Pretul exprimat în euro al titlurilor emise de fondul mutual "Napoca" a crescut, în ultima lună, cu 4,68%. Acesta a fost, ieri, cel mai mare cîştig lunar adus de investiţiile în fonduri mutuale. Variaţiile săptămînale şi lunare mici ale cursurilor acţiunilor listate reflectă o perioadă de stagnare la BVB. Indicele bursier care urmăreşte evoluţia primelor zece cele mai lichide titluri cotate la categoria I a BVB, a înregistrat ieri o creştere de 0,20% faţă de 5 iulie (cu preţurile acţiunilor exprimate în euro). Indicele BET-FI şi-a menţinut variaţia pozitivă lunară la aproximativ acelaşi nivel, creşterea raportată în perioada de referinţă fiind de 7,75%. BET-FI cuprinde titlurile emise de societăţile de investiţii financiare, iar creşterea menţionată reflectă evoluţia în ansamblu a preţurilor lor, exprimate în euro. Achiziţionarea de acţiuni emise de societatea de investiţii financiare SIF "Banat" a fost ieri cel mai rentabil plasament efectuat în 5 iulie, cu un cîştig raportat la euro de 16,64% din valoarea investită.
Leul a înregistrat ieri o depreciere de 0,61% faţă de moneda europeană. În schimb, depozitele bancare au adus profit investitorilor. Cel mai mare cîştig care putea să fie obţinut prin constituirea de depozite bancare în lei pe termen de o lună, a fost de 0,76% şi s-a datorat dobînzilor la astfel de depozite practicate de "Alpha Bank", RIB şi "Eurom Bank".
Notă: Ponderea acţiunilor în indicele BET FI este următoarea: SIF1 - 19,75%, SIF2 - 16,38%, SIF3 - 19,34%, SIF4 - 25,91%, SIF5 - 18,62%. Ponderea acţiunilor în indicele BET este următoarea: BRD-25%, SNP-25%, TLV-19,07%, AZO-7,6%, TER-7,04%, ALR-5%, INX-4,66%, ATB-4,19%, OLT-1,84%, RBR-0,59%.