CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 15 NOIEMBRIE - 22 NOIEMBRIE Liviu Moldovan, "Admiral Markets": "Există o corelaţie inversă între preţul aurului şi cotaţia dolarului"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 24 noiembrie 2017

Liviu Moldovan, "Admiral Markets": "Există o corelaţie inversă între preţul aurului şi cotaţia dolarului"

"Metalul preţios se află în consolidare, pentru că, în ultima perioadă, nu au mai existat fluctuaţii deosebite pe piaţa valutară şi nici tensiuni geopolitice importante", potrivit analistului

Marcând creşteri în majoritatea zilelor din ultima săptămână (intervalul 15 noiembrie - 22 noiembrie) cotaţia aurului a bifat o apreciere de 0,64% faţă de moneda europeană, în perioada menţionată.

Punând evoluţia preţului metalului preţios într-un context mai larg, Liviu Moldovan, analist în cadrul societăţii Admiral Markets, ne-a transmis că există o corelaţie inversă între cotaţia aurului şi cea a dolarului american, fenomen ce este valabil şi pentru alte active, cum ar fi petrolul.

Analistul a explicat: "În acest an, aurul a avut o creştere puternică ce s-a încheiat în prima parte a lunii septembrie, cu un maxim de peste 1.350 de dolari pe uncie, după care a apărut o scădere ce a durat până în luna octombrie. Se observă că, exact în această perioadă, dolarul şi-a schimbat tendinţa, cotaţia euro/dolar scăzând de la circa 1,21 către 1,15, ceea ce înseamnă că dolarul s--a întărit. Din acest motiv, am asistat la scăderea menţionată a preţului pentru aur".

De aproximativ o lună, preţul metalului preţios se tranzacţionează mai degrabă lateral, acum cotaţia situându-se în apropierea nivelul de rezistenţă (prag de preţ ce acţionează ca o potenţială barieră în faţa creşterii cotaţiei) de la 1.300 de dolari pe uncie, a spus domnul Moldovan, care a completat: "Motivul pentru care aurul se află în consolidare este dat de faptul că nu am mai avut fluctuaţii deosebite pe piaţa valutară. De asemenea, nu au mai existat tensiuni geopolitice. A apărut o tendinţă de creştere a preţului metalului preţios la jumătatea lunii octombrie, în perioada în care s-au exacerbat declaraţiile legate de testele balistice efectuate de Coreea de Nord. Acum pieţele s-au mai obişnuit cu situaţia de acolo, astfel încât, în această perioadă, aurul nu mai este privit ca un activ de refugiu, motiv pentru care cotaţia sa se menţine în consolidare. În ultima săptămână, nu au apărut informaţii deosebite care să influenţeze preţul metalului preţios".

În acest context, evenimentul important va apărea la jumătatea lunii viitoare, când va avea loc şedinţa de politică monetară a Rezervei Federale a Statelor Unite, a mai spus analistul Admiral Markets, care a adăugat: "Atunci, se vor publica estimările privind indicatorii macroeconomici şi nivelul dobânzilor pentru anii 2018 şi 2019. Probabil, acestea vor influenţa dolarul şi, prin ricoşeu, aurul, pentru că avem o corelaţie inversă între aceste active".

Ieri, în jurul orei 14:30, cotaţia metalului preţios se tranzacţiona în jurul nivelului de 1.290 de dolari pe uncie.

Clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este condus, în intervalul 15 noiembrie - 22 noiembrie, de acţiunile Amonil (AMO), a căror salt a fost de 7,89%.

Miercuri, 22 noiembrie, titlurile AMO au urcat cu 8,57%, fiind transferate doar 30 de acţiuni.

Locul al doilea în topul randamentelor de la BVB a revenit acţiunilor Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO), care au urcat cu 6,78%, în timp ce poziţia a treia este ocupată de titlurile Dafora (DAFR), a căror creştere a fost de 6,06%, în perioada analizată.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii de la BVB, s-a apreciat, în perioada 15 noiembrie - 22 noiembrie, cu 0,12%, în raport cu moneda euro.

Cu o creştere de 3,01%, acţiunile Digi Communications NV (DIGI) reprezintă titlurile cu cel mai bun comportament din cadrul principalului coş de acţiuni al pieţei autohtone.

Pe data de 22 noiembrie, cotaţia DIGI a urcat cu 3,11%, fiind transferate 8.118 de unităţi, sub media celor 20 de zile anterioare de aproximativ 25.500 de acţiuni.

Ponderea acţiunilor DIGI în indicele BET este de 4,32%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,55%, cea mai mare creştere dintre toate coşurile de acţiuni analizate, în intervalul 15 noiembrie - 22 noiembrie.

În continuare, cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui financiar a fost avută de acţiunile SIF Oltenia (SIF5), a căror cotaţie a urcat cu 4,08%, în raport cu moneda euro, în intervalul avut în vedere.

Pe data de 22 noiembrie, cotaţia SIF5 s-a apreciat cu 0,23%, pe fondul unui volum de 220.732 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 286.290 de unităţi.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a crescut cu 0,3%, în perioada menţionată, raportat la moneda euro.

Din componenţa acestuia, cel mai bun comportament în intervalul luat în considerare a fost avut de acţiunile companiei Teraplast (TRP), a căror cotaţie a urcat cu 4,31%, în raport cu moneda euro.

Miercuri, 22 noiembrie, titlurile TRP au scăzut cu 1,24%, pe fondul unui volum de 8.492 de acţiuni, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 437.400 de unităţi.

Ponderea acţiunilor TRP în indicele extins este de doar 0,45%.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 14 noiembrie - 21 noiembrie, este condus de titlurile BRD Index, cu o apreciere de 1,84%.

Pe locul al doilea, în acest clasament, s-a situat OTP Euro Premium Return, ce a înregistrat o creştere de 0,56%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile ETF - BET Tradeville, care au urcat cu 0,45%.

Depozitele bancare în euro au avut un randament de 0,02%, în intervalul 15 noiembrie - 22 noiembrie, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ de 0,37%, în perioada menţionată.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 12,15%, în perioada 15 noiembrie - 22 noiembrie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 12:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 8.170 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de aproape 136,4 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb