Comisia Europeană (CE) a anunţat noi măsuri pentru transportul unui volum mai mare de mărfuri pe râurile şi canalele Europei, se arată într-un comunicat de presă trimis redacţiei.
Noile propuneri vizează valorificarea potenţialului neutilizat al celor 37.000 kilometri de căi navigabile interioare din Europa.
Acestea vor facilita transportul mărfurilor şi vor conduce la continuarea ecologizării sectorului, şi la încurajarea inovării şi la îmbunătăţirea oportunităţilor privind locurile de muncă, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.
Siim Kallas, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisarul responsabil cu transporturile, a declarat: "500 de milioane de tone de marfă circulă deja de-a lungul fluviilor şi canalelor noastre în fiecare an. Aceasta înseamnă echivalentul a 25 de milioane de camioane, dar nu este suficient. Trebuie să ajutăm transportul pe căi navigabile să devină pe termen lung un sector de înaltă calitate. Trebuie să eliminăm blocajele care îl împiedică să se dezvolte şi să investim în competenţele forţei de muncă din acest sector".