CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 8 DECEMBRIE - 15 DECEMBRIE Creştere de 27,82% pentru Zentiva, pe fondul intenţiei lansării unei oferte publice

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 19 decembrie 2017

Creştere de 27,82% pentru Zentiva, pe fondul intenţiei lansării unei oferte publice

După evoluţia spectaculoasă din ultimele două şedinţe de tranzacţionare a săptămânii trecute, când acţiunile companiei Zentiva (SCD) au avut creşteri de peste 14%, titlurile producătorului de medicamente, a căror cotaţie a urcat cu 27,82%, în intervalul 8 decembrie - 15 decembrie, urcă pe primul loc în clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la bursa locală.

Joi, 14 decembrie, compania anunţa, printr-un raport remis bursei, că Zentiva NV, acţionând în mod concertat cu Venoma Holdings Limited şi Sanofi Aventis Europe, intenţionează să lanseze o ofertă publică de cumpărare de acţiuni SCD, la preţul de 3,5 lei/ltitlu, aceasta urmând să fie demarată în cel mult 60 de zile lucrătoare de la data de 14 decembrie 2017.

Totodată, ca urmare a desfăşurării unei proceduri de sondare a pieţei, acţionarul majoritar a primit, la data menţionată, angajamente de vânzare a titlurilor deţinute în cadrul companiei de acţionari minoritari, reprezentând împreună un procent de 10,4478% din capitalul social al SCD, se mai specifica în raportul existent pe site-ul BVB.

Zentiva România este deţinută în proporţie de 50,98% de Venoma Holdings Limited, Zentiva NV are 23,93%, Sanofi Aventis Europe 6,73%, iar alţi acţionari deţin 18,36%. În luna martie 2009 grupul farmaceutic Sanofi-Aventis a achiziţionat acţiunile Grupului Zentiva. În cursul anului 2009 şi până la 30 iunie 2015 Sanofi-Aventis a achiziţionat 6,73% din acţiunile Zentiva de la acţionari minoritari.

Piaţa a reacţionat în acea zi, cotaţia SCD săltând cu 14,8%, închizând la preţul de 2,87, maximul acelei zile, după ce titlurile deschiseseră la 2,5 lei/unitate, în contextul în care au fost transferate 56.704 de acţiuni, cu mult peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 6.000 de titluri. Totodată, rulajul înregistrat pe 14 decembrie 2017 a fost cel mai ridicat al titlurilor SCD începând cu jumătatea lunii mai a anului curent.

Ziua următoare, pe 15 decembrie, acţiunile producătorului de medicamente şi-au continuat creşterea, cotaţia SCD apreciidu-se cu 14,98%, până la preţul de 3,3 lei/unitate, în contextul unui rulaj de 16.737 de unităţi.

În restul şedinţelor de tranzacţionare cuprinse în perioada 8 decembrie - 15 decembrie, preţul acţiunilor SCD a oscilat între o scădere de 2,33% pe data de 11 decembrie, când au fost transferate 2.827 de acţiuni şi o creştere de 4,45%, pe data de 8 decembrie, volumul consemnat fiind de 21.360 de acţiuni.

În primele nouă luni ale acestui an, producătorul de medicamente a înregistrat un profit net de 66,84 milioane de lei, în creştere cu circa 27% faţă de rezultatul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent, de 52,54 milioane de lei, pe fondul unei creşteri a cifrei de afaceri cu aproximativ 17%, de la 296,44 milioane de lei în primele trei trimestre ale anului 2016, la 347,69 milioane de lei pentru aceeaşi perioadă de raportare din 2017.

În ultimii trei ani, compania a încheiat cu profit, valoarea rezultatului net crescând de la 54,24 de milioane de lei în 2014 la 73,03 milioane de lei în 2016.

Ieri, capitalizarea bursieră a producătorului de medicamente era de 1,37 miliarde de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul BVB.

Locul al doilea în acest clasament este ocupat de titlurile Sphera Franchise Group (SFG), a căror cotaţie a săltat cu 14,02%, podiumul aprecierilor de la bursă fiind completat de acţiunile Alumil Rom Industry (ALU), ce au urcat cu 6,29%, în perioada menţionată.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a urcat cu 0,72%, în perioada avută în vedere.

Din cadrul său, cea mai bună evoluţie a fost bifată, în intervalul 8 decembrie - 15 decembrie, de acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1), a căror cotaţie a urcat cu 2,02%, în raport cu moneda euro.

Vineri, 15 decembrie, preţul titlurilor SIF1 urca cu 1,88%, pe fondul unui volum 109.131 de acţiuni, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 50.000 de unităţi.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii de la BVB, a coborât, în perioada 8 decembrie - 15 decembrie, cu 1,24%, în raport cu moneda euro.

Cea mai bună evoluţie din cadrul principalului coş de acţiuni al pieţei a fost avută de titlurile Digi Communications NV (DIGI), a căror cotaţie a urcat cu 3,15%, în raport cu moneda euro.

Pe data de 15 decembrie, cotaţia DIGI s-a apreciat cu 4,06%, în contextul unui volum de 15.281 milioane de acţiuni, sub media celor 20 de zile, de circa 17.000 de unităţi.

Ponderea companiei în indicele BET este de 4,35%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a scăzut cu 1,1%, în perioada menţionată, raportat la moneda euro.

Ca şi în cazul BET, cel mai bun comportament din cadrul indicelui extins a fost avut de acţiunile DIGI, a căror pondere în cadrul BET-XT este de 3,85%.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 7 decembrie - 14 decembrie, este condus de titlurile BRD Acţiuni, cu o apreciere de 2,27%.

Pe locul al doilea al podiumului s-a situat OTP GLOBAL Mix, ce a înregistrat o creştere de 0,42%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile YOU INVEST Active EUR, care au urcat cu 0,38%.

Cotaţia aurului a urcat cu 0,42%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a coborât cu 0,07%, în intervalul de timp precizat.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în intervalul 8 decembrie - 15 decembrie, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ de 0,03%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 9,62%, în perioada 8 decembrie - 15 decembrie. Duminică, 17 decembrie, la Chicago Mercantile Exchange (CME) au fost lansate la tranzacţionare contractele futures având drept activ suport Bitcoin.

Preţul de deschidere pentru contractele cu scadenţa în ianuarie a fost de 20.650 de dolari/unitate, cotaţia coborând ulterior până la un minim de 18.345 de dolari.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 16:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 18.785 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de circa 317,7 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb