Cătălin, viclean copil de casă

"Ce împle cupele cu vin, mesenilor la masă..." spune Eminescu, fără să ştie că pune lumina geniului său şi asupra parvenirii în politică, nu doar în viaţa tulbure a simţămintelor. De altfel, literatura română este o adevărată enciclopedie, un muzeu didactic al tipurilor şi portretelor de parveniţi. Unul în plus nu pare să adauge prea mult! Cum, care unul? Şmecheraşul de Teleorman, cu mustăcioară de frizer, domn Nae, de!, întreprinzător cu prăvălie la mahala, calfă, oglinzi închiriate, amante la Ploieşti şi Bucureşti, proaspăt căftănit, înălţat boier între baronii locali ai PSD-ului, ajuns jupîn în casa în care pînă de curînd a servit umil la masa celor mari! Două decenii şi ceva de tranziţie a distrugerii prin devalizare a României ne-au umplut de "milionari de succes", făcuţi prin ordin de zi pe unitate şi prin "repartiţie guvernamentală" la ţuţuroiul cu fonduri bugetare; de mari oameni politici, "care este, ori era pe cînd nu s-a văzut, azi îi vedem şi nu e" şi ne-au procopsit, iată, cu o nouă categorie de "lideri" politici, gospodari "bazaţi", cu moşii, conace, păduri şi domenii de vînătoare particulare, vînaţi de DNA prin sediile partidelor pe care, chipurile, le conduc. Nici bine suit în noul său jilţ şi şmecheriile de obor cu care şi-a făcut norocul i s-au părut, pe dată, politică subţire! Hai să le rupem gura, la ţărani! Dacă a făcut Băsescu voturi pe condamnarea comunismului, de ce să nu facem şi noi... Da, ce mamiţo, noi suntem mai proşti! Un pic, da... că ne-a luat-o înainte marinarul! da... vorba românului optimist... niciodată nu e prea tîrziu!!! Şi a ridicat în picioare ditai Sala Palatului plină de congresul PSD-ului, ca la un minut, ca să marcheze solemn momentul "despărţirii de trecut"!!!

Editorialul ar fi putut să continue şi să sfîrşească în această tonalitate, întru totul adecvată, atît "conţinutului momentului", cît şi "personajului său principal". Imposibil, însă! Problema cheamă din trecutul vechi, ori mai recent al României, dureri prea mari ale oamenilor acestei naţii, ca să poată fi expediată în cheie zeflemitoare, fie şi în rîndurile, atît de perisabile, ale unui text de gazetă jurnalieră!

Cum zice englezul, Dragnea va trăi să regrete gestul pe care l-a făcut şi de la care, desigur, aşteaptă importante beneficii politice! El este nu o simplă gafă, o impietate, nu doar o mascaradă fără nici o bază politică (cît de mică, da să fie bază!), ci un uriaş bolovan pe care bravul înotător şi l-a legat de gît, exact în momentul în care a sărit în apele adînci şi tulburi ale "politicii la vîrf". Acesta este momentul în care Dragnea şi-a "asasinat viitorul", dacă presupunem că ar fi putut avea vreunul! Gestul, prin care Dragnea a vrut să marcheze "începutul erei" care-i va purta numele în PSD, vine în coliziune directă (200km/oră!) cu principiile constitutive ale partidului său, în particular cu cel de sorginte leninistă care afirmă şi nu suportă contrazicere:"Partidul nu greşeşte niciodată!" În consecinţă, nu are pentru ce să ceară iertare, ori să aibă remuşcări!!! Replica a venit imediat, chiar la Congres, din partea unui alt reprezentant al "boierimii nobiliare", cu pretenţii la tron, carevasăzică! PSD = partid comunist e doar o invenţie mîrşavă şi răuvoitoare a duşmanilor noştri politici. Cum să fie PSD-ul comunist, cînd, conform propriilor declaraţii, de la Congres, însuşi baronul Oprişan (fost tovarăş!) a venit pînă la Bucureşti, în decembrie 89, ca să îl dea jos pe Ceauşescu, lăsîndu-se condus de aprigele-i convingeri anticomuniste şi, desigur, de Ion Iliescu?!! Deşi toate comentariile de presă ale "marelui gest politic" făcut de Dragnea vorbesc despre "despărţirea de comunism", Dragnea nu a pronunţat niciodată această sintagmă! Conştient că a fost trimis, ori s-a avîntat singur, într-un cîmp minat, a vorbit plin de ambiguităţi şi fracturi logice, ba de asumarea istoriei României (ceea ce ne luminează asupra faptului că pentru PSD o parte din istoria României nu a existat pînă acum!!!), ba de asumarea unor "drame ale istoriei care au produs tragedii şi victime" (!!!), a acuzat lipsa de curaj a PSD-ului de a condamna "primele dictaturi comuniste", (ca şi cînd le-ar fi condamnat pe următoarele!!!, ori, te pomeneşti că numai primele erau de condamnat!!!!), a vorbit despre "greşeli ale anilor de după revoluţie şi aici a pomenit despre "violenţele din Piaţa Universităţii", fără să mai spună ceva despre autori, consecinţe şi semnificaţii politice etc. În sfîrşit, a pomenit despre "împăcarea naţională" (a cui, cu cine????) şi a presupus, fără să ne spună pe ce temei, că pentru a obţine această împăcare, neprecizată, merită ca ei (cine sunt ei?!!) să îşi ceară iertare (de la cine şi pentru ce, iarăşi a rămas neprecizat!!!). Dacă pe Dragnea nu-l poate lua nimeni în serios cînd este vorba despre "condamnarea comunismului", problema este totuşi serioasă şi de aceea merită spuse măcar unele dintre adevărurile supărătoare pentru politicienii României, fie ei din PSD, ori din alte lăstare pe care "partidul unic" le-a butăşit şi rebotezat prin livada noastră politică.

Înainte să înceapă să se gîndească măcar la condamnarea comunismului, domnul Dragnea ar putea să se cutremure de abundenţa zorzoanelor comunistoide cu care partidul său şi manifestările sale se împopoţonează, ducînd cu mîndrie proletară mai departe formulele organizatorice tradiţionale ale defunctului (mereu viu!) PCR. De exemplu, prezenţa masivă (nu e nici o exagerare!) a trupelor de jandarmi şi poliţişti (angajaţi ai statului, bag seama, nu lachei ai PSD-ului!!!) puşi să străjuie "cît mai demonstrativ" tradiţionala clădire a congreselor PCR, Sala Palatului!, ca şi abuzurile vădite ale aceloraşi autorităţi deraiate cu totul de la misiunea lor legală, care au blocat circulaţia pe Calea Victoriei pentru a permite parcarea ilegală, privilegiată şi atent păzită, a autobuzelor cu congresişti ai PSD, exact ca în vremurile de aur!!!!

Ar putea, apoi, să facă frisoane, fulgurat de similitudinile izbitoare şi de substanţă între formulele organizatorice ale "Congreselor" PSD şi PCR, de revenirea la modelul "alegerilor libere" în partid, în care toată lumea alegea pe unul singur şi pe nimeni altul, iar dacă încerca vreunul să zică ceva "live" îi tăiau microfonul!!!

Ar putea să se zbată o vreme în chinurile coşmarurilor care îi înfăţişează uluitoarea corespondenţă dintre "marele şi curajosul" său gest politic şi tradiţia bolşevică a "criticii constructive a trecutului", care a făcut din "Raportul Hruşciov" singurul document de critică, din interiorul PCUS, a lui Stalin, dar nu şi a stalinismului, a ororilor, a crimelor sale împotriva milioanelor de oameni şi a umanităţii!!! După aceea, s-ar putea înfiora şi de prea stridenta asemănare a gestului său cu aşa zisa critică făcută de Ceauşescu, "greşelilor din trecut", chiar la congresul înscăunării sale!!!, prin care se referea foarte selectiv la rolul lui Dej în cazul Pătrăşcanu!!!, trecînd sub tăcere crimele în masă împotriva poporului român, a elitelor, ca şi a "talpei ţării", săvîrşite cu metodă şi sînge rece, la care Ceauşescu însuşi participase din poziţii "de mare răspundere"!!

În sfîrşit, dacă ar avea cumva fie şi cea mai firavă fibră de conştiinţă, atunci, înainte să mai facă orice altceva, ar trebui să se ducă în fiecare zi, pînă la sfîrşitul vieţii sale, să cadă în genunchi şi să aprindă o lumînare la mormintele cu cruce şi fără de cruce, ştiute, ori simple gropi comune ale fostelor închisori, lagăre de exterminare şi ale altor "instituţii de reeducare" ale comunismului, unde sute de mii de oameni au fost torturaţi sălbatic, supuşi programelor ştiinţifice de dezumanizare, aruncaţi pradă celor mai crunte condiţii de privaţiune şi abia în cele din urmă aruncaţi în braţele morţii, lucruri despre care încă nu pomenim în "istoria canonică" a învăţămîntului din România, despre milioanele de vieţi rupte, siluite şi dezrădăcinate ale celor pe care comunismul i-a declarat nu doar ideologic, ci şi de drept, duşmani ai poporului, pentru vina de a fi avut alte tipare de viaţă, de a fi crezut în Rege, Ţară şi-ntr-unul Dumnezeu, ori de a se fi născut în alte medii sociale, decît cele declarate oficial "sănătoase", pe spinarea cărora s-a căţărat "Noua Clasă" a cleptocraţilor comunişti ai puterii.

Abia după aceea ar putea, domnul Dragnea, să se gîndească la tema condamnării comunismului!! Poate să stea liniştit, nu se va întîmpla, în viaţa reală! Pentru România, condamnarea comunismului, de către clasa politică, şi acceptarea acestei condamnări ca un fapt de normalitate de către majoritatea cetăţenilor, pur şi simplu nu încape în datele acestei generaţii de trepăduşi şi slujnicari ai politichiei, prea îndatoraţi vechiului regim şi mult prea ocupaţi cu împărţirea prăzii pe care au pus mîna, atît de uşor! Poate altă generaţie, venită dintr-un viitor cu alte date, decît cele ale "viitorului de aur al omenirii"!

P.S Pentru cei care se vor grăbi să îmi amintească Raportul prezentat de Preşedintele Traian Băsescu în Parlamentul României am să spun că, în mod vădit, el nu a reprezentat întreaga noastră clasă politică, cu atît mai puţin vreo majoritate socială. În esenţă, gestul aparţine unui singur om politic, aflat în postura de a reprezenta statul numit România care, folosindu-se de o oportunitate istorică, a dobîndit astfel indulgenţele necesare pentru acoperirea trecutului, prezentului şi a viitorului său politic; probabil singura "afacere" curată şi cîştigătoare a carierei sale.