CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 6 - 13 NOIEMBRIE Nuclearelectrica, cea mai mare apreciere din BET

A.A.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 15 noiembrie 2017

Nuclearelectrica, cea mai mare apreciere din BET

Acţiunile Nuclearelectrica (SNN) s-au apreciat cu 4,21%, în intervalul 6 - 13 noiembrie, reprezentând cel mai bun plasament din indicele BET, care a înregistrat, per total, o scădere de 1,81%.

Societatea Naţională Nuclearelectrica a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un profit net de 225,285 milioane lei, în creştere cu 120% faţă de cel obţinut în perioada similară din 2016.

Rezultatul net a fost influenţat şi de creşterea cantităţii de energie electrică produsă (plus 2,3%), respectiv vândută (plus 3,7%), pe fondul perioadei mai scurte a opririi planificate a Unităţii 2 CNE Cernavodă din trimestrul II 2017 (26,5 zile) comparativ cu durata opririi planificate a Unităţii I din perioada similară a anului trecut (51 de zile).

La finalul lunii septembrie, acţionarii "Nuclearelectrica" (SNN) au aprobat distribuirea sumei de 110 milioane de lei sub formă de dividende, la solicitarea acţionarului majoritar al SNN, Ministerul Energiei, potrivit unui raport curent al societăţii. În documentul citat se arată: "Suma de 110.000.000 lei urmează a fi distribuită acţionarilor SNN înregistraţi la data de înregistrare 17.10.2017, din contul contabil «Alte rezerve reprezentând fonduri pentru surse proprii de finanţare», reprezentând un dividend brut pe acţiune de 0,364825694 lei/acţiune. Data plăţii aprobată de către acţionari este 03.11.2017".

Compania a anunţat recent că cererea Fondului Proprietatea privind anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, din octombrie 2014, de majorare a capitalului social al companiei a fost respinsă ca neîntemeiată, în instanţă. Acţionarii au decis atunci majorarea capitalului cu aportul în numerar al statului român prin Ministerul Economiei - Departamentul pentru Energie, respectiv valoarea alocaţiilor bugetare aferente perioadei 2006-2009 pentru realizarea Unităţii 2 şi pentru finanţarea lucrărilor la Unităţile 3-5 de la CNE Cernavodă.

Fondul Proprietatea a contestat în instanţă decizia AGA de aprobare a majorării capitalului social al Nuclearelectrica, deoarece Fondul a considerat că sumele primite de companie de la bugetul de stat au un regim legal specific şi nu ar trebui să fie încorporate în capitalul social al companiei.

În schimb, Daniela Lulache, fostul director general al Nuclearelectrica, declara, la data respectivă că majorarea era specificată în prospectul de listare a companiei.

BET-FI, indicele celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a crescut cu 2,03 %, în intervalul 6 - 13 noiembrie, raportat la moneda euro, în contextul unor scăderi generalizate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

În cadrul BET-FI, cea mai bună evoluţie a fost marcată de acţiunile SIF Moldova (SIF2), a căror cotaţie a urcat cu 5,05%, în raport cu moneda euro, în intervalul avut în vedere.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a scăzut cu 0,99%, în perioada menţionată. În cadrul acestuia, acţiunile Cemacon s-au apreciat cu 9,12%.

Poziţia a doua în top a revenit titlurilor "Compa" Sibiu, cu un plus de 8,83%, raportat la euro, top 3 fiind completat de TMK Artrom, cu un plus de 6,84%.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul analizat, este condus de titlurile Certinvest BET-FI Index, cu o apreciere de 2,25%.

Pe locul al doilea, în acest clasament, s-a situat FDI Napoca, ce a înregistrat o creştere de 1,31%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile FDI Piscator Equity Plus, care au urcat cu 1,19%.

Depozitele bancare în lei au avut un randament negativ de -1,20%, în intervalul menţionat, în timp ce depozitele în euro au avut un randament de 0,02%, în condiţiile în care cursul monedei naţionale în raport cu cea europeană a scăzut cu 1,24%, în intervalul de timp precizat.

Totodată, cotaţia aurului s-a apreciat cu 0,21%, la cursul BNR.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 7,92%.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), vineri, în jurul orei 15.30, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 6481 de dolari.

Tot vineri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de aproximativ 108,5 de miliarde de euro, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb