CE: Shein a intrat sub incidenţa legilor dure ale UE cu privire la conţinutul online

A.F.
Companii / 29 aprilie

CE: Shein a intrat sub incidenţa legilor dure ale UE cu privire la conţinutul online

Compania chineză de modă rapidă Shein va trebui să respecte noile reguli stricte ale UE privind conţinutul online, după ce numărul de utilizatori a crescut peste un prag de referinţă cheie, alăturându-se unui număr de alte companii Big Tech deja supuse regulilor respective, potrivit Comisiei Europene.

Companiile cu peste 45 de milioane de utilizatori sunt considerate platforme online foarte mari (VLOP) în temeiul legii serviciilor digitale a UE (Digital Services Act - DSA) a UE, cărora li se cere să facă mai mult pentru a lupta împotriva conţinutului ilegal şi dăunător, precum şi a produselor contrafăcute de pe platformele lor.

Retailerul online a anunţat recent că are 108 milioane de utilizatori activi lunar în UE.

"După desemnarea de astăzi ca VLOP, Shein va trebui să respecte cele mai stricte reguli din DSA în termen de patru luni de la notificarea sa (adică până la sfârşitul lunii august 2024)", a spus executivul UE într-un comunicat.

Obligaţiile prevăzute de DSA includ adoptarea de măsuri specifice pentru a împuternici şi proteja utilizatorii online, inclusiv minorii, şi evaluarea şi atenuarea riscurilor sistemice care decurg din serviciile lor.

Shein a spus că s-a angajat să respecte regulile.

"Împărtăşim ambiţia Comisiei de a ne asigura că consumatorii din UE pot face cumpărături online liniştiţi şi ne angajăm să ne jucăm rolul", a declarat Leonard Lin, şeful global al afacerilor publice, într-un comunicat.

Shein, care urmăreşte să lanseze o ofertă publică iniţială în SUA, şi-a lansat platformaa în UE în august anul trecut.

DSA se aplică tuturor platformelor online începând cu 17 februarie.

Şaisprezece firme de tehnologie, inclusiv Amazon.com, Apple, Alibaba, Microsoft şi trei site-uri pornografice, fac obiectul DSA, Comisia cerând unora informaţii despre măsurile luate pentru a contracara conţinutul ilegal şi bunurile vândute online.

UE investighează deja platforma de socializare X şi TikTok, a grupului chinez ByteDance.

Încălcările legii pot duce la amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală a unei companii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb