CELE MAI RENTABILE PLASAMENTE Leul s-a apreciat cu 0,27% faţă de euro

Ana Moglan
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 25 august 2004

Cîştigul maxim lunar înregistrat ieri de persoanele care şi-au plasat disponibilităţile băneşti sub diferite forme de investiţie a fost de 4,2% din valoarea iniţială investită (valorile luate în calcul au fost exprimate în euro). De acest profit s-au bucurat cei care au cumpărat acţiuni emise de "Oltchim" Rîmnicu-Vîlcea în data de 23 iulie şi le-au păstrat pînă ieri.

Preferinţa pentru fondurile deschise de investiţii a fost răsplătită cu un randament maxim de 1,87%, adus de variaţia preţului exprimat în euro al unităţii de fond "Orizont", în perioada de analiză.

Dobînzile din depozitele bancare în lei pe termen de o lună au adus cîştiguri mai mici, cel mai mare fiind de 1,65% din valoarea depusă. Profitul respectiv a intrat în buzunarele investitorilor care au ales, în 23 iulie, "Alpha Bank", "Romanian International Bank" sau "Eurom Bank" pentru constituirea de depozite bancare în lei pe termen de o lună (calculul a fost realizat cu valori exprimate în euro).

Păstrarea disponibilităţilor în lei acasă s-a dovedit ieri rentabilă, dar cîştigul adus este mult mai mic decît în cazul investirii. Aprecierea monedei naţionale faţă de cea europeană cu 0,27% a determinat creşterea valorii leului în raport cu euro, cu procentul respectiv, în perioada analizată. Indicii bursieri BET (euro) şi BET-FI (euro) au înregistrat, ca şi în ziua precedentă, scăderi faţă de valoarea din urmă cu o lună.

Notă: Ponderea acţiunilor în indicele BET FI este următoarea: SIF1 - 19,75%, SIF2 - 16,38%, SIF3 - 19,34%, SIF4 - 25,91%, SIF5 - 18,62%. Ponderea acţiunilor în indicele BET este următoarea: BRD-25%, SNP-25%, TLV-19,07%, AZO-7,6%, TER-7,04%, ALR-5%, INX-4,66%, ATB-4,19%, OLT-1,84%, RBR-0,59%.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb