Cardanti, primul furnizor de cărţi de vizită digitale din România, şi-a accelerat creşterea în pandemie şi îşi propune să atingă o cifră de afaceri de 1 milion de euro, conform unui comunicat remis redacţiei. Numai până la jumătatea anului 2022, peste 4000 de cărţi de vizită digitale au fost furnizate în ţară, dar şi în Europa şi Statele Unite ale Americii.
Potrivit sursei citate, în perioada pandemiei mai ales, distanţarea socială a impus adaptarea unor măsuri de comunicare mai sigure. Cărţile de vizită digitale au reuşit să facă legătura între oameni, fără ca aceştia să fie nevoiţi să atingă şi să facă schimb de cărţi de vizită clasice, din hârtie ori carton.
"Cu aceste cărţi de vizită digitale se poate socializa fără limite, cu o singură carte de vizită avem la îndemână toate informaţiile clare şi concise. Practic, o carte de vizită digitală economiseşte timpul atât de preţios. În plus, contactele căutate pot fi reperate mult mai repede, în agenda telefonului", a explicat Vasile Burcin, Fondator Cardanti.
Sustenabilitatea este încă un atu al cărţilor de vizită digitale, deoarece prin apariţia acestui tip de cărţi de vizită se elimină consumul de hârtie, fiind o metodă ecologică de transmitere a informaţiilor de contact. Echipa Cardanti face cărţile de vizită digitale şi mai eco-friendly, odată cu lansarea unui proiect de responsabilitate socială, prin care compania se angajează ca pentru fiecare carte de vizită vândută să planteze un copac.
Domenii în care cărţile de vizită digitale au succes
În România, majoritatea clienţilor care au achiziţionat cărţi de vizită digitale este reprezentată de persoanele din mediul antreprenorial, din sfera oamenilor de vânzări, din industria farmaceutică, a distribuitorilor de produse HoReCa, a avocaţilor, notarilor şi din cadrul instituţiilor statului.
Nevoia tot mai mare de transmitere şi accesare a informaţiilor într-un timp cât mai rapid a stimulat întreaga piaţă a soluţiilor digitale. Astfel, digitalizarea cărţilor de vizită, ca metodă contactless de transfer al datelor de contact a făcut posibilă includerea unor funcţii suplimentare, precum ataşarea de prezentări în format pdf şi videoclipuri de prezentare a produselor şi servicii pe care le oferă posesorul unei astfel de cărţi de vizită digitală, subliniază sursa citată.
Obţii informaţii complete şi actualizate, accesibile prin cod QR şi NFC, făcând economie de timp şi hârtie
Cărţile de vizită digitale permit transmiterea informaţiilor în mod instant, prin NFC şi scanare de cod QR. Acest lucru are ca rezultat optimizarea costurilor, fiindcă nu mai trebuie printate noi şi noi cărţi de vizită, iar informaţiile conţinute digital, precum numerele de telefon, adresa de e-mail sau adresa poştală, pot fi actualizate în timp real. În plus, pot fi menţionate linkurile canalelor de social media, precum LinkedIn, Facebook, Instagram etc. Cărţile de vizită digitale, fie că sunt personale sau de business, pot avea o grafică individualizată, astfel încât să reflecte cât mai bine brandul personal al deţinătorului sau, în cazul celor de business, să ofere cât mai multe informaţii concrete despre afacere şi despre proprietarul cărţii de vizită, se menţionează în comunicat.