CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 1-8 AUGUST Murgoci, "Estinvest": "Aprecierea SIF-urilor - datorată discountului dintre preţ şi activul net"

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 10 august 2017

Murgoci, "Estinvest": "Aprecierea SIF-urilor - datorată discountului dintre preţ şi activul net"

Cu o apreciere de 3,22%, raportată la moneda euro, în intervalul de timp 1-8 august, indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a reprezentat coşul de acţiuni cu cea mai mare apreciere dintre cei analizaţi, în perioada menţionată.

Din cadrul acestuia, cea mai bună evoluţie au avut-o, acţiunile SIF Oltenia (SIF5), al căror preţ s-a apreciat cu 5,7%, în intervalul de timp analizat.

Referitor la această evoluţie, domnul Marcel Murgoci, director de operaţiuni în cadrul companiei de brokeraj Estinvest, ne-a declarat: "În primul rând, observăm o creştere generalizată pentru SIF-uri. Practic, atât SIF Banat Crişana (SIF1) cât şi SIF Moldova (SIF2) au avut creşteri consistente".

Potrivit analistului de la Estinvest, aceste creşteri se datorează discountului de preţ la care se tranzacţioneză aceste companii faţă de valoarea Activului Net Unitar, precum şi aprecierii cotaţiei celor mai importanţi emitenţi deţinuţi în portofoliu de către SIF-uri.

Domnul Murgoci a explicat: "În opinia mea, aceste creşteri se bazează pe faptul că SIF-urile, în general, au un preţ de tranzacţionare mai mic cu până la 50% faţă de valoarea Activului Net Unitar. De asemenea, trebuie să ţinem cont şi că aceste societăţi au în portofolii emitenţi ale căror acţiuni au cunoscut creşteri de preţ considerabile în ultima perioadă, de exemplu Banca Transilvania (TLV) sau BRD - Groupe Societe Generale (BRD), aprecieri de care au beneficiat şi SIF-urile".

În raport cu moneda europenă, în perioada 1-8 august, cotaţia SIF1 s-a apreciat cu 3,36%, iar cea a SIF2 a urcat cu 2,84%. De asemnea preţul acţiunilor SIF Muntenia (SIF4) a urcat cu 2,04%, în timp ce aprecierea titlurilor SIF Transilvania (SIF3) a fost de 1,06%.

Pe data de 8 august, acţiunea SIF5 a închis la preţul unitar de 1,9 lei, în timp ce Valoarea Activului Net Unitar era de 2,9278 lei (la 30 iunie), înregistrând astfel un discount de 35,1%.

La aceeaşi dată, discount-ul înregistrat de SIF1 a fost de 49,7%, în timp ce pentru SIF2 preţul de tranzacţionare se situa cu 37,1% sub valoarea Activului Net Unitar. În cazul SIF3 şi SIF4, valorile au fost de 41,1%, respectiv 43,9%.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii listate la BVB s-a apreciat, în perioada 1-8 august, cu 1,92%, raportat la moneda euro.

Din cadrul principalului coş de acţiuni al pieţei româneşti, cea mai bună evoluţie a fost înregistrată de acţiunile Nuclearelectrica (SNN), al căror preţ a urcat cu 7,16%, în intervalul de timp menţionat.

Marţi, 8 august, cotaţia SNN a urcat cu 3,08%, pe fondul unui rulaj de 75.583 de acţiuni, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 32.300 de unităţi.

Ponderea titlurilor companiei în indicele BET este de 1,25%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a crescut cu 2,32%, în perioada 1-8 august, raportat la moneda euro.

Din cadrul acestuia, cea mai bună evoluţie au avut-o, din nou, acţiunile Turbomecanica (TBM), care s-au apreciat cu 27,41%, în intervalul de timp menţionat.

Pe data de 8 august, preţul titlurilor TBM a crescut cu 0,73%, fiind transferate 659.415 titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 1,28 milioane de unităţi.

Locul al doilea în topul randamentelor de la BVB a revenit acţiunilor Impact Developer & Contractor (IMP), care au urcat cu 16,13%, iar poziţia a treia a fost ocupată de titlurile IAR (IARV), al căror apreciere a fost de 14,59%, în perioada menţionată.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în perioada 31 iulie-7 august, este condus de titlurile FDI iFond Acţiuni, cu o apreciere de 2,41%.

Pe locul al doilea, în acest top, s-a situat BT Index Romania ROTX, ce a înregistrat o creştere de 2,05%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile FDI Audas Piscador, care au urcat cu 1,75%.

Depozitele bancare în euro au avut un randament de 0,02%, în intervalul de timp 1-8 august, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ, de 0,09%, în perioada menţionată.

Cotaţia aurului a scăzut cu 0,44%, iar cursul monedei naţionale în raport cu euro s-a depreciat 0,13%, în intervalul de timp menţionat.

Moneda digitală Bitcoin şi-a continuat creşterea, cotaţia acesteia urcând cu 26,67%, în raport cu moneda euro, în perioada 1-8 august.

Conform CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 9:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 2.900 de euro (aproximativ 13.250 lei, la cursul de schimb de miercuri, de 4,5598 lei, pentru un euro).

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a criptomonedei era de aproape 47,46 miliarde de euro, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Sunteti varza domnul semnatar de art. Astea crwsc ptr ca secumpara intre ei prinndiverse stratwgii ligistice

    Haidi bre acum au descoperit astia discountu? Eu cred ca au crescut pentru ca au fost mai multi cumparatori decat vanzatori.

    [Mesaj eliminat conform regulamentului]

    Multumesc dlui Murgoci ca mi-a semnalat buna evolutie a sifoanelor!Ca de ani de zile nu le mai urmaresc si contul de tranzactionare arata mult mai bine.

    1. [Mesaj eliminat conform regulamentului]

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb