Clientul cu cel mai mare bon din cei zece ani de prezenţă pe piaţa din ţara noastră a companiei "Ikea" şi-a mobilat simultan mai multe camere din casă şi a cumpărat mobilier şi accesorii în valoare de 104.568 lei, se arată într-un comunicat al retailerului de mobilier şi decoraţiuni, trimis Redacţiei.
De asemenea, cea mai vândută familie de mobilier a fost familia de sisteme de depozitare pentru camera de zi Bestå, cu peste 390.000 de bucăţi vândute în cei zece ani de când compania activează în România.
Farfuriile şi bolurile din gama Oftast au fost accesoriile cele mai cumpărate de clienţi, care au în casele lor 1.619.919 de bucăţi.
Cei zece ani de la deschiderea magazinului "Ikea" Băneasa se împlinesc pe 21 martie 2017. Cu această ocazie, retailerul le oferă posesorilor de carduri "Ikea Family" zece zile de reduceri de 10% la zece game diferite de produse (jucării şi aşternuturi pentru copii, pahare şi farfurii, perdele şi draperii, mobilier pentru baie, comode pentru dormitor şi oglinzi, mobilier pentru hol, pilote şi perne pentru dormitor adulţi, mese pentru sufragerie şi pentru exterior, paturi şi saltele pentru adulţi, mese şi dulapuri pentru birou).
Reducerile sunt valabile în perioada 13-22 martie inclusiv.