Centenarul Marii Uniri este evenimentul care anul acesta a consumat mari energii la nivel naţional. Conferinţe serioase susţinute de istorici avizaţi, manifestări populare, emisiuni televizate în care s-au exprimat şi personaje mai puţin pregătite, serbări câmpeneşti, fără foarte multe legături între ele, au ţinut să marcheze momentul. În absenţa unei gândiri unitare, multe dintre manifestări nu au făcut decât să inducă o stare de confuzie şi să lanseze piste false pentru istoricii amatori de aici şi de aiurea.
Cetăţenii trecuţi de 40 de ani, cu studiile gimnaziale făcute în perioada comunistă, majoritari în acest moment, se pot simţi puţin descumpăniţi de insistenţa cu care se rosteşte cifra 100 în raport cu ideea de stat românesc. Nu se mai face distincţie între actul unirii, care trebuie marcat ca atare, şi apariţia poporului român. Mulţi dintre ei, au aflat în timpul şcolii că "nu ne-am mişcat" de pe aceste pământuri de cel puţin 2100 de ani, ca să ne oprim doar la reperul Burebista, iar lumea ne ştie de români peste 1000 de ani. Acum, din surse deschise, mulţi înţeleg că toată istoria noastră comună are 100 de ani, iar în rest a fost o zbatere relativ individuală. Dar ce mai reprezintă 100 de ani, când, din cauza unei furtuni, în luna mai populaţia a aflat de existenţa unui copac care de aproape 500 de ani străjuia Bucureştiul?
În "Istoria Românilor", manual pentru clasa a IV-a, autor Dumitru Almaş, tipărit în perioada comunistă începând cu 1971 şi retipărit de mai multe ori , inclusiv în 1997, se vorbeşte din start despre poporul român "urmaş al dacilor şi romanilor" şi despre apariţia statelor româneşti în secolul X: "Împrejurările nu au îngăduit românilor să-şi formeze de la început, un singur stat mare, cuprinzând întreg pământul pe care-l locuiau.
Începând din veacul al X-lea până în cel de-al XIV-lea, biruind neamurile migratoare, românii au întemeiat Transilvania, Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea. Întemeierea acestor state a fost de cea mai mare importanţă pentru viaţa poporului român. Având statele lor, românii s-au putut orândui mai bine, s-au putut apăra de duşmani şi s-au făcut cunoscuţi între popoarele şi statele lumii". Un alt manual celebru de istorie, pentru clasa a VIII-a, publicat/republicat în anii 70-80-90 (autori : Hadrian Daicoviciu, Pompiliu Theodor, Ioan Câmpeanu) prezenta de asemenea continuitatea poporului român pe aceste meleaguri şi vorbea despre rădăcina geto-dacică.
Pentru patriotul care nu a insistat prea mult cu studiul istoriei, lucrurile sunt clar exprimate în cele două manuale, aşa că nu se simte dator să rezoneze prea mult cu acest "centenar tânăr", ba din contră, se simte agresat. Cei mai tineri, pot lua lucrurile ca atare, 100 de ani nu sunt puţini, raportându-se la existenţa lor. "Sărbătorim 100 de ani de la naşterea poporului român", este o enormitate rostită de un licean, dar există pericolul ca la finalul acestui an tot mai mulţi cetăţeni să fie convinşi că aşa stau lucruile, graţie unei sărbători scăpate de sub control.
Nici la nivel înalt lucrurile nu sunt foarte clar lămurite. Preşedintele Klaus Iohannis susţinea în această primăvară că nu e cazul să cădem într-un "festivism inutil", insistând că nu doreşte să asiste la apariţia unei noi "Cântări a României", pe modelul celei din perioada comunistă. Fostul ministru al Culturii, recent remaniat, George Ivaşcu, afirma la scurt timp după ce şi-a început mandatul, că a rămas "paralizat" când a văzut ce idei erau incluse în proiectul iniţial de sărbătorire a Centenarului şi s-a speriat de lipsa unei viziuni unitare: "Această mare sărbătoare era de fapt o împărţeală în 2.042 de idei de proiect. (...) Era o lipsă de viziune şi un concept care să conducă. Oamenii, săracii, au pus acolo ceea ce credeau că e mai reprezentativ pentru ei. Exemple despre ceea ce am găsit: trebuia să editez o carte despre bolile cele mai frecvente din ultimii 100 de ani, reabilitare, reparaţii drumuri şi căi de acces, turneu de fotbal la care vor participa echipe din judeţ. Unele din cele 2.042. Le-am scos pe cele care în momentul acela m-au paralizat. În primul rând trebuie pus stop acestor serbări care nu se constituie într-o mare sărbătoare".
Dacă un ministru se poate declara speriat de toate aceste manifestări, omul simplu ce poate să mai zică?
Recent, academicianul Răzvan Theodorescu declara în presă că facem o mare greşeală, inclusiv de politică externă, atunci când insistăm cu "România 100": "Când noi venim cu tâmpenia asta - «România 100» -, ei vin cu «Ungaria 1.000» şi ne-au terminat".
Există cazuri în care mari sărbători s-au transformat în poveşti de tristă amintire.
• Un copac mai batrân ca Unirea
Arborele secular de lângă Podul Cotroceni, probabil cel mai bătrân copac din Capitală (se află în "luptă" directă cu dudul de la Biserica Adormirea Sfintei Ana), a fost tăiat parţial la începutul lunii mai după ce vântul puternic i-a rupt o creangă enormă. Copacul, cu o vechime estimată între 300 şi 500 de ani, are o circumferinţă de aproximativ 6 metri şi a supravieţuit cimentării malurilor Dâmboviţei din perioada comunistă. O întreagă istorie dispare în acelaşi timp cu acest copac, insuficient protejat şi apreciat.
-----------
• Povestea bonsaiului şi a salcâmului
Un bonsai plantat în anul 1625 şi îngrijit de o familie care locuia la Hiroshima a supravieţuit exploziei declanşată de bomba atomică lansată de SUA în 1945. În anul 1975, Masaru Yamaki a decis să doneze bonsaiul Statelor Unite ale Americii, ca simbol al păcii şi prieteniei între cele două popoare care s-au aflat cândva în război. Astfel, a trimis bonsaiul familiei, sub forma unui cadou din partea Japoniei, la Muzeul Bonsai & Penjing de la US National Arboretum din Washington, unde se află şi acum. Dincolo de gestul amabil, nu trebuie neglijat un amănunt, micul copăcel avea deja 151 de ani în 1776, anul în care era emisă Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii.
Insistând cu "100 de ani", ne putem trezi cu un salcâm făcut cadou de liderulul unui stat vecin cu care am avut nenumărate dispute în materie de scrierea şi rescrierea istoriei. Precizare: salcâmul trăieşte în jur de 100 de ani, provine din America de Nord, primele culturi forestiere în ţara noastră cu această specie au fost realizate în anul 1852, la Băileşti (Dolj), iar în multe state europene este considerat o specie invazivă.
-----------
• 1 Decembrie 1918
Pe 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi, care avea susţinerea a 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile ţării, a adoptat o Rezoluţiune care consfinţea unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu ţara mamă.
Iată textul Rezoluţiunii:
"I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.
II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.
III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele: Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.
IV. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale.
V. Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara mamă România.
VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştiinţa tuturor acelor naţiuni.
VII. Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.
VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumirei şi admiraţiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizaţiunea de ghiarele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla necesare în interesul naţiunii."
-----------
• NICOLAIE IORGA:
"Independenţa nu este un dar pe care ni-l face Europa, ci o recunoaştere a drepturilor străbune ale românilor, în conformitate cu sacrificiile lor."
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.11.2018, 06:53)
Istoria se rescrie continuu,in functie de stapanii lumii. Acum, intr o Europa unita e suficient sa avem 100 de ani, in plin razboi rece vechimea era mult mai importanta, inclusiv in raport cu aliatii.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.11.2018, 10:22)
Istoria o scriu învingătorii, iar noi nu am tras de fiecare dată ”lozul” câștigător. În acest moment, din nou, nu ne este foarte clar de ce parte vrem să fim.