Cemacon a avut profit net de 2,5 milioane euro, în primul semestru

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 7 august 2015

Cemacon a avut profit net de 2,5 milioane euro, în primul semestru

Cifra de afaceri a crescut cu 23%

Producătorul de blocuri ceramice Cemacon (CEON) a înregistrat un profit net de 2,5 milioane de euro, în primele şase luni din 2015, potrivit raportului financiar semestrial.

Compania a înregistrat o creştere cu 23% a cifrei de afaceri faţă de perioada similară a anului trecut, până la valoarea de 36 de milioane de lei.

Faţă de finalul lunii iunie 2011, anul de început al procesului de restructurare de business, compania are o creştere cu 240% a cifrei de afaceri, potrivit sursei citate.

Directorul general şi preşedintele Consiliului de Administraţie Cemacon, Liviu Stoleru, a declarat: "Primul semestru din 2015 a fost cea mai bună perioadă de până acum pentru Cemacon. Am încheiat un amplu proces de restructurare financiară, am redeschis linia de producţie de la Zalău şi am reuşit să generăm o creştere a cererii de produse Evoceramic într-o piaţă cu supracapacitate cum este cea din Transilvania. În 2010, Cemacon era o companie aflată la un pas de insolvenţă, iar acum a ajuns să ocupe locul secund pe piaţa naţională de blocuri ceramice".

După deschiderea liniei de la Zalău, Cemacon deţine două capacităţi de producţie, ce au un grad de utilizare de peste 90%, ceea ce a condus la creşterea cu 30% a volumelor produse în prima jumătate din 2015, conform raportului citat, care mai arată că, în acelaşi interval, veniturile nete din vânzarea de cărămidă au crescut cu 38%.

Liviu Stoleru a adăugat: "Odată încheiat procesul de restructurare financiară în primul trimestru al anului 2015, ne-am setat ca obiectiv obţinerea de profit net. Rezultatele financiare raportate la jumătatea anului confirmă atingerea ţintei Cemacon. Astfel, în a doua jumătate a anului ne vom concentra pe valorificarea portofoliului actual, printr-o vânzare cât mai eficientă, precum şi pe noile produse pe care le vom alătura gamei Evoceramic".

Cemacon şi-a propus creşterea cifrei de afaceri cu 35% la finalul anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2014, precum şi obţinerea de profit net şi atingerea unei cote naţionale de piaţă de 18%.

Raportul companiei mai arată că ultimele etape ale procesului de restructurare financiară au fost încheiate. Astfel, semnarea noilor contracte de credit în luna martie şi conversia în acţiuni a unei datorii de 58 de milioane de lei au reprezentat finalizarea restructurării datoriilor Cemacon, proces în urma căruia datoriile bancare ale companiei au fost diminuate de la peste 33 milioane euro la 13 milioane euro, eşalonate pentru o perioadă de nouă ani.

Reprezentanţii Cemacon susţin că restructurarea a vizat echilibrarea bilanţieră a companiei, prin trecerea de la un dezechilibru financiar puternic la o datorie sustenabilă: "În anul 2011, când a fost demarat procesul de negociere pentru restructurarea datoriilor, Cemacon avea o datorie către bancă de peste 26 milioane euro şi o cifră de afaceri de 5 milioane euro. În 2015, datoria către bancă (BCR) a fost restructurată la 13 milioane euro, iar cifra de afaceri a companiei pentru anul 2014 a fost de peste 13,5 milioane euro".

Acţionarii Cemacon (CEON) au făcut subscrieri de 58,03 milioane de lei la majorarea de capital a companiei, dintre care 3,17 milioane lei ca parte a capitalului social, iar diferenţa ca primă de capital. În cadrul etapei a doua a majorării, încheiată pe 10 iulie, subscrierea s-a putut face inclusiv prin conversia creanţelor în acţiuni, preţul de subscriere fiind de 1,8249 lei/unitate.

Cemacon SA este listată la Bursa de Valori Bucureşti, fiind deţinută, preponderent, de acţionari instituţionali, fonduri de investiţii româneşti şi străine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb