Cel mai bun plasament financiar realizat în urmă cu o lună s-a dovedit ieri a fi cel în acţiuni "Alro" Slatina tranzacţionate pe piaţa bursieră, care au avut un cîştig raportat la euro de 17,07%. Preţul mediu de tranzacţionare al unei acţiuni "Alro" Slatina a fost de 3,4879 RON.
Singura creştere în perioada analizată a indicilor bursieri a fost cea a indicelui BET-FI, care s-a majorat cu 0,21%, în raport cu euro, în timp ce, indicele BET, care reflectă evoluţia de ansamblu a preţurilor cores-punzătoare celor mai lichide şi active zece societăţi tranzacţionate la BVB, a scăzut cu 0,01%, raportat la euro.
Fondul de investiţii "Orizont" a înregistrat cea mai mare creştere pe parcursul ultimei luni. Cu un portofoliu constituit preponderent din acţiuni cotate, acesta a reuşit să aducă investitorilor săi un cîştig, raportat la euro, de 1,12% din suma plasată.
Persoanele care au preferat un risc mai mic al investiţiei şi au ales să-şi pună economiile în depozite bancare ar fi cîştigat dacă optau acum o lună pentru cele în lei. Astfel, ar fi obţinut ieri un randament maxim, raportat la euro de 1,14%. Aceas-tă dobîndă a fost încasată de clienţii "Banca Transilvania", "Banca Comercială Carpatica". Acest cîştig a fost mai mare decît cel obţinut din fondurile mutuale şi decît cîştigurile persoanelor care şi-au constituit depozite bancare în euro. Cea mai mare dobîndă ce putea fi obţinută miercuri pentru un depozit în euro, constituit în urmă cu o lună, a fost la Libra Bank, respectiv de 0,29% raportat la euro.
Cei care însă au preferat să păstreze economiile acasă, au cîştigat 0,55% din sumă, datorită creşterii leului faţă de moneda europeană.