CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 31 MAI-7 IUNIE Miliardarul Mark Cuban nu dă mari şanse criptomonedei Bitcoin în viitor

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 9 iunie 2017

Miliardarul Mark Cuban nu dă mari şanse criptomonedei Bitcoin în viitor

Cu o rentabilitate de 15,57% în perioada 31 mai - 7 iunie, criptomoneda Bitcoin a reprezentat cea mai bună investiţie în perioada menţionată, depăşind, din nou, câştigurile pe care le-ar fi adus activele tradiţionale. Totuşi, această creştere este inferioară celei avute de moneda digitală în perioada 31 mai - 6 iunie, de 31,42%.

Potrivit site-ului "cointelegraph.com", preţul criptomonedei a suferit o corecţie abruptă, după ce miliardarul Mark Cuban a afirmat, într-o postare pe o reţea de socializare, că, în opinia sa, preţul Bitcoin se află într-o bulă speculativă.

Într-o postare ulterioară, Cuban a declarat că nu pune la îndoială valoarea monedei digitale, ci mai degrabă valoarea de piaţă la care acesta se tranzacţionează.

Miliardarul a recunoscut faptul că tehnologia utilizată pentru crearea şi monitorizarea Bitcoin, cunoscută drept tehnologia blockchain (lanţ de blocuri), este foarte puternică şi foarte valoroasă pentru tranzacţiile ce vor fi folosite în viitor, în industrii precum cea financiară, medicală şi multe altele. Cu toate acestea, el nu acordă prea multe şanse criptomonedei Bitcoin şi altor token-uri digitale în viitor.

Conform "coinmarketcap.com", ieri, capitalizarea de piaţă a criptomonedei era de aproximativ 45,9 miliarde de dolari. Preţul de tranzacţionare se situa, pe 8 iunie, în jurul nivelului de 2.800 de dolari (aproximativ 11.385 lei, la cursul de schimb de ieri, de 4,066 lei, pentru un dolar), conform aceleiaşi surse.

Marţi, 6 iunie, preţul criptomonedei a atins un nou maxim istoric, de 2.911,86 dolari (conform CoinDesk Bitcoin Price Index - indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele exchange-uri din lume).

Toţi cei trei indici ai Bursei de Valori Bucureşti analizaţi s-au depreciat în perioada 31 mai - 7 iunie.

Dintre aceştia, cea mai mică scădere a suferit-o indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, care a coborât cu 0,07%.

În cadrul acestuia, cea mai bună evoluţie au avut-o acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1), ce s-au apreciat cu 0,67%, în perioada menţionată, raportat la moneda euro.

Conform datelor existente pe site-ul BVB, societatea de investiţii a realizat un profit net de aproape 5,4 milioane lei, în primul trimestru din acest an, în creştere cu 26,5% comparativ cu perioada similară din 2016.

Valoarea activului net (VAN) al SIF1 a fost de 2.114 milioane lei la data de 31 martie 2017, cu 17% peste valoarea de 1.805 milioane lei înregistrată la 31 martie 2016, în timp ce valoarea activului net pe acţiune (VUAN) a fost de 4,0813 lei la 31 martie 2017, în creştere cu 24% faţă de valoarea înregistrată la 31 martie 2016, de 3,2894 lei.

Veniturile SIF1 la finalul primului trimestru din acest an s-au ridicat la 8,7 milioane lei, cu 22% peste nivelul perioadei similare a anului precedent.

Cheltuielile realizate la data de 31 martie 2017, în sumă de 3,3 milioane lei, sunt uşor peste nivelul celor realizate în perioada corespunzătoare a anului 2016.

SIF1 nu va distribui dividende în acest an, urmând să păstreze profitul de 81,36 milioane de lei din anul trecut pentru surse proprii de finanţare.

Ponderea titlurilor SIF 1 în indicele societăţilor de investiţii financiare este de 17,79%.

Indicele BET, al celor mai lichide douăsprezece companii listate BVB, s-a depreciat cu 0,89%, raportat la moneda euro, în perioada menţionată.

În cadrul principalului indice al pieţei, cea mai mare creştere au avut-o titlurile Transgaz (TGN), care au urcat cu 2,96%.

Acţionarii "Transgaz" vor discuta, la Adunarea generală, din 19 iunie, şi distribuirea sub formă de dividend a sumelor existente în contabilitate la alte rezerve şi rezultatul reportat la data de 31.12.2016, punctul fiind adăugat pe ordinea de zi la solicitarea Ministerului Economiei.

Anterior, acţionarii "Transgaz" au aprobat distribuirea ca dividend a 90% din profitul net din 2016, adică 545,5 milioane lei. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 46,33 lei.

Transgaz a afişat un profit net de 320,13 milioane de lei în primul trimestru din acest an, în creştere cu 86% faţă de perioada similară a anului trecut.

Ponderea Transgaz în principalul indice al pieţei de acţiuni autohtone este de 7,67%.

Indicele extins BET-XT, ce are în componenţa sa cele mai lichide 25 de acţiuni listate la BVB, s-a depreciat cu 0,78%, în perioada menţionată.

Ca şi în cazul BET, cea mai mare creştere din cadrul indicelui extins au avut-o acţiunile emitentului Transgaz.

Ponderea companiei în indice este de 7,66%.

Acţiunile producătorului de armături pentru instalaţii Armătura (ARM) s-au apreciat cu 5,97%, în perioada 31 mai - 7 iunie 2017, reprezentând valorile mobiliare cu cea mai mare rentabilitate de la BVB, raportată la moneda europeană.

Compania a raportat o pierdere de 893.694 lei comparativ cea din perioada similară a anului 2016, de 507.833 lei. În anul 2016, societatea a suferit o pierdere de 2,96 milioane lei.

Trebuie menţionat că volatilitatea mare a preţului acţiunilor ARM apare şi pe fondul lichidităţii reduse a emitentului, ceea ce determină oscilaţii mari ale cotaţiei.

Locul al doilea în topul randamentelor a revenit acţiunilor Oltchim (OLT), cu o rentabilitate de 4,41%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Rompetrol Rafinare (RRC), cu o creştere de 3,83%.

Topul fondurilor de investiţii, în perioada 26 mai - 2 iunie, este condus de titlurile Certinvest XT Index, cu o apreciere de 1,39%.

Pe locul al doilea în acest clasament s-a situat Certinvest BET Index, a cărui creştere a fost de 1,34%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile fondului FDI PLUS Invest, ce au urcat cu 1,32%.

Cel mai bun randament la depozite bancare, în perioada 31 mai - 7 iunie, a fost pentru cele în lei, de 0,1%, la Bancpost, în timp ce depozitele în euro au avut o rentabilitate de 0,02%.

Cotaţia aurului a crescut cu 1,49%, iar moneda naţională s-a depreciat cu 0,06% faţă de euro.

Precizare:

Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb