CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 31 AUGUST-7 SEPTEMBRIE Apreciere de 6,08% pentru SIF5, în contextul aprobării dividendului pentru 2016

A. I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 11 septembrie 2017

Apreciere de 6,08% pentru SIF5, în contextul aprobării dividendului pentru 2016

Cunoscând o creştere de 6,08% în raport cu moneda euro, în ultima săptămână (intervalul 31 august-7 septembrie), acţiunile SIF Oltenia (SIF5), reprezintă titlurile cu cea mai bună rentabilitate din cadrul indicelui BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, în perioada menţionată.

Pe data de 6 septembrie, acţionarii SIF5 au aprobat, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) repartizarea profitului net pe anul trecut, în valoare de 101,27 milioane lei, conform propunerii Consiliului de Administraţie şi acordarea unui dividend brut pe acţiune de 0,09 lei, potrivit raportului remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Valoarea totală a dividendelor acordate este de 52,21 milioane lei, 51,56% din profitul net. Data plăţii dividendelor este de 1 noiembrie 2017, în timp ce data de înregistrare (data care defineşte acţionarii asupra cărora se răsfrâng hotărârile luate în cadrul AGA), este de 11 octombrie 2017, data ex-dividend (prima zi în care cei care vor cumpăra acţiuni nu vor mai beneficia de dividende) fiind de 10 octombrie 2017.

Totodată, acţionarii au aprobat şi constituirea unui fond de rezervă de 49,06 milioane lei, reprezentând 48,44% din profitul net, pentru răscumpărarea unui număr de acţiuni proprii. Preţul minim per acţiune va fi de 1,5 lei, iar cel maxim de 2,5 lei.

Anterior, un grup de acţionari ce deţin împreună peste 5% din acţiunile SIF5 solicitaseră repartizarea unui dividend brut de 0,1571 lei/acţiune, reprezentând un procent de 90% din profitul net pe anul 2016.

Miercuri, 6 septembrie, titlurile SIF5 au urcat cu 3,41%, pe fondul unui volum de tranzacţionare de 1,31 milioane de acţiuni, cu mult peste media celor 20 de zile anterioare de circa 234.000 de unităţi, cea mai bună evoluţie pentru acţiunile societăţii de investiţii financiare în intervalul precizat, atât din punctul de vedere al preţului cât şi al volumului.

Pe data de 7 septembrie, titlurile societăţii şi-au continuat aprecierea, cotaţia urcând cu 2%, fiind transferate 1,1 milioane de unităţi.

Din punct de vedere tehnic, acţiunile SIF5 se găsesc pe o tendinţă ascendentă atât pe termen scurt cât şi pe termen mediu, preţul titlurilor situându-se peste media mobilă simplă de 20 de zile, care se află deasupra celei de 50 de zile, ambele având panta ascendentă (media mobilă reprezintă un instrument de analiză tehnică de identificare a trendului, intervalul de 20 de zile fiind asociat cu termenul scurt, în timp ce perioada de 50 de zile cu termenul mediu).

Ponderea titlurilor SIF5 în indicele financiar, care a crescut cu 1,09% în perioada 31 august-7 septembrie, este de 17,55%.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii listate la BVB s-a depreciat, în perioada 31 august-7 septembrie, cu 1,07%, în raport cu moneda euro.

Din cadrul indicelui de referinţă al BVB, cea mai bună evoluţie a fost consemnată, în intervalul menţionat, de acţiunile companiei Conpet (COTE), care s-au apreciat cu 1,67%, în raport cu euro.

Pe data de 7 septembrie, titlurile COTE au încheiat şedinţa de tranzacţionare indecis, fiind transferate doar 211 acţiuni, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de aproximativ 2.650 de unităţi.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a scăzut cu 0,61%, în perioada 31 august-7 septembrie, raportat la moneda euro.

Din componenţa acestuia, cea mai bună evoluţie au avut-o, acţiunile SIF5, a căror pondere în indicele extins este de 3,16%.

Clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la BVB este condus de titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) a căror apreciere, în intervaul 31 august-7 septembrie, a fost de 6,97%.

Joi, 7 septembrie, cotaţia RRC a coborât cu 1,75%, în contextul înregistrării unui rulaj de 110.505 unităţi, sub media celor 20 de zile anterioare de circa 264.000 de acţiuni.

Locul al doilea în topul randamentelor de la BVB a revenit acţiunilor SIF5, iar poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Ropharma (RPH), a căror apreciere a fost de 5,68%, în perioada menţionată.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în perioada 30 august-6 septembrie, este condus de titlurile FDI iFond Conservator, cu o apreciere de 1,31%.

Pe locul al doilea, în acest top, s-a situat FDI iFond Acţiuni, ce a înregistrat o creştere de 0,77%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Certinvest BET-FI Index, care au urcat cu 0,66%.

Depozitele bancare în euro au avut un randament de 0,02%, în intervalul de timp 31 august-7 septembrie, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ, de 0,12%, în perioada menţionată.

Cotaţia aurului a crescut cu 1,75%, iar cursul monedei naţionale în raport cu moneda europeană s-a depreciat cu 0,16%, în intervalul de timp precizat.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 3,62%, în perioada 31 august-7 septembrie.

Conform CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), vineri, în jurul orei 10:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 3.810 euro (aproximativ 17.520 lei, la cursul de schimb de vineri, de 4,5983 lei, pentru un euro).

Tot vineri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a criptomonedei era de aproape 63,1 miliarde de euro, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. O mare prostie. Aprecierea depaseste valoarea dividendului!

    1. Susțin aprecierea ta. Însă a mea este ca era buna si o depreciere cu valoare care va fi taxata de fisc. De remarcat rezerva pt. R a scum pare. Fp este La programul nr 8. De rascumparare....si nu am remarcat sa creeze astfel reserve din profit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb