Ceai de buruiană-de-ceas-rău

Marţi, 13... habar nu am cîte ceasuri rele sunt. Mă bate gîndul, doar, că trebuie să fie mai multe decît în alte zile lipsite de asemenea coincidenţe considerate nefaste. Nimeni nu ştie prea bine de ce. Mă uit în calendar... nimic. Sfînta muceniţă Achilina şi sfîntul ierarh Trifilie, fost cîndva, pe la anul 340, episcop în Lefkosia Ciprului (Nicosia de azi!). Dumnezeu să-i odihnească şi dacă n-au altă treabă, cine ştie, s-or învrednici şi de acolo, de pe lumea cealaltă, să ne ocrotească de rele în vremurile acestea de primenire a Guvernul României. Rufele rămîn cam tot alea, mai toate murdare. E ca în bancul cu vestea bună şi vestea rea pentru deţinuţii model ai închisorii "Porunca Veseliei": Vestea bună este că azi schimbaţi lenjeria de corp, anunţă rituos directorul instituţiei! Şi cea rea? întrebă un glas mic dintre rînduri. O schimbaţi... între voi! Măcar să fi aşteptat şi ei până joi. Ar fi fost ziua de pomenire a Sfîntului Augustin! N-a fost să fie! Cine mai stă azi să se uite în calendar, cînd sunt atîtea cestiuni arzătoare la ordinea zilei şi orice zi contează. Greva profesorilor s-a terminat şi nu s-a prea terminat. Rămîne cum am vorbit în trin, vorba ardeleanului, tocmai după cum am profeţit cu vreo două-trei editoriale în urmă. Nici greva din sănătate şi nici cea de la MAI nu s-au mai pornit, n-au avut benzină şi nici scînteie cîtă trebuie la aprindere. Probabil că n-au avut nici aprobare de la poliţie. Şi-apoi, cine să stea să facă revoluţie, dacă-s ai noştri la putere?! Iar mai la urmă, dacă era revoluţie, scria din timp la gazetă, la ultimele ştiri. Nu scrie! E doar schimbare de guvern. Aceeaşi Mărie cu altă Pălărie. Mă rog, alt purtător de pălărie... de premier! Frichineală mare prin birourile de la partid şi de la Victoria, plus o bună ocazie ca cineva să dea un brînci UDMR-ului. Nu chiar sub autobuz, un pic mai jos, civilizat, pe scări. Staţi liniştiţi, nu-şi rupe nimeni gîtul, ori vreun os. Se mai odihnesc şi ei, să prindă puteri pentru următoarea rundă de manifestaţii şi agitaţii "democratice" vizînd "Autonomia" şi alte "drepturi sfinte, istorice şi inalienabile" care, după "Canonul de la Budapesta", revin oricărei "naţiuni fondatoare de stat". Nu, nu despre fondarea statului Ungaria este vorba, ci despre România! Mă rog, politică subţire, nu e cazul să ne amestecăm unde nu ne fierbe oala! Încă, n-a dat în foc, e drept, dar focul arde neîntrerupt, întreţinut cu grijă nu doar de la Budapesta, ci şi de pe la Moscova şi, nu vă vine poate să credeţi, din cînd în cînd, chiar şi de prin anumite cartiere politice ale Washingtonului! Nu mai vorbesc despre alţi "prieteni europeni" ai României, că lungim prea mult vorba. Degeaba! Să vedem, prin urmare, ce aduce această "strategică mutare" pentru partidele de pe tabla de bambilici a politichiei din România.

Pentru PSD este începutul unui alt sfîrşit. Sfîrşitul "erei Ciolacu". Nu vă luaţi după cîntecele de sirenă, tip Vasile Roită, care anunţă lansarea "marelui lider" către fotoliul de la Cotroceni. Dimpotrivă, trimiterea lui la Palatul Victoria înseamnă, foarte precis, trimiterea lui la eşafod. I se iau din mînă, cu binişorul, puţinele iţe cu care a aranjat pînă acum jocurile de putere în PSD şi, în acelaşi timp, i se pune în cîrcă un munte de probleme de guvernare pentru care nu există soluţii, pentru că nu există nici bani, nici ştiinţă de guvernare şi, fie vorba între noi, nici voinţă pentru a le da de capăt. Asemenea altora lui, vezi Tăriceanu, Ponta, iar mai în urmă Ciorbea sau Radu Vasile, Ciolacu are o singură funcţie de îndeplinit pentru vînătoarea care urmează pînă la viitoarele alegeri: cea de "raţă şchioapă" plutind în derivă pe luciul bălţii. Altfel spus, de ţintă fixă în care toată lumea trage şi nimereşte, de fiecare dată. Nimic personal în această mutare. Scoaterea din joc a numitului Ciolacu, prin prăbuşirea la guvernare, este doar soluţia sigură pentru pregătirea scenei politice din era Post-Iohannis. Lucrurile sunt valabile nu doar pentru PSD, ci şi pentru PNL, care suferă de aceleaşi boli cronice ca şi "partenerul" său actual de guvernare. PNL nu poate, nu ştie şi nu vrea să se schimbe, să se înnoiască, să abordeze o cale nouă de construcţie, funcţionare şi afirmare politică. Ţine cu dinţii de ceea ce a moştenit şi de ceea ce are: la vremuri de restrişte, umbrela PSD, în rest iţele "sistemului" interesat să ţină cît de cît credibilă poza "diversităţii şi a confruntării politice democratice" din România, cea dintre "Dreapta" care nu există şi "Stînga" care nu se află. Aceste vechi unelte ale unei pseudo politicii post-decembriste de "acerbă confruntare" între Est şi Vest, trebuie înlocuite cu altceva, de alt tip, de altă dinamică. Aceşti ultimi doi ani de guvernare înseamnă pentru PNL o ultimă şansă sau cîntecul de lebădă.

În sfîrşit, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, Preşedintele Iohannis. Sfîrşitul de mandat cotrocenist este concentrat în aceşti doi ani care urmează. În afară de curăţarea locului pentru noile "construcţii politice" care vor lua locul "partidelor istorice", el trebuie să pregătească terenul pentru urmaşul său la "tron". Nu să-l aleagă, asta o fac alţii. Să-i faciliteze platforma de lansare în cursă, astfel încît, peste doi ani, alegerea lui să fie relativ sigură şi ocolită de neplăcute surprize. Iar, ca toate să meargă după cum sunt proorocite şi aşezate "cu mîna" de mai marii binevoitori ai României, tot ceea ce ne mai rămîne de făcut în această zi, altfel insignifiantă, este să punem la fiert un ceai de buruiană de ceas rău. Să ne păzească dacă nu de toate, atunci măcar de relele cele mai rele, ale acestei zile de marţi... 13!