CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 3 DECEMBRIE 2013 - 3 IANUARIE 2014: Acţiunile "Electroputere" au crescut cu 159,34%

Veronica Plăcintescu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 7 ianuarie 2014

Acţiunile "Electroputere" au crescut cu 159,34%

Ion Milea, "Muntenia Global Invest": "Cine ia decizia să achiziţioneze acest tip de acţiuni îşi asumă un risc"

Acţiunile cotate la Bursă ale companiei "Electroputere" Craiova (simbol EPT) au adus investitorilor, în perioada 3 decembrie 2013 - 3 ianuarie 2014, cele mai mari randamente din piaţă, de 159,34% (raportat la moneda euro), potrivit unei analize a ziarului BURSA.

Astfel, pe 3 decembrie 2013, preţul mediu al unei acţiuni EPT a fost de 0,0081 lei/unitate, în timp ce, pe 3 ianuarie 2014, a fost de 0,0211 lei/unitate.

Motivul pentru care acţiunile EPT au progresat atât de mult este cunoscut numai de investitorii care au achiziţionat aceste titluri, însă nu sunt şanse ca majorarea să continuie şi în viitor, potrivit lui Ion Milea, director general adjunct la "Muntenia Global Invest". Domnia sa ne-a declarat: "Chiar astăzi (n.r. ieri) am studiat aceste titluri şi nu am găsit absolut nimic care să justifice avansul lor. La nivel oficial, nu a fost comunicat nimic. Nu am idee de ce creşte cotaţia EPT atât de mult. Nu ştiu dacă < mina de aur > descoperită acolo este reală sau imaginară. În momentul în care nu ştii despre ce este vorba, nu ai cum să îţi faci o idee despre ce va urma. Numai cei care au cumpărat atât de mult şi au crescut preţul de aproape cinci ori, ştiu de ce au achiziţionat. Nici la < MJ Maillis > (n.r. al doilea avans din rândul cotaţiilor la Bursă) nu s-a întâmplat ceva deosebit din punct de vedere al datelor fundamentale. În toate cazurile, cum a fost şi < Impact > (n.r. cel mai bun plasament al anului trecut), creşterile s-au datorat unor investitori foarte interesaţi - şi trebuie subliniat superlativul aici - de aceste titluri. Motivul însă, numai de aceste persoane este cunoscut. În altă ordine de idei, sună bine când auzi de un avans de patru sau cinci ori, dar un investitor obişnuit nu îşi poate face o strategie de investiţie pe aceste titluri, care urcă întâmplător. Sunt şanse la fel de probabile ca şi o scădere să survină. Cine ia decizia să achiziţioneze acest tip de acţiuni, fără a avea la bază informaţii fundamentale, îşi asumă un anumit risc. Dacă mă întrebaţi de acţiunile importante din piaţă, care sunt incluse în indicele BET şi au la bază rezultate financiare deosebite, acestea se pot număra printre titlurile preferate de marea majoritate a investitorilor. Restul sunt speculaţii, bazate pe interese speciale, pe care noi nu le cunoaştem".

Privit la nivel agregat, în ansamblul anului trecut, titlurile EPT au avut o evoluţie preponderent descendentă, trendul de creştere începând pe ultima sută de metri, în luna decembrie. Acţiunile "Electroputere" au început anul trecut la preţul de 0,0165 lei/unitate şi au încheiat la 0,0180 lei/unitate.

Tot pe Bursă, la o distanţă de 135,3 puncte procentuale de EPT s-a aflat, în perioada analizată, cotaţia "MJ Maillis România" (simbol MJM), care a urcat cu 24,04%, de la 0,0305 lei/unitate, pe 3 decembrie 2013, la 0,038 lei/unitate, pe 3 ianuarie 2014.

A treia creştere din rândul acţiunilor, în perioada analizată, ca valoare, a aparţinut titlurilor "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (simbol EFO), care au urcat cu 23,02%, între 3 decembrie 2013 şi 3 ianuarie 2014, de la 0,0556 lei/unitate, la 0,0687 lei/unitate.

Titlurile EPT au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în urcare cu 14,68%, la 0,0250 lei/unitate, cele ale MJM au scăzut cu 5,26%, la 0,0360 lei/unitate, iar acţiunile EFO s-au diminuat cu 3,59%, la 0,0698 lei/unitate. În a doua şedinţă a anului, au fost efectuate 48 tranzacţii cu 960.000 acţiuni EPT, în valoare totală de 23.998,7 lei, 39 tranzacţii cu 104.500 acţiuni EFO, în valoare totală de 7.203,15 lei, şi 14 tranzacţii cu 18.230 acţiuni MJM, în valoare totală de 653,33 lei.

În total, cu acţiunile celor trei societăţi emitente din top s-au efectuat tranzacţii de 31.855,18 lei, reprezentând mai puţin de 0,2% din întreg rulajul de ieri de la BVB, care s-a ridicat la 16 milioane lei.

La polul opus avansului consemnat de acţiunile de la BVB, s-au aflat depozitele în lei, care, în perioada 3 decembrie 2013 - 3 ianuarie, au avut randament negativ, de -0,07%, raportat la moneda europeană.

Investitorii care au preferat, pe 3 decembrie 2013, să constituie depozite în euro, ar fi obţinut cele mai bune randamente la Marfin Bank, unde ar fi înregistrat o apreciere de 0,23%, până pe 3 ianuarie 2014.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) şi Fondul Proprietatea, a crescut, în perioada analizată, cu 1,73%. Indicele BET-XT, al primelor 25 de societăţi de la BVB, inclusiv SIF-urile, a avansat, în aceeaşi perioadă, cu 1,5%, iar BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat cu 1,14%.

Cei care ar fi preferat investiţiile în fonduri ar fi obţinut cel mai bun randament la fondul "Certinvest BET-FI Index", care a urcat, în perioada 3 decembrie 2013 - 3 ianuarie 2014, cu 6,84%

În rândul fondurilor de investiţii, imediat după cel administrat de "Certinvest", au urmat, în materie de randament, în intervalul 3 decembrie 2013 - 3 ianuarie 2014, "Active Dinamic", care a crescut cu 4,4%, şi "Certinvest XT Index", care a progresat cu 3,96%.

Randamentul plasamentelor în aur a urcat în perioada analizată, cu 0,5%, devansând depozitele în lei şi în euro.

Ieri, uncia de aur se tranzacţiona în jurul preţului de 1.240,97 dolari, pe pieţele internaţionale.

Precizare

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa Rasdaq nu este luată în calcul.

Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Chiar nu stiti de ce creste cotatia la EPT, d-le Milea? Vedeti hot. AGA extraordinare din 6.11.2013 prin care s-a hoarat majorarea capitalului social cu 811 mil. actiuni, actionarul majoritar - AL-ARRAB CONTRACTING... urmand sa-si converteasca in actiuni creanta pe care asupra societatii si va ajunge sa detina peste 96% din actiuni. Va urma oferta de preluare la pretul de achizitie a actiunilor din ultimele 12 luni (0,1 roni) si delistarea societatii de la BVB. De aici deducem interesul de achizitionare a actiunilor EPT de pe bursa la preturi sub 0,1 roni atat al actionarului majoritar cat si al altor jucatori. Nu credeti ca este suficient acest motiv ca pretul actiunilor sa se indrepte spre 0,1 roni?

    Si ca sa fiu mai clar, precizez:

    1. Actionarul majoritar are tot interesul sa achizitioneze cat mai multe actiuni acum, din piata, la preturile actuale decat sa plateasca 0,1 roni in cadrul ofertei de preluare.

    2. Ceilalti jucatori sunt inresati la randul lor sa cumpere actiuni la preturile actuale, pe care sa le vanda cu 0,1 roni in cadrul ofertei pe care o va face actionarul majoritar. 

    1. Petrica ce interes mai poate avea chiar si actionarul majoritar la EPT?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb