Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a încheiat recent un acord de colaborare cu Orange Business Services. Centrul de Inginerie Bosch din Cluj va începe testarea de soluţii noi concepute pentru autovehiculele automatizate, folosind comunicaţie Celulară de tip "Vehicle-to-Everything" (C-V2X) cu ajutorul infrastructurii comerciale 5G. Tehnologia de comunicaţii C-V2X reprezintă un pilon esenţial pentru conducerea automatizată şi conectată, conform unui comunicat remis redacţiei.
"Ne bucurăm că am demarat acest nou parteneriat şi sunt sigur că know-how-ul, expertiza şi tehnologiile noastre de ultimă generaţie vor duce la obţinerea unor rezultate excepţionale în domeniul mobilităţii conectate şi automatizate", a declarat Cătălin Golban, şeful departamentului de Inginerie a sistemelor de percepţie video din cadrul Centrului de Inginerie din Cluj.
Potrivit sursei citate, divizia de cercetare şi dezvoltare din Cluj-Napoca lucrează la dezvoltarea de soluţii noi şi la îmbunătăţirea soluţiilor existente în materie de conducere automatizată şi conectată, cu ajutorul avantajelor oferite de tehnologia 5G ca un punct de interes. Prin urmare, inginerii Bosch din Cluj folosesc autovehicule de testare echipate cu tehnologii 5G, ce permit transmiterea şi vizualizarea datelor colectate aproape în timp real, facilitând în mod semnificativ procesul de dezvoltare a soluţiilor de conducere automatizată şi asistată.
Obiectivul acestui proiect este optimizarea şi inovarea continuă, pe baza datelor colectate din scenarii reale de trafic. Această nouă tehnologie de comunicaţii facilitează transmisia rapidă a datelor de la vehiculele de testare către un server central sau către o infrastructură cloud şi, astfel, inginerii care lucrează la tehnologiile de conducere automatizată şi asistată pot prelucra şi analiza rapid informaţiile.
Comunicaţia de tip C-V2X bazată pe 5G este una din tehnologiile cu un potenţial foarte mare pentru îndeplinirea condiţiilor acestor funcţii şi pentru asigurarea nivelului de performanţă necesar pentru schimbul de date. Mai mult, noul standard de comunicaţii permite inginerilor Bosch sau colaboratorilor aflaţi oriunde în lume să vizualizeze datele colectate de senzorii vehiculului de testare, precum senzorii video, radar, cu ultrasunete sau lidar.
Acest nou proiect va duce la progrese relevante în domeniu, pentru ambele companii.
"Colaborarea noastră cu Bosch marchează un pas important în dezvoltarea ecosistemului de Mobilitate Colaborativă, Conectată şi Automatizată (CCAM) din România. Cu servicii CCAM mai avansate, conducerea automatizată este văzută ca un element tehnologic important care va modela viitorul concept de mobilitate şi va îmbunătăţi calitatea vieţii moderne, oferind siguranţă în trafic, împreună cu îmbunătăţiri suplimentare de mediu şi informaţii. Conectivitatea şi, mai precis, comunicaţiile 5G C-V2X, sunt văzute ca un facilitator tehnologic al serviciilor CCAM care necesită o reţea cu fiabilitate mare, viteză, capacitate şi latenţă ultra-scăzută. Având în vedere latenţa extrem de scăzută a reţelei Orange 5G, vehiculele care rulează software dezvoltat de Bosch pot face schimb de date cu cloud-ul în cel mai scurt timp posibil, cu ajutorul unor funcţii avansate precum edge computing şi network slicing." declară Cristian Patachia, Development & Innovation Manager la Orange România şi coordonator 5G Lab.
Dezvoltarea tehnologiilor de conectivitate pentru vehicule este una dintre direcţiile strategice ale Centrului de Inginerie Bosch din Cluj. Prin urmare, explorarea potenţialului oferit de tehnologia 5G în acest domeniu este de mare interes. În acelaşi timp, Centrul de Inginerie din Cluj dezvoltă software şi algoritmi pentru prelucrarea datelor provenite de la senzorii radar, video şi cu ultrasunete, pentru conducere asistată şi automatizată. Mai mult, combinaţia dintre 5G şi tehnologia senzorilor aduce un plus de valoare în procesul de inovaţie şi dezvoltare.
Cu o rată de transfer crescută şi o latenţă scăzută, 5G este orientat către conectivitatea atât a maşinilor, cât şi a utilizatorilor. Astfel, pe de o parte, va îmbunătăţi metodologia de inginerie a produselor şi, pe de altă parte, va avea ca rezultat funcţii avansate, în special în domeniul asistenţei la condus şi al conducerii automatizate.
La Centrul de Inginerie din Cluj, Bosch contribuie la modelarea viitorului mobilităţii prin dezvoltarea de proiecte în domeniul conducerii automatizate şi asistate. Funcţiile precum frânarea automată de urgenţă pentru evitarea coliziunilor cu obiecte străine, precum autovehicule, pietoni, biciclişti şi animale, menţinerea benzii de rulare sau parcarea automată pot salva vieţi şi îmbunătăţesc confortul în timpul condusului. Pe lângă senzorii radar şi cei cu ultrasunete, din ce în ce mai multe vehicule beneficiază în prezent de camere video integrate.
Aceste camere primesc informaţii pe care le pot prelucra ulterior cu ajutorul sistemelor de calcul electronice integrate. Ca atare, datele video primite de la camere sunt prelucrate în timp real, cu ajutorul puterii de calcul avansate şi al metodelor de inteligenţă şi viziune artificială, pentru a obţine poziţiile obiectelor din trafic, vehiculelor, pietonilor, poziţia vehiculului pe banda de circulaţie, semnificaţiile semafoarelor, indicatoarelor sau a marcajelor rutiere, se arată în comunicat.