CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 16 FEBRUARIE - 23 FEBRUARIE SIF Transilvania urcă pe prima treaptă în topul randamentelor din BET-FI

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 27 februarie 2018

SIF Transilvania urcă pe prima treaptă în topul randamentelor din BET-FI

Săptămâna trecută a fost benefică pentru acţiunile SIF Transilvania (SIF3), cotaţia societăţii de investiţii financiare urcând cu 1,75%, în raport cu moneda euro, reprezentând titlurile cu cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui financiar BET-FI, în acest interval de timp.

Pe data de 19 februarie, după închiderea şedinţei de tranzacţionare, emitentul anunţa demararea, începând cu 20 februarie, a programului de răscumpărare pentru maxim 21,84 milioane de acţiuni proprii, reprezentând cel mult 1% din capitalul social, conform hotărârii acţionarilor din luna decembrie a anului trecut.

Titlurile vor fi achiziţionate la preţul din piaţă, preţul maxim fiind de 0,32 de lei/acţiune, programul urmând să aibă o durată de douăsprezece luni (de la data publicării în Monitorul Oficial), potrivit comunicatului societăţii publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Plata acţiunilor ce urmează a fi răscumpărate se va face din rezervele disponibile, cu excepţia celor legale, scopul acestui program fiind reducerea capitalului social al SIF3, mai menţionează societatea.

În acea zi, cotaţia SIF3 închidea la 0,2415 lei/titlu, în scădere cu 0,21% faţă de cea din şedinţa precedentă, fiind transferate 825.010 titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 924.250 de unităţi.

În ziua următoare, pe 20 februarie, preţul acţiunii SIF3 creştea cu 1,66%, până la 0,2455 lei/unitate, în contextul unui rulaj de 1.186.923 de titluri, aceasta fiind cea mai bună evoluţie a titlurilor societăţii de investiţii financiare din perioada 16 februarie - 23 februarie, atât din punctul de vedere al preţului, cât şi al volumului.

Pentru restul şedinţelor de tranzacţionare din intervalul avut în vedere, cotaţia SIF3 a oscilat între o scădere de 0,2%, pe data de 21 februarie şi o creştere de 0,83%, pe data de 16 februarie, în toate cazurile rulajul situându-se sub media ultimei luni de tranzacţionare.

Anul trecut, SIF3 a înregistrat un profit net de 64,23 milioane de lei, în scădere cu 6,6% faţă de cel din 2016, în timp ce veniturile totale au însumat 89,9 milioane de lei, în scădere cu 4% faţă de anul anterior, când acestea totalizau 93,7 milioane de lei.

Activele totale ale SIF3 au crescut cu 7,2%, la 1,05 miliarde de lei, în timp ce datoriile totale au fost de 81,5 milioane de lei, în creştere cu 26% faţă de 2016, când acestea au totalizat 64,7 milioane de lei.

În 2017, rentabilitatea acţiunilor SIF3 a fost de 5,2%, incluzând şi dividendul, de 0,02 lei/titlu, cea mai redusă dintre toate SIF-urile.

Fără dividend, randamentul SIF3 a fost negativ, de - 2,8%.

Ponderea titlurilor SIF3 în indicele BET-FI, care a scăzut cu 0,42%, în intervalul 16 februarie - 23 februarie, în raport cu moneda euro, este de 6,44%.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii de la BVB cu excepţia SIF-urilor a urcat, în perioada 16 februarie - 23 februarie, cu 0,42%, în raport cu moneda euro.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) ocupă prima poziţie în topul aprecierilor din principalul coş de acţiuni al pieţei, cu un avans de 1,92%, în raport cu moneda euro.

Pe data de 23 februarie, cotaţia societăţii petroliere creştea cu 1,48%, în contextul unui rulaj de 1,23 milioane de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 5,67 milioane de unităţi.

Titlurile SNP au o pondere de 14,9% în indicele BET, referinţa pieţei de capital locale.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la bursă, s-a apreciat cu 0,07%, în raport cu moneda euro, în perioada avută în vedere.

Cu o creştere de 3,71%, acţiunile Alro Slatina (ALR) reprezintă titlurile cu cel mai bun comportament din indicele extins al bursei.

Vineri, 23 februarie, cotaţia ALR scădea cu 0,88%, pe fondul unui volum de doar 224 de acţiuni, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de aproximativ 29.650 de unităţi.

Ponderea titlurilor producătorului de aluminiu în indicele extins este de 1,21%.

Topul rentabilităţilor de la BVB este condus de acţiunile Farmaceutica Remedia (RMAH), a căror apreciere a fost de 8,98%, în raport cu moneda euro, în intervalul 16 februarie - 23 februarie.

Pe locul al doilea în acest clasament se găsesc acţiunile Altur (ALT), a căror randament a fost de 8,43%, podiumul rentabilităţilor de la bursa locală fiind completat de titlurile Prebet (PREB), cu un avans de 5,52%, în raport cu moneda euro.

Pe prima poziţie a clasamentului fondurilor de investiţii, în intervalul 15 februarie - 22 februarie, se află titlurile FDI MONOLITH şi BT Index Austria ATX, cu o apreciere de 0,59%.

Podiumul acestui top este completat de fondul YOU INVEST Active RON, a cărui unităţi de fond au urcat cu 0,5%.

Cotaţia aurului s-a depreciat cu 0,75%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a crescut cu 0,09%, în intervalul de timp precizat.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în intervalul 16 februarie - 23 februarie, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ de 0,13%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 0,71%, în perioada 16 februarie - 23 februarie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 13:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 9.590 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 163,15 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb