CE: România mai are nevoie de o confirmare de la Bruxelles, pentru a putea reîncepe să ceară bani în POSDRU

Fonduri Europene / 9 noiembrie 2014

CE: România mai are nevoie de o confirmare de la Bruxelles, pentru a putea reîncepe să ceară bani în POSDRU

Actualizare 15:55 România va solicita CE, săptămâna viitoare, rambursarea a peste 200 milioane de euro prin POS DRU

România va transmite, săptămâna viitoare, Comisiei Europene aplicaţii de plată cu o valoare de peste 200 milioane de euro prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), arată un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.

Potrivit documentului, în acest moment, acestea se afla în verificările procedurale ale Autorităţii de Certificare şi Plată, instituţia care transmite Comisiei Europene documentele necesare pentru rambursarea fondurilor europene. Autoritatea de Management POS DRU, aflată în directa coordonare a Ministerului Fondurilor Europene, a transmis deja declaraţiile de cheltuieli aferente la Autoritatea de Certificare şi Plată.

"Până la sfârşitul acestui an, România va mai transmite Comisiei alte aplicaţii de plată în valoare de aproximativ 500 milioane de euro. Astfel, suma totală solicitată pentru rambursare în cadrul POS DRU va ajunge la aproximativ 700 milioane de euro la sfârşitul acestui an. Subliniem că misiunea de audit a Comisiei Europene din prima parte a lunii octombrie a.c. s-a încheiat, rezultatele au fost pozitive, iar autorităţile române au undă verde pentru a trimite deja Comisiei Europene aplicaţii de plată pentru a solicita rambursarea cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul POS DRU", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

---

Comisia Europeană a făcut un audit cu rezultate preliminare pozitive, la începutul lui octombrie, privind concilierea cheltuielilor din POSDRU declarate de România la Bruxelles cu facturile detaliate, însă mai este nevoie ca executivul comunitar să confirme aceste rezultate, pentru ca ţara să reînceapă să ceară bani de la Comisia Europeană în acest program, a declarat, sâmbătă, pentru HotNews.ro, un oficial al CE.

"Comisia Europeană a efectuat un audit privind reconcilierea sumelor declarate Comisiei în SMIS şi Action Web (sistemele informatice prin care România transmite date la Bruxelles - n.r.) cu înregistrările contabile detaliate şi documentele justificative pentru Programul de dezvoltare a resurselor umane, la sfârşitul lunii septembrie-începutul lunii octombrie 2014. Rezultatele preliminare ale acestui audit au fost pozitive", a declarat, pentru HotNews.ro, Tove Ernst, ofiţer de presă al Comisiei Europene, pentru afaceri sociale.

"Când vor fi confirmate (rezultatele pozitive n.e.), România ar putea trimite Comisiei cererile de plată. Confirmarea trebuie să aibă loc, în principiu, în săptămânile următoare", a completat oficialul european.

România urmează să ceară Comisiei Europene decontarea a 600 de milioane de euro în Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în următoarele două luni, estimează Autoritatea de management POSDRU, după ce în primele 10 luni ale anului ţara nu a absorbit niciun ban în acest program.

"Până la sfârşitul acestui an, Autoritatea de Management POS DRU estimează că va transmite la CE declaraţii de cheltuieli în valoare de peste 600 milioane de euro, sumă care va depăşi plafonul care indică riscul de dezangajare automată a fondurilor europene", precizează vineri Ministerul Fondurilor Europene, la solicitarea HotNews.

În primele 10 luni ale anului 2014, România a avut absorbţie zero la fondurile europene din POSDRU, pentru că, din martie, nu a mai transmis la Comisia Europeană declaraţii de cheltuieli. Prin POSDRU, ţara a stagnat la o rată de absorbţie de 28,75%, adică puţin sub 1 miliard de euro, în primele 10 luni ale anului 2014.

România s-a abţinut să mai transmită la Bruxelles cereri de rambursare de bani europeni în baza cheltuielilor efectuate în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), până la clarificarea unor facturi anterioare, au declarat, în 22 septembrie, pentru HotNews.ro, oficiali ai Direcţiei Generale Ocuparea Forţei de Muncă (DG EMPL) din cadrul Comisiei Europene.

"România trebuie să asigure concilierea sumelor declarate la Comisia Europeană pentru POSDRU în Sistemul Unic de Management al Informaţiei (SMIS) şi ActionWeb (sistemul prin care se asigura interfaţă între beneficiarii care derulează fonduri UE şi Autoritatea de Management POSDRU - n.r.), cu evidente contabile şi documente de suport detaliate. Această muncă este în stadiul final. Imediat ce muncă Autorităţii de Management (AM POSDRU- n.r.) pentru rezolvarea acestei probleme va fi finalizată, Comisia Europeană va verifică acurateţea. Nicio astfel de verificare nu a avut loc până acum", a precizat, pentru HotNews.ro, DG EMPL.

"Între timp, România s-a abţinut să mai transmită vreo cerere de rambursare la Comisie", a menţionat executivul comunitar.

La rândul său, Ministerul Fondurilor Europene anunţă că a finalizat procesul de reverificare, iar Comisia Europeană a trimis la începutul lunii octombrie o misiune de audit la Bucureşti.

"Imediat după ce a preluat coordonarea directă a acestui program, adică în martie 2014, Ministerul Fondurilor Europene a demarat un proces de reverificare a datelor introduse în sistemul informatic SMIS (Sistemul Unic de Management al Informaţiei pentru Instrumentele Structurale). În această perioada, Autoritatea de Management POS DRU, cu sprijinul Organismelor Intermediare pentru acest program, a depus eforturi uriaşe pentru a reverifică în 7 luni toate datele introduse în sistem în ultimii 6 ani. Acest proces de reverificare s-a finalizat, iar în prima parte a lunii octombrie 2014, a avut loc o misiune de audit a Comisiei Europene", afirmă MFE.

Potrivit ministerului, până în data de 6 noiembrie 2014, Autoritatea de Management POS DRU a trimis deja către Autoritatea de Certificare şi Plata de la Ministerul Finanţelor declaraţii de cheltuieli în valoare de aproximativ 220 milioane de euro.

"În acest moment acestea se află în verificările procedurale ale Autorităţii de Certificare şi Plata, urmând să fie trimise în scurt timp la Comisia Europeană", mai spune Ministerul Fondurilor Europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb