic, metal şi sticlă, marcate cu sigla "Ambalaj cu garanţie". Elevii, profesorii şi membrii comunităţii locale pot recicla aceste recipiente la automatele din hipermarketurile Carrefour, iar cantităţile reciclate pot fi transformate în donaţii pentru şcolile participante, prin aplicaţia mobilă Carrefour România. De asemenea, utilizatorii pot dona şi punctele lor Act for Good.

Peste 700.000 de puncte Act for Good au fost deja donate pentru susţinerea instituţiilor de învăţământ participante şi mai sunt mai puţin de două săptămâni până la anunţarea primilor 7 instituţii câştigătoare. Restul instituţiilor vor rămâne în cursă până la finalul lunii septembrie 2024, când alte 7 instituţii de învăţământ participante vor fi recompensate cu montarea de panouri fotovoltaice performante, care permit redistribuirea economiilor în alte programe educaţionale pentru elevi.

"Suntem mândri de implicarea şcolilor şi a comunităţilor locale în desfăşurarea proiectului «Gesturi mici pentru practici mari». Fiecare donaţie dintre cele peste deja 700.000 reprezintă un pas important către un viitor mai bun pentru copiii noştri şi pentru un mediu mai curat şi responsabil. Prin eforturile noastre comune, contribuim la educarea tinerei generaţii în spiritul economiei circulare şi al sustenabilităţii. Împreună, putem transforma gesturile mici în schimbări mari", a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.

"Sustenabilitatea nu este doar un concept, ci o responsabilitate comună. Prin proiectul «Gesturi mici pentru practici mari», dorim să inspirăm şi să educăm comunităţile să adopte practici durabile, demonstrând că fiecare gest contează în protejarea mediului înconjurător", a declarat Simona Paraschiv, preşedinte Asociaţia InspirAction.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. La Chitila, ieri seara, 41 grd, o casa cu casier.

    La șelf, cozi. 

    Asta e carefour.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb