ISTORICUL PRIVATIZĂRII ÎN ROMÂNIA (18) Cazul SC Metalexportimport SA

Mircea Ursache
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 mai 2021

Mircea Ursache

La nivelul AVAS a fost primită, prin intermediul unei Case de Avocatură, o scrisoare de intenţie prin care reprezentanţii SC Metalexportimport SA formulau propuneri cu privire la noi planuri de redresare, care cuprindeau şi ipotetice aporturi de capital eşalonate pe mai mulţi ani, ce ar fi acoperit obligaţiile cuprinse în con­tractul de privatizare, în condiţiile preluă­rii de către această firmă a controlului la SC Fortus SA şi îndepărtării administratorului judiciar şi a directorului general numiţi de AVAS.

Totodată, AVAS a comunicat că se impune o nouă reevaluare a activelor societăţii, în conformitate cu Normativele ANEVAR, iar planul de reorganizare judiciară urma să fie supus aprobării Adunării Creditorilor.

Cu toate acestea, avalanşa de acţiuni judiciare iniţiate de cumpărătorul Metalexportimport are următorul parcurs şi evident finalizarea stabilită de instanţa competentă.

Publicarea acestor litigii este necesară numai şi pentru imaginea a ceea ce înseamnă o acţiune de reziliere de către statul român a unui contract de privatizare, constituind un "model" în cazuistica rezilierilor contractelor.

Aşa cum am menţionat, prin Hotărâre, AVAS a aprobat executarea gajului asupra unui număr de 22.808.542 acţiuni, cu care cumpărătorul SC Metalexportimport SA a garantat îndeplinirea angajamentelor investiţionale în baza Contractului de Garanţie Reală Mobiliară şi desfiinţarea pe cale judiciară a contractului de privatizare, cu daune interese constând din:

a) penalităţi calculate până la data de 11.08.2008 după cum urmează:

- 136.815,84 euro pentru neîndeplinirea la scadenţă din 30.06.2008 a investiţiilor privind capitalul de lucru în sumă de 977.256 euro;

- 212.309,72 euro pentru neîndeplinirea la scadenţă din 30.06.2008 a investiţiilor de dezvoltare în sumă de 1.516.496 euro;

- 363.888 euro pentru nerespectarea obligaţiei privind vânzarea de active prevăzute în contract.

b) daune interese solicitate de AVAS altele decât cele precizate anterior, ce vor fi stabilite în instanţă în baza unui raport de expertiză întocmit de persoane fizice sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de operaţiuni.

În baza acestei hotărâri s-a cerut Depozitarului Central SA executarea gajului şi reînscrierea AVAS ca acţionar la societatea privatizată SC Fortus SA Iaşi cu numărul de acţiuni gajate.

SC Depozitarul Central SA şi Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dat curs cererii şi au reînscris AVAS ca acţionar la societatea privatizată SC Fortus SA Iaşi cu un număr de 22.808.542 acţiuni reprezentând 60.0296% din capitalul social.

Au urmat consecinţele de care vorbeam:

1. Pe cale de ordonanţă pre edinţială SC Metalexportimport SA a solicitat instanţei să dispună suspendarea executării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat între AVAS şi reclamantă, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti-Secţia a VI-a Comercială.

Reclamanta a solicitat suspendarea obligaţiilor de investiţii, stipulate în contract, motivând că societatea privatizată SC Fortus SA Iaşi se află în procedura insolvenţei.

Cererea de ordonanţă pre edinţială a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti, iar recursul formulat de SC Metalexportimport SA în dosar a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti în sedinţa din 04.08.2008.

2. De asemenea, printr-o altă cerere de ordonanţă preşedinţială SC Metalexportimport SA a solicitat încă o dată instanţei să dispună suspendarea executării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat între AVAS şi reclamantă, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Comercială.

Prin Sentinţa Civilă nr. 8545/03.09.2008 şi această cerere de ordonanţă presedinţială a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti.

3. În data de 27.06.2008 SC Metalexportimport SA a solicitat Tribunalului Bucureşti în acelasi dosar să constate inexistenţa dreptului AVAS de a solicita plata sumelor stipulate în contract, respectiv obligaţiile de investiţii de mediu, de capital de lucru şi pentru dezvoltare, în condiţiile în care societatea supusă privatizării - SC Fortus SA Iaşi - se găseşte în procedura de insolvenţă, precum şi întoarcerea executării contractelor de garanţie reală mobiliară şi introducerea în cauză şi a Depozitarului Central.

Şi în acest dosar, AVAS a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat rezoluţiunea contractului cu daune interese.

4. În data de 26.09.2008 SC Metalexportimport SA a solicitat instanţei obligarea AVAS la îndeplinirea obligaţiei din actul adiţional, în sensul de a efectua diligenţe pentru adoptarea de către instituţiile abilitate a actelor normative privind înlesnirea şi eşalonarea la plată a unor obligaţii ale SC Fortus SA Iaşi.

Dar şi în acest caz, la termenul de judecată din 16.02.2009 la cererea AVAS, Tribunalul Bucureşti a suspendat judecata până la soluţionarea irevocabilă a primului dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, în care AVAS a solicitat rezoluţiunea contractului.

5. În data de 24.10.2008 SC Metalexportimport SA a formulat la Judecatoria Iaşi contestaţie de executare împotriva executării silite a Contractului de garanţie reală mobiliară nr. 187/28.06.2003 pentru anularea excutării şi restabilirea situaţiei anterioare în sensul reînscrierii SC Metalexportimport SA în registrul acţionarilor SC Fortus SA.

6. În data de 09.04.2009 SC Metalexportimport SA Bucureşti a chemat în judecată AVAS, administratorul judiciar şi SIF Moldova pentru anularea şi suspendarea Hotărârii AGOA din 19.03.2009 adoptată de acţionarii SC Fortus SA Iaşi, adunare generală care a hotărât cu majoritate de voturi revocarea din funcţie a administratorului special numit de Metalexportimport şi numirea în funcţia de administrator special al SC Fortus SA a domnului Mugurel Raducan din partea AVAS.

7. Printr-o acţiune identică, fostul administrator special numit de SC Metalexportimport a chemat în judecată AVAS, administratorul judiciar şi SIF Moldova pentru anularea şi suspendarea Hotărârii AGOA din 19.03.2009 adoptată de acţionarii SC Fortus SA Iaşi.

8. Mai mult decât atât, administratorul special al Metalexportimport a formulat recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Iaşi - prin care AVAS a fost reînscris ca acţionar la SC Fortus SA în contradictoriu cu SC Fortus SA (reprezentată prin administrator judiciar Sigma IPURL Iaşi) şi ORC.

Prin decizia nr. 1077/22.06.2009, pronunţată în dosar, Curtea de Apel Iaşi a admis recursurile, a casat încheierea ORC şi a respins cererea formulată de SC Fortus SA privind înscrierea în Registrul Comerţului a menţiunilor referitoare la asociaţi juridici, capital social, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare.

Hotărârea de mai sus a fost considerată vădit nelegală de AVAS, întrucât s-a pronunţat fără să citeze în tot cursul procesului acţionarul majoritar AVAS şi pentru acest motiv s-a formulat contestaţie în anulare.

9. În data de 15.07.2009 AVAS a formulat cerere la ORC de pe lângă Tribunalul Iaşi, prin care a solicitat reînscrierea AVAS ca acţionar cu un număr de 22.808.542 acţiuni din capitalul social al SC Fortus SA.

Şi ca să nu existe un sfârşit, AVAS a mai formulat o cerere la ORC de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru efectuarea menţiunii privind reînscrierea ca acţionar la SC Fortus SA, iar prin încheierea din septembrie 2009, ORC de pe lângă Tribunal Iaşi a respins cererea, ca rămasă fără obiect, judecătorul delegat constatând că menţiunile solicitate prin cerere figurează deja înregistrate în Registrul Comerţului urmare cererii formulate de SC Fortus SA.

Totodată, cererea AVAS de reînscriere ca acţionar a fost respinsă de către ORC de pe lângă Tribunalul Iaşi, pe motiv că s-a făcut contestaţie la executare împotriva executării silite a contractului de garanţie imobiliară nr. 187/28.06.2003.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb