Cel mai bun plasament financiar realizat în urmă cu o lună s-a dovedit, marţi, a fi cel în acţiunile producătorului de aluminiu "Alro" Slatina, tranzacţionate la prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti, care au avut un cîştig raportat la euro de 45,64%.
În ultima lună, atît indicele BET, cît şi BET-FI s-au apreciat în raport cu euro. BET-FI, care reflectă evoluţia de ansamblu a preţurilor fondurilor de investiţii tranzacţionate la BVB, s-a majorat cu 3,92%, raportat la euro, în timp ce BET a crescut mai puţin, cu 0,18%. Fondul de investiţii "Orizont" a înregistrat cea mai mare creştere pe parcursul ultimei luni. Cu un portofoliu constituit preponderent din acţiuni cotate, acesta a reuşit să aducă investitorilor săi, în perioada 10 aprilie - 9 mai, un cîştig, raportat la euro, de 4,05% din suma plasată.
Persoanele care au preferat un risc mai mic al investiţiei şi au ales să-şi plaseze economiile în depozite bancare în lei ar fi obţinut ieri un randament maxim, raportat la euro, de 1,49%. Această dobîndă a fost încasată de clienţii "Băncii Transilvania" şi de cei ai "Băncii Comerciale Carpatica". Acest cîştig a fost mai mic decît cel obţinut din fondurile mutuale şi mai mare decît cîştigurile persoanelor care şi-au constituit depozite bancare în euro. Cea mai mare dobîndă ce putea fi obţinută ieri pentru un depozit în euro, constituit în urmă cu o lună, a fost de 0,29%, la Libra Bank. Pe fundalul aprecierii leului faţă de moneda europeană, cei care au preferat să-şi păstreze economiile acasă în ultima lună ar fi cîştigat ieri 0,90%, adică mai mult decît prin constituirea unor depozite în euro.